Ariile Protejate

Prin arie naturala protejata se intelege "zona terestra, acvatica si/sau subterana, cu perimetrul legal stabilit si avand un regim special de ocrotire si conservare, in care exista specii de plante si animale salbatice, elemente si formatiuni biogeografice, peisagistice, geologice, paleontologice, speologice sau de alta natura, cu valoare ecologica, stiintifica ori culturala deosebita" ( art. 4, pct. 18 din O.U.G. nr 57 din 2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei si faunei salbatice ).

Pentru asigurarea masurilor speciale de ocrotire si conservare a bunurilor patrimoniului natural, s-a instituit un regim diferentiat de protectie, conservare si utilizare, pentru urmatoarele categorii de arii naturale protejate:

a) de interes national: rezervatii stiintifice, parcuri nationale, monumente ale naturii, rezervatii naturale si parcuri naturale;

b) de interes international: situri nationale ale patrimoniului natural universal, geoparcuri, zone umede de importanta internationala, rezervatii ale biosferei;

c) de interes comunitar sau situri "Natura 2000": situri de importanta comunitara, arii speciale de conservare, arii de protectie speciala avifaunistica;

d) de interes judetean sau local: stabilite numai pe domeniul public/ privat al unitatilor administrativ- teritoriale, dupa caz.

Ariile protejate nu indeplinesc numai functii de conservare a diversitatii biologice si a heterogenitatii conditiilor de mediu, precum si socio- educative, ci au si un deosebit rol stiintific prin cercetarile ce se pot organiza in aceste zone unde echilibrul ecologic nu este perturbat, asigurandu-se aprofundarea cunoasterii proceselor productivitatii biologice si a stabilitatii protectiei mediului. De asemenea, de au in vedere aplicarea urmatoarelor principii:

- garantarea conservarii si utilizarii durabile a patrimoniului natural este un obiectiv de interes public major;

- conservarea si utilizarea durabila a patrimoniului natural este o componenta fundamentala a strategiei nationale pentru dezvoltare durabila;

- instituirea regimului de arie naturala protejata si de zona de protectie a bunurilor din patrimoniul natural este prioritara in raport cu orice alte obiective .

Instituirea prioritara in raport cu alte obiective a regimului de arie naturala protejata se face:

a. prin lege, pentru siturile naturale ale patrimoniului natural universal si pentru rezervatiile biosferei;

b. prin hotarare a Guvernului, pentru parcurile nationale, parcuri naturale, geoparcuri, zone umede de importanta internationala, arii speciale de conservare, arii de protectie speciala avifaunistica, rezervatii stiintifice, monumente ale naturii, rezervatii naturale;

c. prin ordin al conducatorului autoritatii publice centrale pentru protectia mediului, pentru propunerile de situri de importanta comunitara, cu avizul Academiei Romane, al autoritatii publice centrale cu competente in domeniul administratiei publice, al autoritatilor publice centrale in domeniul agriculturii si dezvoltarii rurale si al autoritatii publice centrale in domeniul transporturilor, al autoritatii publice in domeniul amenajarii teritoriului si al autoritatii publice in domeniul turismului;

d. prin hotarari ale consiliilor judetene sau locale, pentru ariile naturale protejate, de interes judetean sau local.

Propunerile pentru instituirea regimului de arie naturala protejata se pot face din initiativa oricarei persoane fizice si juridice si se inainteaza Agentiei Nationale pentru Arii Naturale Protejate, in vederea avizarii acestora. La baza acestor propuneri sta documentatia prevazuta de lege.

Conservarea biodiversitatii

Mediul inconjurator este ansamblul de date si de echilibre de forte concurente care conditioneaza viata unui grup biologic. Grupe precum mamiferele, pasarile si plantele vasculare sunt relativ bine cunoscute. Se estimeaza ca in Romania ar exista peste 3.700 specii de plante si circa 33.803 specii animale. Exista 10-15 milioane de specii pe Pamant, din care au fost descrise doar 15% (1,5 milioane). Datorita lipsei acestor cunostinte, nu este usor de masurat sau estimat prezenta rata de extinctie a speciilor. Aceasta tendinta se extinde de la mamifere la insecte (ex., din 172 de vertebrate europene, cca 1/3 sau mai multe sunt amenintate in majoritatea tarilor; cca 40% din pasarile Europei si-au scazut considerabil populatiile, majoritatea specii din paduri si peisaje rurale; 45% din fluturii Europei sunt azi amenintati). In urmatoarele decade trebuie sa ne asteptam la o pierdere de 20.000-40.000 specii pe an. multe specii vor fi disparut inainte de a fi capabili sa le descriem si inainte de a sti care ar fi fost beneficiile omenirii de la aceste specii sau care este functia lor in ecosistemele in care traiesc.

Mentinerea biodiversitatii asigura o diversitate functionala a mediului, care consolideaza stabilitatea si rezistenta la dereglari (ex., molime), adaptabilitatea (ex., la schimbarile climatice), productivitatea sistemelor naturale, si serveste ca indicator de avertizare asupra schimbarilor critice ale mediului. Planificarea gresita, utilizarea risipitoare a terenurilor si agricultura intensiva au contribuit la pierderea de habitate naturale precum zone umede si pasuni intinse de care depinde supravietuirea multor specii salbatice.

Biodiversitatea este un concept unificator care traverseaza pentru prima, data granita dintre natura ca viata salbatica si sectoarele socio-economice care depind de biota, producatorii de produse biologice (agricultura, horticultura, silvicultura, piscicultura, acvacultura etc.) si toti utilizatorii acestora. La Congresul mondial al conservarii (Montreal, 1996) s-a spus ca provocarea secolului al XX-lea a fost sensibilizarea oamenilor. Acum societatea este constienta de problemele de mediu iar provocarea care urmeaza este implementarea masurilor.

Exista un numar de tratate internationale si regionale care reglementeaza diferite aspecte ale protectiei mediului si managementului biodiversitatii, cel mai larg instrument legal este Conventia asupra Biodiversitatii (Rio de Janeiro, 1992). Pentru a proteja diversitatea biologica, dreptul international al mediului utilizeaza mai multe metode:

o protectia speciilor prin interdictia /limitarea prelevarilor sau a unor metode de prelevare. Ex., Conventia relativa la vanatoarea de balene (1946), Conventia de la Washington (3 martie 1973) asupra comertului international cu specii salbatice amenintate cu extinctia, Conventia relativa la conservarea ursilor albi (1977).