Raspunderea in Materia Faptelor de Concurenta Neloiala

Extras din referat Cum descarc?

Dreptul concurentei este in general definit in doctrina din tara noastra ca fiind ansamblul de reglemantari menite sa asigure, in raporturile de piata interna si internationala, existenta si exercitiul normal al competitiei dintre agentii economici, in lupta pentru castigarea, extinderea si pastrarea clientelei. Fara a se pronunta in mod expres asupra acestui aspect, autorii romani par sa incline spre calificarea acestei ramuri de drept ca facand parte din categoria dreptului privat.
Intr-o opinie mai putin radicala dar care admite si ea scopul de ordine publica al dreptului concurentei, un autor francez considera ca dreptul concurentei isi justifica autonomia datorita promovarii unui scop de ordine publica economica, si anume pastrarea jocului liber al concurentei. Din aceasta perspectiva, el se deosebeste de dreptul civil, deoarece conduce la inlaturarea (sau trecerea lor pe un plan secund) a unor principii de baza ale acestuia (libertatea consimtamantului partilor, anularea sau modificarea in urma interventiei autoritatilor statului a unor clauze licite prin obiect si cauza la data incheierii lor, dar devenite ulterior ilicite datorita modificarii conditiile economice in raport cu cele initiale), atunci cand libertatea concurentei apare amenintata prin executarea unui contract. Se poate afirma astfel ca dreptul concurentei, ca drept special in raport cu dreptul civil, promoveaza o noua ordine publica economica, care se adauga ordinii publice traditionale.
Dreptul concurentei cuprinde la randul sau mai multe sub-diviziuni sau sub-ramuri. Cele mai importante sunt dreptul anti-monopol si dreptul concurentei neloiale. Desi aparent distinctiile dintre cele doua categorii de norme sunt usor de facut (practicile monopoliste afecteaza o piata relevanta sau a o parte a ei si, in consecinta, pe toti agentii economici de pe acea piata, in mod indistinct, in timp ce practicile de concurenta neloiala afecteaza numai unul sau cativa agenti economici determinati), in realitate sunt multe cazuri cand aceeasi fapta poate fi caracterizata si ca fapta monopolista, si ca fapta de concurenta neloiala. Mai mult, intre unele din elementele definitorii care diferentiaza cele doua categorii de norme nu exista practic deosebiri.
CAP. I. FAPTE DE CONCURENTA NELOIALA
Concurenta neloiala - antagonismul dintre agentii economici (ag.ec.) exercitat prin instrumente contrare uzantelor comerciale cinstite, in sectoarele de libera competitie a pietei. Exista si sectoare sustrase prin lege sau prin contract (de ex., contractul de distributie exclusiva) liberei competitii. 
Diferenta dintre concurenta neloiala si practicile monopoliste:
a) finalitati diferite (conc. neloiala presupune captarea clientelei concurentului lezat, in timp ce practicile monopoliste presupun captarea pietei ca atare, ceea ce in subisidiar conduce si la dobandirea clientelei concurentilor lezati);
b) rezultatele (conc. neloiala duce la deformarea competitiei in timp ce practicile monopoliste duc la suprimarea concurentei).
c) concurenta neloiala reprezinta incalcarea unor norme deontologice, in timp ce practicile monopoliste duc la dezechilibre socio-economice.
Concurenta neloiala graviteaza in jurul conceptului de "clientela", in timp ce practicile monopoliste au in vedere conceptul de "piata". Totuti, tendinta recenta in cazul ambelor practici anti-concurentiale este de a le evalua prin prisma atingerilor aduse consumatorilor.
Element comun celor doua practici:
- ambele presupun existenta unui raport de concurenta intre agentul economic agresor si agentii economici agresati, aflati pe aceeasi piata relevanta.
- faptele prevazute de Legea nr.21/ 1996 ca fapte monopoliste pot fi calificate si drept fapte de concurenta neloiala, daca impactul lor asupra pietei este mai redus. Aceasta deoarece ambele categorii de fapte sunt contrare uzantelor cinstite. Drept urmare, principalul criteriu de distinctie intre faptele monopoliste si cele de concurenta neloiala este dat de magnitudinea puterii economice a autorului incalcarii uzantei cinstite.
In ultimele trei decenii, dreptul concurentei a fost influentat tot mai mult de ideea protectiei consumatorilor, consumatorul alaturindu-i-se astfel agentului economic ca subiect pasiv al faptului anormal de concurenta. Dar nu numai protectia consumatorului a influentat dreptul concurentei, actiunea a fost si inversa. Astfel, s-a observat o tendinta a legiuitorului de a include in sfera consumatorilor si micii agenti economici, micii comercianti. Legislatia moderna privind sanctionarea faptelor comerciale neoneste a fost adoptata pentru a proteja consumatorii, dar aceste sanctiuni se aplica frecvent si comportamentelor care nu sunt indreptate impotriva consumatorilor, ci impotriva altor agenti economici, pornind de la ideea ca eradicarea unor asemenea comportamente de pe piata este cel mai bine promovata de o interdictie generala a activitatii neoneste, chiar daca nu sunt afectati consumatorii in cazuri particulare. Drept urmare, si agentii economici urmaresc aplicarea legislatiei privind protectia consumatorilor, pentru ca in acest fel se ajunge la suprimarea practicilor neloiale. Pe de alta parte, standardele privind protectia consumatorilor nu mai au un caracter pur local, ele trebuie privite in contextul international. Se poate astfel afirma ca legislatia privind protectia consumatorilor are o natura dubla, pe de o parte urmareste sa corecteze disfunctiile pietei iar pe de alta parte promoveaza valori sociale (sanatatea si siguranta consumatorului, justitia sociala si prevenirea exploatarii). Aceasta legislatie urmareste de asemenea sa promoveze informarea completa si la timp a consumatorului, mai ales in legatura cu bunurile complexe si sa intervina in raportul de forte dintre consumator si agent economic, in cazul care primul este lipsit de puterea efectiva de negociere a conditiilor contractuale. Din aceasta ultima perspectiva, se naste si o pozitie critica: intervenind prea mult in sprijinul unor grupuri de consumatori considerate mai vulnerabile, statul dovedeste un anume paternalism, in dauna considerentelor de eficienta a pietei. De aceea, orice control exercitat asupra practicilor concurentiale neoneste trebuie sa ia in considerare atat interesele consumatorilor, cat si cele ale agentilor economici, incercand totodata sa armonizeze pozitiile diferitelor parti interesate (de ex., intre grupurile de consumatori cu interese diferite).


Fisiere in arhiva (1):

  • Raspunderea in Materia Faptelor de Concurenta Neloiala.doc

Imagini din acest proiect Cum descarc?

Promoție: 1+1 gratis

După plată vei primi prin email un cod de download pentru a descărca gratis oricare alt referat de pe site.Vezi detalii.


Descarcă aceast referat cu doar 4 € (1+1 gratis)

Simplu și rapid în doar 2 pași: completezi adresa de email și plătești. După descărcarea primului referat vei primi prin email un alt cod pentru a descărca orice alt referat.

1. Numele, Prenumele si adresa de email:

Pe adresa de email specificata vei primi link-ul de descarcare, nr. comenzii si factura (la plata cu cardul). Daca nu gasesti email-ul, verifica si directoarele spam, junk sau toate mesajele.

2. Alege modalitatea de plata preferata:

* Prin apăsarea pe butonul “Descarcă acum” declar că am citit, înțeles și agreat termenii și condițiile.
* Prețul este fără TVA.


Hopa sus!