Bigamia

Capitolul I. Introducere

Infracțiunile bigamia și abandonul de familie sunt prevăzute în Codul penal la Titlul IX. Infracțiuni care aduc atingere unor relații privind conviețuirea socială în Capitolul I. Infracțiuni contra familiei.

Familia îndeplinește, ca unitate socială fundamentală, funcții determinate pentru dezvoltarea societății. Ea este, în același timp, și o realitate biologică, precum și una juridică. Relațiile din cadrul familiei sunt reglementate, ocrotite sau amendate prin norme cuprinse în Codul civil.

În legătură cu relațiile în familie se nasc diferite raporturi sociale care sunt ocrotite și prin încriminarea infracțiunilor cuprinse în capitolul I. Infracțiuni contra familiei din titlul IX. al Codului penal.

Obiectul juridic comun îl reprezintă relațiile sociale privind conviețuirea în familie, referitoare la caracterul ei monogam, la obligația de întreținere.

Subiect al infracțiunilor contra familiei poate fi, de regulă, numai o persoană care apare într-o anumită calitate, subiectul este calificat ( persoană căsătorită în cazul bigamiei, persoană care are obligația lgală de ntreținere față de o altă persoană în cazul abandonului de familie, părinte sau persoană căreia minorul i-a fost încredințat spre creștere și educare în cazul relelor tratamente aplicate minorului și în cazul nerespectării măsurilor privind încredințarea minorului). La săvârșirea infracțiunilor contra familiei pot participa însă, ca instigatori sau complici, și persoane care nu au o anumită calitate determinată de relațiile de familie.

Sub aspectul laturii obiective, infracțiunile contra familiei se realizează prin acțiuni, excepție face numai abandonul de familie care în două modalități de săvârșire ( art. 305 alin.(1) lit. b și c Cod penal) presupune o inacțiune.

Urmarea imediată este starea de pericol pentru căsătorie sau pentru creșterea, educația minorului. Raportul de cauzalitate rezută, de regulă, din materialitatea faptei, infracțiunile din capitolul Infracțiuni contra familiei fiind infracțiuni de rezultat.

Sub aspectul laturii subiective, aceste infracțiuni se comit cu intenție directă sau indirectă. În conținutul acestor incriminări nu sunt prevăzute cerințe esențiale referitoare la mobil sau scop.

Fapta se consumă în momentul comiterii acțiunii specifice elementului material și al producerii urmării periculoase.

Tentativa în cazul acestor infracțiuni este posibilă, dar nu este pedepsită de lege.

Sancțiunile sunt relativ blânde, unele pedepse cu închisoarea fiind alternative cu amenda. Se găsesc și cauze de nepedepsire sau de înlăturare a răspunderii penale.

Capitolul II. Bigamia

Familia este o realitate biologică, socială și juridică ea reprezentând unul din factori cei mai importanți în direcția formării și perfecționării continue a membrilor săi. Prin uniunea dintre un bărbat și o femeie, prin procreare, prin reglementări legale, familia reprezintă o realitate socială dar și una juridică. Căsătoria unește pe bărbat și femeie în cea mai firească comuniune socială contopind într-o asemenea măsură sentimentele lor recciproce, concepțiile și modul lor de viață, interesele și idealurile lor, încât între soți iau naștere relații multiple și de natură diferite, prin care se acoperă toată gama vieții spirituale și sociale, de la relațiile de dragoste și prietenie reciprocă la cele de asistență morală și materială, iar apariția copiilor creează noi și variate relații între acestea.

Ocrotirea familiei, consolidarea și apărarea acesteia a constituit pentru toate societățile o preocupare de bază, întrucât familia conferă valori de solidaritate umană, de sens al existenței, de perpetuare a unor concepții, de solidaritate morală și materială, de educare și pregătire a copiilor pentru integrarea lor normală în societate. Familia face obiectul unei permanente atenții și ocrotiri pentru a asigura normala formare, desfășurare și dezvoltare a sa.

În statul nostru familia, ca instituție și ca expresie a valorii sociale pe care o constituie, face obiectul unei permanente atenții și ocrotiri întrucât relațiile de familie și obligațiile pe care le implică presupun ocrotirea, dezvoltarea și consolidarea acestuia.

Se apreciază în literatura de specialitate că în reglementarea relațiilor de familie își fac apariția uneori norme cu caracter civil – care rezolvă anumite situații – dar și norme cu caracter penal prin care se soluționează anumite fapte care prezintă gradul de pericol social necesar infracțiunii. Din această perspectivă, faptele penale care prezintă un asemenea grad de pericol social sunt grupate în capitolul infracțiuni cocntra familiel.

Potrivit art. 303 Cod penal, această infracțiune constă în încheierea unei noi căsătorii de către o persoană căsătorită. Potrivit dispoziției art. 303 Cod penal, va răspunde pentru infracțiunea de bigamie și persoana necăsătorită care se căsătorește cu o persoană pe care o știe ca fiind căsătorită.

Faptele prevăzute la alienatele 1 și 2 ale art. 302 Cod penal, nu se sancționează dacă prima sau cea de a doua căsătorie este declarată nulă pentru alt motiv decât bigamia.

În România, căsătoria are caracter monogam și acest principiu fundamental al căsătoriei este consacrat în art. 273 din Codul civil în care se prevede că: este interzisă încheierea unei noi căsătorii de către persoana care este căsătorită.

Acest principiu, existent în aproape toate legislațiile altor țări, decurge în mod firesc din fundamentul formei monogame a căsătoriei și anume, dragostea reciprocă dintre soți.

Încălcarea acestui principiu atrage atât sancțiuni de drept civil ( nulitatea căsătoriei nou încheiate) cât și aplicarea unei sancțiuni de drept penal, potrivit dispozițiilor art. 303 Cod penal.

Încriminarea faptei de bigamie a fost necesară pentru că prin încheierea unei noi căsătorii se crează o situație imorală și se tulbură grav relațiile de conviuțuire socialp din cadrul familiei.