Regimul juridic al antantelor în dreptul român

CAPITOLUL I

ÎNŢELEGERILE SAU ANTANTELE ÎN DREPTUL COMUNITAR

1. Noţiunea de „antantă” în dreptul comunitar

Art. 101 (fost art. 81 al Tratatului privind Comunitatea Europeană - TCE) al Tratatului privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE) se referă la ceea ce majoritatea autorilor şi instanţelor denumesc „antante”, chiar dacă acest termen nu figurează în textul reglementării de mai sus, însă este utilizat în altele.

Doctrina juridică şi jurisprudenţa comunitară au adoptat acest termen în ideea de a exprima sintetic orice înţelegere formală sau informală, realizată inclusiv prin alinierea conştientă la anumite practici, prin care se urmăreşte sau care au ca efect afectarea concurenţei.

Definiţia care întruneşte toate elementele este aceea de „..orice înţelegere intervenită între două sau mai multe întreprinderi, în calitate de agenţi economici, exprimată în scris – indiferent de forma, titlul ori natura actului sau a clauzei ce o conţine – sau tacită, explicită sau implicită, publică sau ocultă.”

Textul art. 101 este în aşa fel conceptut încât la baza lui stă temeiul interdicţiei acordurilor restrictive de concurenţă. Textul declară incompatibile cu piaţa comună şi interzise toate acordurile între întreprinderi, toate deciziile asociaţiilor de întreprinderi şi toate practicile concertate care sunt susceptibile să afecteze, să restrângă sau să falsifice jocul concurenţei în interiorul pieţei comune. De asemenea, textul enumeră exemplificativ categoria înţelegerilor restrictive. Sancţiunile acestor interdicţii nu sunt numai cu caracter administrativ, ci şi civile, respectiv nulitatea edictată de art. 101 prg.2 din tratat. Prg. 3 al aceluiaşi articol prevede că acele înţelegeri restrictive de concurenţă pot fi exceptate, răscumpărate sau salvate în condiţiile în care acestea satisfac în mod cumulativ următoarele condiţii: promovarea progresului tehnic, avantaje pentru consumatori, neeliminarea concurenţei, restricţii proporţionate cu satisfacerea acestor obiective. Exceptările sau scutirile pot fi individuale sau impuse, pe categorii de acorduri, pe bază de regulament al Comisiei Europene.

Art. 101 prg.1 este regula generală comunitară de concurenţă, fiind cea mai aplicată şi cea mai invocată. Antantele sunt într-adevăr extrem de numeroase şi diverse, implicând mari grupuri industriale, cât şi întreprinderi mici şi mijlocii, însă nu orice înţelegere cade obligatoriu sub incidenţa art. 101 prg.1. În cazul în care Comisia Europeană, pe baza analizei pe care o întreprinde, consideră că înţelegerea nu poate intra sub incidenţa art. 101, ea poate lua o decizie de atestare negativă. Ea mai poate să emită o aşa-zisă „scrisoare de clasare”, a cărei valoare juridică este mai mică şi care are rolul de a indica aprecierea Comisiei că nu este oportun sau justificat să intervină.

În cazul în care Comisia Europeană refuză să emită o atestare negativă, antanta va fi considerată ca fiind contrară dispoziţiilor art. 101, şi, în cele din urmă ilicită, ceea ce nu înseamnă că trebuie să fie şi condamnată. Dacă întreprinderile participante au notificat înţelegerea în condiţiile impuse prin reglementările comisiei, existenţa ei va putea fi salvată în baza art. 101 prg.3, pe calea unei decizii individuale de inaplicabilitate a art. 101 prg.1 .

Un exemplu elocvent de antantă ilegală este cea a producătorilor de bere din Franţa .

În 29 septembrie 2004 Comisia Europeană a luat o decizie împotriva celor doi producători principali de bere din Franţa, Brasseries Kronenbourg S.A. şi Brasseries Heineken, datorită încheierii unui armistiţiu în data de 12 martie 1996 între acestea şi companiile mamă la acel moment, Groupe Danone, respectiv Heineken N.V.

Brasseries Kronenbourg S.A. este producătorul de bere principal de pe piaţa franceză din punctul de vedere al volumului vânzărilor. Prin intermediul sucursalei sale Kronenbourg Holding, anterior Elidis Holding, Brasseries Kronenbourg S.A. are o reţea naţională de distribuţie en-gross care distribuie bere şi alte băuturi, în special pe piaţa internă. Până în iulie 2000 Brasseries Kronenbourg S.A. a fost deţinută în întregime de Danone, unul dintre liderii de pe piaţa internaţională a produselor alimentare.

Brasseries Heineken, este cel de-al doilea producător ca mărime pe piaţa franceză de bere. Brasseries Heineken este o sucursala deţinută în întregime de Heineken France. Aceasta controlează de asemenea France Boissons S.A., ale cărei sucursale distribuie bere şi alte băuturi pe piaţa internă printr-o reţea naţională de distribuţie en-gross.

Ca urmare a unei cereri de informaţii trimisă de Comisia Europeană în cazul Interbrew + Alken Maes, Interbrew N.V. a informat Comisia ca anumite practici anticoncurenţiale dintre Interbrew şi Alken Maes de pe piaţa belgiană a berii au fost realizate pe baza unor practici similare dintre firmele Brasseries Kronenbourg S.A şi Brasseries Heineken în Franţa. Datorită acestui răspuns, pe 26 februarie 2000 Comisia Europeană a început o investigaţie în conformitate cu art. 14 (3) din Regulamentul 17/1962 la sediile firmelor Danone şi Heineken France din Paris şi la sediul Brasseries Kronenbourg S.A. din Strasbourg. În timpul investigaţiei Interbrew a transmis Comisiei mai multe scrisori în legătură cu practicile anticoncurenţiale de pe piaţa franceză a berii.

Pe 22 şi 23 martie 2000, la cererea Comisiei, Autoritatea de concurenţă olandeză a început o investigaţie în conformitate cu prevederile art.14 (3) din Regulamentul 17/1962 la sediul Heineken N.V. din Amsterdam.