Cauzele de Nulitate Relativă

Nulitatea relativa este determinata de urmatoarele cauze:

1. viciile de consimtamânt: eroarea, dolul, violenta, leziunea.

Potrivit art. 953 Cod civil, “consimtamântul nu este valabil, când este dat prin eroare, smuls prin violenta sau surpins prin dol”.

Eroarea viciu de consimtamânt este falsa reprezentare a realitatii ce cade fie asupra calitatilor substsantiale ale actului (error in substantiam), fie asupra persoanei contractante (error in personam), ea atragând sanctiunea nulitatii relative a actului juridic.În doctrina s-a exprimat opinia potrivit careia aceasta sanctiune ar trebui sa intervina si în cazul erorii obstacol .

Dolul (viclenia) consta în inducerea în eroare a unei persoane, prin mijloace viclene sau dolosive, pentru a o determina sa încheie un act juridic . Dupa consecintele pe care le au asupra valabilitatii actului, se distinge între dolul principal (ce cade asupra unor elemente importante la încheierea actului) care atrage anularea actului si dolul incident (incidental ori secundar, cade asupra unor împrejurari neimportante pentru încheierea actului) care nu atrage nevalabilitatea actului juridic.

În materie de testamente dolul îmbraca forma specifica sugestiei si captatiei. Captatia consta în “manopore dolosive si mijloace frauduloase folosite de o persoana în scopul de a câstiga încrederea dispunatorului si a însela buna lui credinta, pentru a-l determina sa o gratifice prin testament” iar sugestia consta în “folosirea unor mijloace ascunse si tendentioase în scopul de a sadi în mintea dispunatorului ideea de a face o liberalitate pe care nu ar fi facut-o din proprie initiativa” .

Violenta consta în amenintarea unei persoane cu un rau pe care îl produce o temere ce o determina sa încheie un act juridic, pe care altfel nu l-ar fi încheiat.

Leziunea este acel viciu de consimtamânt care consta în disproportia vadita de valoare dintre doua prestatii. Potrivit art. 25 din Decretul nr. 32/1954 “… aplicarea dispozitiilor legale referitoare la actiunea în anulare pentru leziune se restrânge la minorii care, având vârsta de patrusprezece ani împliniti, încheie singuri, fara încuviintarea parintilor sau a tutorelui, acte juridice pentru a caror valabilitate nu se cere si încuviintarea prealabila a autoritatii tutelare, daca aceste acte le pricinuiesc vreo vatamare”.

Prin urmare sunt anulabile pentru leziune numai actele (încheiate de minorii între 14 si 18 ani) care, în acelasi timp, sunt acte de administrare, au fost încheiate de minori fara încuvintarea ocrotitorului legal, sunt lezionare pentru minor si sunt comutative.

2. lipsa discernamântului în momentul încheierii actului juridic.

Discernamântul este acea conditie de valabilitate a consimtamântului potrivit caruia subiectul de drept trebuie sa aiba puterea de a aprecia, de a discerne efectele juridice care se produc în baza manifestarii sale de vointa. Discenamântul nu se confunda cu capacitatea de a încheia actul juridic. Astfel, capacitatea de a încheia actul juridic este o stare de drept în timp ce prezenta ori lipsa discernamântului este o stare de fapt.

Persoana fizica cu deplina capacitate de exercitiu este prezumata ca are discernamântul necesar pentru a încheia acte juridice. Persoana fizica lipsita de capacitate de exercitiu (minorul de 14 ani si interzisul judecatoresc) este prezumata a nu avea discernamânt, fie datorita vârstei, fie starii mintale. Minorul între 14 si 18 ani are discernamânt în curs de formare.