Balistică Judiciară

Consideraţii privind noţiunea, obiectul şi sarcinile balisticii judiciare

Balistica (gr. Ballo – a arunca) reprezintă o disciplină tehnico – militară ce studiază legităţile mişcării proiectilelor trase din arma de foc, precum şi efectele produse de acestea, având ca scop desăvârşirea armamentului militar de luptă, sporirea eficienţei aplicării lui.

Balistica judiciară constituie o ramură a criminalisticii destinată investigării armelor de foc, muniţiilor şi a urmelor împuşcăturii, în vederea elaborării metodelor şi mijloacelor tehnico-ştiinţifice de cercetare a actelor penale privind fabricarea, păstrarea şi aplicarea armelor de foc.

Spre deosebire de alte compartimente ale criminalisticii, balistica judiciară s-a conturat relativ recent, devenirea ei fiind impusă de necesitatea consolidării unui sistem mai efectiv de cercetare criminalistică a diferitelor infracţiuni, la a căror săvârşire s-au aplicat arme de foc.

În balistica judiciară în mare măsură se aplică realizările balisticii militare, şi după cum este feresc, mijloacele şi metodele de cercetare proprii altor domenii ale criminalisticii.

Astfel identificarea armei de foc după urmele create pe muniţii în urma împuşcării se realizează conform principiilor generale ale identificării, apelându-se la date tehnice din balistica militară, privind construcţia şi funcţionarea armelor de foc, precum şi la metodele şi mijloacele specifice cercetărilor traseologice, în special la metoda microscopiei de comparare şi cea stereoscopică.

Utilizarea datelor a procedeelor tehnicii proprii altor discipline şi activităţi practice nu influenţează asupra caracterului individual al balisticii juridice, ea detaşându-se prin obiectivele pe care şi le asumă, principalele fiind:

- elaborarea metodelor şi a mijloacelor tehnice necesare descoperirii, fixării şi ridicării armelor de foc, a muniţiilor şi a urmelor împuşcăturii.

- Argumentarea procedeelor de cercetare la faţa locului, în vederea determinării împrejurărilor tragerii din arma de foc, în special, a direcţiei, distanţei, locului de unde s-a tras, numărul şi succesiunea împuşcăturilor.

- Aplicarea realizărilor ştiinţifico-tehnice şi argumentarea în baza lor a metodelor de examinare a diverselor categorii de arme de foc, stabilirea condiţiilor tehnice în care s-a executat o împuşcătură.

- Formularea principiilor metodice privind identificarea armelor de foc după urmele acestora pe tuburile şi proiectilele trase.

Noţiunea şi clasificarea armelor de foc

În accepţiune criminalistică, arma de foc constituie un dispozitiv tehnic destinat nimicirii sistemelor vii prin tragerea cu proiectile, puse în mişcare de energia gazelor formate ca urmare a exploziei (arderii) pulberii (prafului) sau a unui substituent al acesteia.

Astfel definită arma de foc se distinge prin două caracteristici de bază:

1. destinaţia ei de a nimici sisteme vii;

2. cea privind realizarea împuşcăturii prin tragere de foc;

Nu considerăm arme de foc dispozitivele de tras ale căror proiectile sunt puse în mişcare de aerul comprimat, ca în cazul armelor pneumatice sau de o prujină în baza cărora funcţionează dispozitivele (armelor)de vânătoare subacvatică şi arcul sportiv.

De asemenea nu sunt arme de foc dispozitivele tehnice improvizate care fie datorită construcţiei primitive, fie din alte motive, nu asigură proiectilului energia şi forţa necesară pentru a distinge sisteme vii şi, în special, pentru a provoca leziuni corporale.

Principalele elemente ale unei arme d foc sunt: ţeava, mecanismul de închidere şi de tragere, patul sau mânerul care, în majoritatea cazurilor serveşte la ţinerea armei în mâini, dar şi ca suport de asamblare a altor mecanisme componente ale ei.

În criminalistică armele de foc sunt clasificate în mai multe categorii după următoarele criterii: modul de fabricare, destinaţie, lungime, construcţia canalului şi calibrul ţevii.

După modul de fabricare deosebim:

1. arme de fabricaţie industrială produse conform tehnologiilor specifice anumitor sisteme şi modele de arme;

2. arme atipice, acestea fiind de două tipuri: a) de fabricaţie industrială ulterior modificate prin retezarea ţevii sau a patului; b) de construcţie proprie, asamblate din detalii în mod improvizat, cunoscute şi sub denumirea de arme rudimentare.