Cambia

Plata prin utilizarea cambiei şi biletului la ordin se numără printre cele mai vechi tehnici de plată, oferind un grad de securitate ridicat părţilor implicate. Din punct de vedere economic, factorii determinanţi care au dus la crearea cambiei şi biletului la ordin au fost: marea densitate de monede, nesiguranţa transporturilor şi interzicerea exportului de capitaluri.

Operaţia, care reprezintă conţinutul cambiei, este cunoscută încă din antichitatea greco-romană, fiind reprezentată prin remiterea unei sume de bani de pe o piaţă pe alta prin intermediul unui document care atesta vărsământul. Scrisoarea folosită în “permutaţie” în timpul romanilor nu avea eficacitatea tratei (“cambium”) din evul mediu, când exigenţele economice erau mai accentuate.

Dezvoltarea importului şi exportului a dus la utilizarea tot mai largă a efectelor de comerţ externe. În special în Vestul Europei, cumpărătorii obişnuiesc să semneze astfel de instrumente, care pot fi scontate ulterior de vânzător la banca sa.

De asemenea, privatizarea întreprinderilor de stat şi desfiinţarea monopolului asupra comerţului exterior au dus în Europa Centrală şi de Est la crearea a zeci de mii de întreprinderi, care au responsabilitatea plăţilor şi finanţării propriilor afaceri, după regulile şi uzanţele internaţionale. Importanţa efectelor de comerţ, mai redusă până acum în regiune, va creşte considerabil datorită gamei largi de utilizare, ca mijloc de plată şi finanţare şi ca instrument de garanţie.

Emisiunea, circulaţia, negocierea cambiilor şi biletelor la ordin sunt legate atât de activitatea în domeniul relaţiilor de schimb internaţionale, cât şi de o serie de operaţiuni cu caracter necomercial, executate de persoane fizice sau juridice.

Caracterizarea generală şi particularităţile cambiei

În literatura de specialitate şi în practica financiară internaţională, cambia şi biletul la ordin sunt denumite uzual instrumente de plată, efecte de comerţ sau titluri de credit, fiind înscrisuri cu conţinut şi formă consacrate pe bază de norme acceptate, reprezentând pentru cel ce o deţine (beneficiar) drepturi ce pot fi încasate, la vedere sau la termen, în funcţie de valoarea lor determinată.

Cambia (trata) este un titlu de credit utilizat ca instrument de plată prin care un creditor (numit trăgător) dă dispoziţie debitorului său (numit tras) să plătească o anumită sumă unui terţ (numit beneficiar), la o anumită dată şi într-un loc stabilit, fără a indica operaţiunea care a generat creanţa.

Conform acestei definiţii în circuitul cambiei (schema nr. 2.1.) intervin trei părţi: trăgătorul (exportatorul, creditorul), trasul (importatorul, debitorul) şi beneficiarul (un creditor al trăgătorului). În comerţul internaţional, exportatorul apare, de regulă, atât în calitate de trăgător cât şi de beneficiar.

Circuitul cambiei

1. în urma încheierii unui contract comercial internaţional, trasul (importatorul) îi datorează o anumită sumă trăgătorului (exportatorului);

2. trăgătorul, la rândul său, are de achitat aceeaşi sumă unei terţe persoane (beneficiar), drept urmare a încheierii unui contract comercial internaţional sau a unui contract de credit cu o bancă;

3. la ordinul trăgătorului, trasul achită suma respectivă direct beneficiarului

Biletul la ordin este, ca şi cambia, un titlu de credit utilizat ca instrument de plată, dar, spre deosebire de aceasta, reprezintă angajamentul unui debitor (numit emitent) de a plăti o sumă unui creditor (numit beneficiar) la un anumit termen sau la prezentarea acestuia.

Din definiţie rezultă că, în comparaţie cu cambia, biletul la ordin presupune implicarea numai a două persoane: emitentul, care în comerţul internaţional este importatorul şi beneficiarul, care este exportatorul .

Circuitul biletului la ordin

1. în cadrul unui contract comercial internaţional, importatorul emite biletul la ordin în favoarea exportatorului

2. exportatorul prezintă la plată biletul la ordin şi importatorul îl achită.

În unele ţări, cum ar fi Germania, Austria, Elveţia şi Spania, jurisprudenţa defineşte cambiile şi biletele la ordin ca având o “natură abstractă”. Conceptul se referă la faptul că drepturile şi obligaţiile rezultă numai pe baza instrumentului însuşi, acesta funcţionând independent de valabilitatea tranzacţiei care stă la baza sa. Excepţia o constituie dobândirea efectului de comerţ de către deţinător prin rea-credinţă, dar partea obligată trebuie să dovedească acest lucru.

În legislaţia engleză apare conceptul de “negociabilitate” care, într-o anumită măsură, exprimă acelaşi concept în sensul că orice parte la cambie şi la biletul la ordin este obligată, datorită semnăturii sale pe acestea, indiferent de tranzacţia care stă la baza cambiei sau de relaţia cu altă parte.

Referitor la utilizarea cambiei în practica comercială internaţională, în tabelul de mai jos sunt evidenţiate următoarele avantaje şi limite: