Amprentele Papilare

CAP. 1 INTRODUCERE

Activitatea de identificare cel mai frecvent utilizata in criminalistica este cea care are ca scop identificarea persoanei, fiind cunoscuta si sub denumirea de ,,indentificare judiciara”.

Referitor la identificarea judiciara a persoanei in cazul savarsirii infractiunilor s-au ridicat doua probleme:

-identificarea dupa urme (si alte elemente ale savarsirii infractiunii) a persoanei care a incalcat legea.

- inregistrarea acestei persoane astfel incat daca mai comite o noua infractiune sa fie cunoscuta situatia ei de recidivist.

Referitor la inregistrarea celor condamnati incat daca mai comiteau si a doua oara astfel de fapte sunt mentionate metode de insemnare precum: tatuarea si insemnarea cu fierul rosu.

Primul care s-a gandit sa aplice un sistem metodic de inregistrare a infractorilor a fost F. Vidocq, intemeietorul primei politii din lume in Franta sub Napoleon Bonaparte, politie de la care au aparut si primele metode criminalistice.

Pentru inregistrarea infractorilor, F. Vidocq a infintat fisele personale ale detinutilor, in care erau notate semnalmentele lor, faptele comise, procedee folosite precum si cercul in care erau cunoscuti, aceasta constituind si o cartoteca dupa ,, Modus Operandi”. Cu timpul, arhiva lui Vidocq a devenit greoaie si birocratica, imposibil de orientat pentru a recunoastea un recidivist, deoarece dupa 70 de ani de la infintare, in 1880 aceasta avea peste 5 milioane de asemenea fise.

Incepand cu anul 1855 W. Harschel, un functionar britanic din India, a fost nevoit sa se foloseasca aproape 20 de ani de amprentele digitale pentru a deosebi indigenii carora trebuia sa le plateasca soldele, caci nu aveau acte de identiatte, iar pentru europeni, acestea semanau intre ei. In acest timp, Harschell a constatat cu uimire ca amprentele digitale pe care le avea de la un individ la altul nu erau identice, si cu timpul a invatat sa distinga, dupa mai multe metode, o amprenta de alta si sa recunoasca oamenii dupa ,,imaginea degetelor”, cum le-a denumit el, iar dintr-un manual de anatomie a preluat termenul de ,,linii papilare”, denumire pe care el si-a insusit-o. Ca urmare a aceste experiente in anul 1877, Harschell a redactat o scrisoare Inspectoratului General al Inchisorilor din Bengal in care isi prezenta constatarile si propunea folosirea amprentelor digitale pentru identificarea persoanelor, in acest fel punandu-se capat inselaciunilor care se practicau in domeniul identitatii persoanei. Aproape contemporan cu el, in anul 1879, dr. Henry Faulds, medic scotian la un spital din Japonia si professor la Universitatea din Tokyo, care nu auzise niciodata de Herschell si de experientele sale din India, gasind, in Japonia, unele cioburi preistorice pe care se aflau fragmente de amprente papilare imprimate pe cand lutul era moale, s-a apucat sa studieze in anul respectiv, 1879, si in cel urmator, 1980, problema linilor papilare. In acest sens l-au interesat mai multe probleme: varietatea desenelor papilare, daca exista deosebiri intre popoare, daca exista probleme de ereditate etc. A remarcat ca desenele papilare sunt variate si neschimbabile la acelasi individ. Daca W. Herschell a fost primul om care a concis ca a descoperit o noua metoda de identificare a identitatii persoanei, Henry Faulds a fost primul care a folosit amprenta digitala pentru descoperirea autorului unei infractiuni.

Introducerea dactiloscopiei la inceputul secolului al XX-lea in practica politiei s-a datorat atat descoperirii unor infractori cu ajutorul amprentelor digitale, cat si a unor personalitati: sir F.Galton si Edward Henry in Europa si Juan Vucetich in America de Sud.

Astfel in anul 1894 Ar¬gen¬ti¬na de¬vi¬ne pri¬ma ţară din lume care in¬tro¬du¬ce dac¬tilos¬co¬pia ca metoda de identificare.

Prin urmare, dactiloscopia este ramura Criminalisticii care se ocupa cu examinarea si clasificarea desenelor papilare, in vederea identidicarii persoanei. Intr-o formulare sintetica, C. Turai spune despre dactiloscopie ca este ,,stiinta privind studiul desenelor papilare”.