Somația de Plată

În scopul îmbunătăţirii funcţionării justiţiei, prin degrevarea instanţelor de numeroase cauze, a fost adoptată de către Guvernul României procedura somaţiei de plată. S-a avut în vedere situaţia economică şi socială existentă în societatea românească, când costurile unui proces sunt din ce în ce mai greu suportate de justiţiabil, iar proiectul se înscrie în cadrul măsurilor impuse de dezideratul de a oferi creditorilor o procedură rapidă şi mai puţin costisitoare pentru obţinerea titlurilor executorii în vederea realizării creanţelor prin executare silită.

Ordonanţa privind procedura somaţiei de plată reglementează o modalitate simplă, operativă de obţinere a titlului executoriu după modelul reglementării din Codul francez, cunoscută sub numele "injocţiunii de plată". O asemenea procedură există şi în Codul german de procedură civilă. Sediul materiei este Ordonanţa 5/2001, modificată prin Legea nr. 295/2002 şi prin Legea195/2004. Astfel, potrivit Ordonanţei Guvernului nr. 5/2001 privind procedura somaţiei de platã, s-a introdus în dreptul românesc procedura somaţiei de platã, inspiratã direct din ceea ce, în dreptul francez, se numeşte „procedure d’injonction de payer”, iar in dreptul german „Mahnverfahren”. Bineînţeles că la elaborarea acestei ordonanţe, pe lângă modelul legislativ menţionat, au fost avute în vedere realităţile autohtone actuale.

Procedura somaţiei de platã este o procedurã specialã, deci derogatorie de la dreptul comun, de soluţionare a cererilor prin care se solicitã obligarea debitorului la plata unei sume de bani, în mãsura în care sunt îndeplinite anumite condiţii şi are ca obiect obţinerea titlului executoriu într-un cadru procesual caracterizat prin celeritate. Procedura somaţiei de plată este cea mai simplă şi mai uzuală procedură care s-a elaborat ca urmare a necesităţii simplificării procedurii de recuperare a creanţelor de la debitori, legiuitorul dorind să pună la dispoziţia creditorului o acţiune prin care acesta să-şi poată valorifica dreptul de creanţă într-un timp scurt şi fără parcurgerea altor etape, care sunt necesare pe calea dreptului comun. Aceastã procedurã, care a devenit aplicabilã în faţa instanţelor româneşti începând cu data de 15 august 2001, este menitã sã permitã creditorului unei obligaţii care constã în plata unei sume de bani, sã obţinã rapid un titlu executoriu, fãrã însã ca, astfel, sã fie nesocotite drepturile debitorului. Legiferarea acestei noi proceduri speciale, prealabile şi neobligatorii, reliefeazã interesul legiuitorului pentru întregirea cadrului legislativ cu o procedurã care sã asigure creditorilor posibilitatea obţinerii titlului executoriu în condiţii de celeritate şi cu un efort financiar mai redus. Astfel, prin reglementările aduse de Legea nr. 295/2002 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 5/2001 privind procedura somaţiei de plată, cu modificările şi completările ulterioare, s-a urmărit înlocuirea procedurii de drept comun privind recuperarea creaţelor certe, lichide si exigibile, printr-o procedură mult simplificată. Practica a demonstrat că procedura de judecată prin care creditorii ajung să li se recunoască drepturile de creanţă şi să poată cere urmărirea şi executarea debitorilor este, de cele mai multe ori, descurajantă. În cazul neplăţii produselor livrate, foarte multe societăţi au fost nevoite să se adreseze instanţelor de judecată comerciale, solicitând obligarea cumpărătorilor la plata produselor livrate. În mod sistematic, acestea s-au confruntat cu probleme legate de taxele de timbru mari, termenele lungi acordate de instanţe, durata mare a timpului de redactare a hotărârilor, şi, în general, cu birocraţia specifică procedurilor judecătoreşti.

Dacă la aceste probleme mai mult sau mai puţin formale se adăugau şi chestiuni controversate de fond, privind însăşi existenţa vânzării, valoarea acesteia, calitatea bunurilor sau serviciilor, atunci în mod cert comerciantul urma să se afle în faţa unui proces dificil, cu un deznodământ incert, în care trebuia să învestească bani, timp şi resurse semnificative.

Tocmai datorită acestui fapt s-a impus o nouă reglementare, în materie civilă si comercială, luându-se în calcul faptul că foarte multe dintre procesele aflate pe rolul instanţelor şi care vizează realizarea unor creanţe parcurg procedura de drept comun, deşi nu toate fazele şi etapele acesteia sunt necesare. Prin urmare, instituirea unei modalităţi care s-a dorit a fi mai rapidă, care să permită creditorului să-si realizeze creanţa într-un timp mai scurt şi printr-o procedură simplificată, nu poate decât să ducă la o îmbunătătire a eficienţei actului de justitie si chiar la cresterea securitătii circuitului comercial şi civil.

Scopul procedurii este enunţat în art. 1 al Ordonanţei Guvernului nr. 5/2001 şi constã în realizarea de bunãvoie ori prin executare silitã a creanţelor certe, lichide şi exigibile.

Avantajele emiterii unei ordonanţe privind somaţia de plată sunt multiple. În primul rând, în ceea ce priveşte taxa de timbru aferentă introducerii unei astfel de cereri, este de menţionat că taxa de timbru aferentă acestui tip de cerere este una fixă, de 39 RON, indiferent de cuantumul creanţei, ocolindu-se astfel timbrajul la valoare, întemeiat pe dispoziţiile Legii 146/1997, care poate ajunge la sume considerabile, în funcţie de mărimea creanţei.