Apartenența la Uniunea Europeană - statutul de cetățean al Uniunii Europene

1. Apartenența la Uniunea Europeană

Anterior intrării în vigoare a Tratatului de la Lisabona, tratatele comunitare nu prevedeau ca statele ce compun Comunitățile să-și piarda calitatea de membru al acestora. Durata nelimiată a tratatelor europene (CE și Euratom) si faptul ca un stat membru nu poate denunta unilateral tratatele, semnifică apartenența definitivă la Comunitati.

Interdicția ca un stat membru sa nu se retragă unilateral din Comunitati nu trebuie absolutizată. Astfel, un stat putea împiedica functionarea Comunităților, practicând „politica scaunului gol” (adoptată de Franța în perioada iun. 1965-feb. 1966) constând în refuzul de a participa la lucrarilor institutiilor comunitare. De asemenea s-a apreciat că, dacă într-o federație separarea unui stat e de neconceput, atunci e de neconceput și în cazul Comunităților și că sistemul comunitar e suficient de suplu pentru a permite „renegocierea cu un stat”(cazul acțiunii partidului laburist din Marea Britanie in 1974).

Prin Tratatul de la Lisabona se consacră, în principiu, statutul de membru pur și simplu.

Potrivit Tratatelor Uniunii, se acordă un regim special de asociere unor state. Astfel, statele membre convin să asocieze la Uniune țările și teritoriile neeuropene ce întrețin relații speciale cu Danemarca, Franța, Țările de Jos și Marea Britanie.

De asemenea, Uniunea poate încheia acorduri de asociere cu una sau mai multe țări terțe sau organizații internaționale, pentru a crea o asociere caracterizată de drepturi și obligații reciproce, de acțiuni comune și proceduri speciale (de exemplu, acordul cu Grecia, ca etapă pregătitoare pentru aderarea la Comunități).

Pentru statele membre, Tratatele europene prevăd posibilitatea suspendării de către Consiliu a anumitor drepturi ce decurg din apartenența la Uniune, în situația constatării unei încălcări grave și persistente a valorilor prevazute in art. 2 al Tratatului asupra U.E.

Prin Tratatul de la Lisabona orice stat membru poate hotărî, potrivit normelor sale constituționale, retragerea din Uniune.

2. Evoluţia conceptului de cetăţenie a Uniunii Europene

2.1. Tratatul de la Maastricht

Prima reglementare privind cetăţenia Uniunii a fost introdusă de Tratatul de la Maastricht în cadrul Tratatului de Constituire a Comunității Europene. Astfel, in art. 17-22 se stipulează că ,,este cetăţean al Uniunii Europene orice persoană care are cetăţenia unui stat membru” și se arată că cetăţenia Uniunii Europene completează cetăţenia naţională, fără a se substitui acesteia, făcând posibilă exercitarea unora dintre drepturile cetăţeanului Uniunii pe teritoriul statului membru în care îşi are rezidenţa.

Prin Tratatul de la Maastricht se instituie următoarele categorii de drepturi pentru cetăţenii Uniunii, complementare cetăţeniei naţionale:

- dreptul de a circula și de a se stabili în mod liber pe teritoriul statelor membre

- dreptul oricărui cetăţean al Uniunii, rezident într-un stat membru şi care nu este cetăţean al acestuia, de a alege şi de a fi ales la alegerile locale din statul membru în care îşi are reşedinţa, în aceleaşi condiţii ca şi cetăţenii acelui stat

- dreptul la protecţie din partea autorităţilor diplomatice şi consulare ale oricărui stat membru pe teritoriul unui stat terţ, în care statul membru căruia îi aparţine ca cetăţean nu are reprezentanță consulară

- dreptul de a adresa petiţii Parlamentului European și de a se adresa Ombudsman-ului european pentru examinarea cazurilor de administrare defectuoasă din partea instituţiilor şi organismelor comunitare/uniunii

- dreptul de a scrie oricărei instituţii sau organism comunitar/al uniunii în una din limbile menţionate în Tratat, şi să i se răspundă în aceeaşi limbă.

2.2. Tratatul de la Amsterdam

Ca o garanţie a recunoaşterii cetăţeniei Uniunii, prin Tratatul de la Amsterdam , se reafirmă faptul că Uniunea Europeană este întemeiată pe principiile libertăţii, ale respectului drepturilor şi libertăţilor fundamentale, precum şi ale statului de drept, principii comune tuturor statelor membre, respectul drepturilor omului fiind o condiţie a apartenenţei unui stat la Uniune.

Prin Tratatul de la Amsterdam se recunoaşte cetățenilor Uniunii dreptul la informaţie. Astfel, orice cetăţean european şi orice persoană fizică sau juridică, având sediul într-un stat membru, are dreptul la accesul documentelor Parlamentului European, ale Consiliului Uniunii Europene, în limita raţiunilor de interes public sau privat.