Adoptarea constituției europene

Înfiintate pentru a raspunde unor nevoi presante, la acea vreme, în partea de vest a Europei (unele, de ordin economic - refacerea economiilor distruse în urma razboiului pustiitor si utilizarea capacitatilor economice si tehnice în scopul cresterii eficientei, solutionarea problemelor legate de criza energiei; altele, de ordin politic  aplanarea divergentelor franco-germane, viitorul politic al Europei în conditiile amenintarii sovietice si a nesigurantei pe care o inspira viitorul pasnic al Germaniei învinse, împartirea sferelor de influenta etc.) si spre a da expresie unor idealuri mai vechi (visul despre o Confederatie europeana ori despre o Societate a Natiunilor  ideile lui Jean Monnet si Robert Schuman), Comunitatile Europene au devenit, în ciuda sintegmei Europa progreseaza prin crize, printr-un proces evolutiv si totusi, nu fara zig-zaguri, dar cu toate acestea, fara egal ca anvergura, consecinte si semnificatie, ceea ce reprezinta Europa din zilele noastre, factorul de influenta decisiva în societatea contemporana, un reper istoric  Uniunea Europeana.

Tratatul de la Paris (1951) si cele de la Roma (1957) au constituit punctul de plecare în aceasta lunga si uneori, întortocheata, dar ascendenta evolutie, prin care se înfiinta Comunitatea Europeana a Carbunelui si Otelului, Comunitatea Europeana Economica si Comunitatea Europeana a Energiei Atomice. A urmat apoi, extinderea Comunitatilor, atât pe orizontala (a spatiului geografic comunitar), cât si pe verticala (incluzând si alte domeni decât integrarea economica si perfectionând structura institutionala), prin: Tratatul da la Bruxelles (1965) privind fuzionarea executivelor celor trei Comunitati  fiind creata entitatea Comunitatile Europene si Actul unic European (Luxembourg, 1985)  prin care s-au reunit întrun singur document, dispozitiile cu privire la reforma institutilor europene si s-a extins domeniul de competenta comunitara (cooperarea în domeniul politicii externe si al protectiei mediului); Tratatul asupra Uniunii Europene (Maastricht, 1992)  prin care au fost definite o serie de noi obiective, reunind sub acelasi acoperis pilonul cu caracter comunitar supra national, care viza C.E.E., C.E.C.O. si EUROATOM, cel referitor la politica externa si de securitate comuna (P.E.S.C.) si cel privind problemele de justitie si afaceri interne (J.A.I.); Tratatul de la Asterdam (1997)  prin care a avut loc reforma institutiilor comunitare, adâncirea integrarii în perspectiva extinderii comunitatilor prin primirea de noi state, Tratatul de la Nisa (2000), precum si suita de tratate de aderare la Uniunea Europeana. La capatul acestei evolutii, se afla,astazi, Tratatul instituind o Constitutie pentru Europa, care a fost adoptata la summit-ul de la Bruxelles (18 iunie 2004) de catre sefii de stat si de guvern si reprezinta un instrunent juridic cu valoare fundamentala.

Uniunea Europeana reprezinta, în prezent, cadrul politico-juridic în care are loc procesul de integrare europeana si forma sub care se constitue si se înalta aceasta constructie politico-juridica, economica, sociala si culturala  sâmburele esential, motor al unitatii europene, în jurul caruia graviteaza un numar din ce în ce mai mare de state ale lumii, de prima importanta în viata internationala. Institutiile Comunitatilor îndeplinesc rolul de coagulare, în stabilirea unitatii statelor membre, a caror participare nationala se concretizeaza prin prezenta reprezentantilor societatii si ai statelor nationale.

De la organizatii internationale regionale cu obiective sectoriale,prin modificarile succesive care au avut loc (sistematizare si amalgamare institutionala, treptata, reglementare unitara si extindere ca sfera geografica, dar si ca domenii îmbratisate si grad de integrare a unui sector dupa altul), s-a ajuns în prezent, la o entitate cvasistatala, iar în perspectiva, nu este excusa nici chiar una pe deplin statala, cu elemente de specificitate.

Ratiunile pentru care Europa s-a angajat în prezent tot mai mult pe drumul unui sistem juridic unitar, inclusiv pe calea adoptãrii unei constitutii la nivelul continentului, sunt deosebit de complexe, ele tinînd de traditiile istorice, de unitatea aspiratiilor popoarelor europene, dar si de anumite interese politice care s-au fãcut vizibile cu deosebitã acuitate dupã cel de al doilea rãzboi mondial.

Elementele care au determinat aparitia si succesul ideii europene au fost dintre cele mai diverse. Statele membre ale primelor comunitãti inter-europene au tinut seama în special de traditiile parlamentare deosebit de puternice, de vigoarea si adeziunea ideilor privind drepturile omului, de încetãtenirea în viata si practica acestor tãri a unor principii fundamentale, cum ar fi independenta justitiei, desfãsurarea unor alegeri pe deplin libere etc., astfel încât au existat puternice ratiuni spre a face ca ideea europeanã nu numai sã se afirme, dar sã-si mentinã necontenit actualitatea, sã îmbrace forme noi, sã genereze un sentiment de adeziune popularã, capacitând energiile guvernantilor, ale oamenilor politici, ale tuturor fortelor interesate în edificarea unei vieti mai bune în Europa, continent ce a suferit cel mai mult datoritã desfãsurãrii operatiunilor militare din cel de al doilea rãzboi mondial.

1. Dimensiuni ale ideii unei Constitutii europene.

a) Dimensiunea istoricã .Ideea unitãtii europene are o lungã si frumoasã traditie. De la Pax romana, pax germannica, pax eclessiastica si pânã la proiectele moderne de înfãptuire a unei federatii europene, istoria a cunoscut numeroase propuneri ingenioase si originale, bine structurate si minutios gândite,