Activitatea de medicina legala este reglementata in sistemul de drept romanesc prin Ordonanta Guvernului nr. 1/2000 si consta, asa cum o defineste art. 1 al acestui act normativ, in ,,efectuarea de expertize, examinari, constatari, examene de laborator si alte lucrari medico-legale asupra persoanelor in viata, cadavrelor, produselor biologice si corpurilor delicte, in vederea stabilirii adevarului in cauzele privind infractiunile contra vietii, integritatii corporale si sanatatii persoanelor ori in alte situatii prevazute de lege, precum si in efectuarea de expertize medico-legale psihiatrice si de cercetare a filiatiei." Rolul medicinei legale este de a asigura organelor de urmarire penala, instantelor judecatoresti, precum si la cererea persoanelor interesate, mijloace de proba cu caracter stiintific in solutionarea cauzelor penale, civile sau de alta natura, contribuind prin mijloace specifice, prevazute de lege, la stabilirea adevarului. Activitatea de medicina legala este desfasurata de medici legisti in cadrul unor institutii sanitare cu caracter public de diferite categorii. Primele dintre acestea sunt institutele medico-legale de la Bucuresti (denumit Institutul National ,,Mina Minovici"), Craiova, Timisoara, Cluj-Napoca, Targu-Mures, Iasi fiecare avand competenta pe un anumit teritoriu. Acestea sunt unitati cu personalitate juridica in subordinea Ministerului Sanatatii. Printre atributiile institutelor de medicina legala prevazute de O.G. nr. 1/2000 se numara: efectuarea, din dispozitia organelor de urmarire penala, a instantelor judecatoresti sau la cererea persoanelor interesate, de expertize si constatari, precum si alte lucrari medico-legale; efectuarea de noi expertize medico-legale dispuse de organele de urmarire penala sau de instantele judecatoresti, precum si in cazurile de deficiente privind acordarea asistentei medicale ori in cazurile in care, potrivit legii, sunt necesare expertize medico-legale psihiatrice; executarea de examene complementare de laborator, solicitate de serviciile de medicina legala judetene, de organele de urmarire penala, de instantele judecatoresti sau de persoanele interesate; indeplinirea, pentru judetele in care isi au sediul, respectiv pentru municipiul Bucuresti, a atributiilor ce revin serviciilor de medicina legala judetene prevazute in prezenta ordonanta; efectuarea de cercetari stiintifice in domeniul medicinei legale si punerea la dispozitia invatamantului universitar si postuniversitar de materiale documentare, precum si alte mijloace necesare procesului de invatamant; contributia la sprijinirea asistentei medicale atat prin analiza aspectelor medico-legale din activitatea unitatilor sanitare, cat si prin efectuarea unor analize de specialitate, la cererea acestora; propunerea catre Consiliul superior de medicina legala a unor masuri corespunzatoare in vederea asigurarii, din punct de vedere metodologic, a unei practici unitare in domeniul medicinei legale pe intregul teritoriu al tarii; avizarea functionarii, in conditiile legii, a agentilor economici care desfasoara activitati de imbalsamare si alte servicii de estetica mortuara. Pe langa Institutul National de Medicina Legala ,,Mina Minovici" din Bucuresti functioneaza Consiliul superior de medicina legala, a carui principala atributie este sa coordoneze activitatea de medicina legala, din punct de vedere stiintific si metodologic, impreuna cu Ministerul Sanatatii, in vederea asigurarii unei practici medico-legale unitare pe intregul teritoriu al tarii. Pe langa Institutul National de Medicina Legala ,,Mina Minovici" Bucuresti functioneaza Comisia superioara de avizare si control. De asemenea, in cadrul fiecarui institut de medicina legala, inclusiv INML ,,M. Minovici", exista o comisie de avizare si control. Comisiile de avizare si control au rolul de a verifica, evalua, analiza si aviza din punct de vedere stiintific continutul si concluziile diverselor acte medico-legale realizate de serviciile de medicina legala judetene, conform competentei teritoriale, pe cand Comisia superioara de avizare si control reprezinta forul suprem de contestare a actelor medico-legale. La nivelul inferior se afla serviciile judetene de medicina legala, infiintate, cum reiese si din denumirea lor, in fiecare judet. In cadrul acestor servicii pot fi infiintate cabinete de medicina legala, care sa functioneze in localitati neresedinta de judet in masura in care este necesar. Acestea sunt subordonate, din punct de vedere administrativ, directiilor de sanatate publica.
După plată vei primi prin email un cod de download pentru a descărca gratis oricare alt referat de pe site (vezi detalii).