Progresul Uniunii Europene, din punct de vedere economic, a fost inconstant. Inlaturarea taxelor vamale in relatiile dintre statele membre si elaborarea unei politici agricole comune, au ramas multa vreme, cele mai importante realizari ale Comunitatii, insa mai sunt multe alte domenii economice in care aceasta dispune de competenta, pe care adeseori o imparte, in diverse proportii, cu statele membre. Tratatul de Maastricht a pastrat cu sfintenie principiul subsidiaritatii , stipuland ca deciziile trebuie luate cat mai aproape posibil de cetateni , insa a extins totusi competentele institutiilor Comunitatii Europene in cateva directii. Prin Tratatul de fuziune din 1967, institutiile comunitare au devenit unice pentru toate cele trei Comunitati europene si, in acelasi timp, s-a produs si fuzionarea bugetelor respective. Ulterior, au fost adoptate doua Tratate bugetare, primul la 22 aprilie 1970, la Luxembourg, al doilea la 22 iulie 1975, la Bruxelles, si a intrat in vigoare la 1 iunie 1977. In consecinta, prevederile privind eleborarea bugetului, administrarea lui, precum si controlul executiei bugetare au un caracter uniform pentru cele trei Comunitati, cu exceptia cheltuielilor neadministrative, operationale, si a veniturilor CECO, care sunt incluse intr-un buget distinct, si a activitatii financiare a Bancii Europene de Investitii. Cele doua Tratate bugetare mentionate au adus modificari in special in privinta procedurii bugetare, competentei Parlamentului, controlului bugetar (constituirea Curtii de Conturi). Bugetul Uniunii Europene se imparte in sase categorii mari: agricultura, Fonduri Structurale si politica de coeziune, politici interne (cercetare, educatie, trasport, etc.), actiune externa, pregatiri pentru largire, si administratie. Bugetul Uniunii Europene este modest in comparatie cu cel al statelor membre, nedepasind 2,5% din suma bugetelor nationale. In 1997, conform Comisiei Europene, fiecare cetatean al UE a platit Uniunii in medie 220 ECU si probabil de 50 de ori mai mult propriei sale tari. In ciuda acestei disparitati, bugetul Uniunii Europene a constituit o sursa de confruntari periodice intre statele membre si intre acestea, Comisie si Parlament. In anul 2000, bugetul Uniunii a fost in suma de 93 miliarde de EURO. ? Finantarea Uniunii Europene. Surse de venit Sursele de venit ale Comunitatii Europene s-au schimbat de-a lungul vremii. CECO, organizatie care dispune de propriul sau buget operational, a fost intotdeauna finantata printr-un impozit pe productia firmelor din indistriile carbonifera si siderurgica. Bugetul general al Comunitatii a fost initial finantat printr-un sistem de contributii nationale bazate pe PNB-ul statelor membre. In 1970, s-a decis inlocuirea progresiva a acestor contributii cu resursele proprii ale Comunitatii. Acestea constau in surse de venituri care, desi sunt colectate, in mare parte, in tarile membre, apartin de drept Comunitatii. In prezent, ele constau in 4 elemente separate: 1. Taxe vamale, percepute asupra produselor importate din afara Comunitatii. 2. Taxe agricole, percepute asupra importului diverselor produse agroalimentare, cu scopul de a ridica pretul la nivelul celui comunitar, plus taxele percepute pentru produsele cu supra-oferta. 3. O cota din taxa pe valoare adaugata (TVA). DE departe, cel mai important element, aceasta a fost initial stabilita la maxim 1% din pretul final de vanzare al unor preduse si servicii de baza (acest lucru a fost necesar deoarece atat procentul, cat si incidenta TVA variaza mult de la o tara la alta). Limita a fost ridicata la 1,4% in 1986, scazand treptat la 1% intre 1995 si 1999. 4. Contributii ale statelor membre. Bazata pe cota statelor membre la PNB-ul global al Comunitatii, marimea acestei contributii este limitata la nivelul care ar aduce venitul total al Comunitatii Europene la maxim 1,2% din PNB-ul Comunitatii in 1993 si 1994, crescand treptat la maxim 1,27% in 1999. A patra sursa a fost adaugata in 1989, ca urmare a acordului asupra reformei bugetare la care s-a ajuns la reuniunea la varf de la Bruxelles, din februarie 1988. Pentru prima oara dupa multi ani, Comunitatea a putut sa aiba astfel un buget bazat pe suma resurselor proprii disponibile, suficiente pentru a finanta toate operatiunile sale politice, economice si sociale. Multa vreme, lipsa tot mai acuta a fondurilor a trebuit sa fie contracarata prin obtinerea unor avansuri nerambursabile din partea statelor membre. Metodele anterioare de finatare a bugetului devenisera tot mai nesatisfacatoare, bugetele pe 1986 si 1987 fiind echilibrate numai prin aplicarea unor diverse forme de contabilitate creativa. Venitul obtinut din taxele vamale a scazut usor din cauza ca tarifele externe ale Comunitatii fusesera diminuate, iar taxele agricole s-au redus pe masura ce Comunitatea a reusit sa-si acopere din propria productie consumul intern la un numar tot mai mare de produse. Acest fapt a produs presiuni asupra contributiilor la TVA, care atinsesera dejja nivelul maxim de 1,4% din valoarea achizitiilor realizate la nivelul Comunitatii Europene, dupa un an de la ridicarea plafonului de 1%. Adaugarea celei de-a patra surse de venit a permis planificarea pe termen lung a obligatiilor bugetare pana in 1992 si apoi pana in 1999. Deci, prin Tratatul de la Maastricht a fost modficat regimul de finantare bugetara prevazut la art. 201, in sensul ca, sub rezerva altor venituri, bugetul urmeaza sa fie integral finantat prin resurse proprii (alin. 1). Inca incepand cu anul 1971, diversele resurse de finantare, inclusiv contributiile statelor membre stabilite de (fostul) art. 200, au fost progresiv inlocuite, astfel ca de la 1 ianuarie 1980, toate cheltuielile comunitare urmau si fie asigurate din propriile resurse. Aceasta evolutie a fost posibila potrivit art. 201 (in vechea redactare), care admitea examinarea conditiilor potrivit carora contributiile financiare ale statelor membre puteau sa fie inlocuite prin propriile resurse ale Comunitatii. Resursele proprii, dupa cum am mentionat anterior, se compun din: resursele agricole impozite, prime, surse suplimentare sau compensatorii, taxe vamale si alte drepturi vamale, un anumit procent din taxa asupra valorii adaugate, aplicarea unui procent la produsul national brut al statelor membre, alte taxe ce sunt introduse in cadrul politicilor comune, amenzi, alte penalitati, impozite si salariile functionarilor comunitari, venituri din vanzarea de bunuri declarate apartinand Comunitatilor. Resursele proprii ale CECO se asigura prin impozitele pe productia de carbune si otel. Marimea totala a resurselor proprii atribuite Comunitatilor nu poate sa depaseasca, pentru fiecare din anii 1995-1999, urmatoarele procente din totalul produselor nationale brute pentru anul in cauza: 1995 1,21%; 1996 1,22%; 1997 1,24%; 1998 1,26%; 1999 1,27%.
Ne pare rau, pe moment serviciile de acces la documente sunt suspendate.
