1. Notiuni generale. Drepul comertusui international a aparut in evul mediu. Importantele valori si riscuri pe care le angajeaza relatiile comerciale, impun ca desfasurarea lor sa se realizeze numai in cadrul unei anumite reglementari. Normele dreptului comertului international asigura schimburilor de valori certitudine si stabilitate juridica. Evolutia dreptului comertului international este strans legata de istoria relatiilor comerciale. Comertul international a luat nastere in antichitate. Dezvoltarea relatiilor comerciale a prezentat forme variate si cunoasterea lor permite intelegerea trasaturilor caracteristice ale materiei. 2. Comertul international in antichitate. Primele regelementari juridice referitoare la comert, dateaza din timpul statului babilonian. Codul lui Hammurabi contine unele dispozitii privind contractul de comision, imprumutul cu dobinda, depozitul de marfuri, contractul de societate. Tot din informatiile existente reiese ca la Babilon erau si case de comert care efectuau majoritatea operatiunilor comerciale si bancare. Prima civilizatie comerciala a fost constituita de fencieni. Negustori si navigatori vestiti, fenicienii au intemeiat un numar important de colonii si rutele lor comerciale cuprindeau aproape toata lumea veche. Din punct de vedere juridic, contributia fenicienilor la dreptul comertului international a fost redusa. Cel mai important document este o lege din insula Rhodos, prin care era reglementata avaria comuna. In cazul in care nava era surprinsa de furtuna si se salva de naufragiu, prin aruncarea incarcaturii in mare, proprietarii marfurilor, precum si armatorul, erau obligati sa participe la repararea pagubei. Prin pozitionarea maritima, calitatile de navigatori si organizarea lor sociala, grecii au avut un aport deosebit la dezvoltarea comertului international. In secolul al VI-lea i.e.n. ei au concentrat in jurul Greciei activitatea comerciala a statelor antice. Cu toate cercetarile intreprinse, legile comerciale din aceasta perioada nu sunt cunoscute. Dar existenta unor instante speciale pentru examinarea principiilor comerciale, felul in care se faceau acuzarea si apararea pe baze legale, constituie o dovada ca in statele grecesti a existat o legislatie comerciala. Date pretioase in legatura cu reglementarile aplicabile relatiilor comerciale se gasesc in pledoariile oratorilor. Tehnicile bancare folosite de bancherii din Atena pentru finantarea operatiunilor de import sunt prezentate de Isocrate din Trapezitique. Tot astfel, Demestene descrie contractul numit nauticum foenus, un imprumut in numerar dat unui armator sau negutator exportator de catre un bancher, care va primi dobanda stipulata sau va pierde capitalul acordat, dupa cum nava va ajunge sau nu in portul de destinatie. Negutatorii care efectuau operatiuni in alte tari, se imparteau in doua categorii: naucleroi si emporoi. Primii dispuneau de un vas propriu pe care il conduceau in calitate de capitani. Ceilalti isi transportau marfurile pe corabii straine, in calitate de voiajori. Negutatorii si armatorii isi procurau capitalul necesar de la camatari sau trapeziti. Ei constituiau drept garantie vasul, incarcatura ori castigul care urma sa fie incasat pentru transportul marfurilor straine. Datorita riscurilor deosebit de mari, dobanda la imprumuturile contractate era intre zece si treizeci la suta, in functie de durata cursei comerciale. In statul roman, o piata comerciala si bancara prospera se semnaleaza pdata cu inceputul secolului al IV-lea, inainte de era noastra. Dezvoltarea comertului a fost influentata de cuceririle romane, numarul mare si divers de locuitori, precum si de spiritul comercial grec. Pe plan juridic, comertul nu a constituit obiectul unei reglementari speciale. Cu toata perfectiunea sa tehnica, dreptul roman nu a cunoscut delimitarea dintre dreptul civil si dreptul comercial. Absenta unui drept comercial se explica prin faptul ca activitatea comerciala se efectua prin intermediul sclavilor,care nu aveau calitatea de subiecte de drept. Efectele tranzactiilor comerciale incheiate de sclav, se produceau direct fata de patron, intre ei neexistand raporturi juridice. Relatiile comerciale erau reglementate de ius civile. Principiile fundamentale ale dreptului civil se alicau si operatiunilor comerciale. Institutiile juridice proprii comertului erau actio institoria, actio exercitoria,receptum argentarii, receptum nautarum, cauponom si stabulariorum. Cu timpul rigiditatea si formalismul dreptului civil nu mai corespund cerintelor schimburilor. Pentru reglementarea relatiilor dintre straini, precum si dintre romani si straini, au fost create normele dreptului gintilor. Ius gentium a avut un caracter comercial si international. Fara a avea stralucirea dreptului civil, ius gentium a constituit prima incercare de solutionare prin reguli de drept material a relatiilor de comert cu alte popoare. Poporul romanesc asezat la rascruce de drumuri intre Occident si Orient, intre Marea Neagra si Marea Baltica, se caracterizeaza prin bogatie si frumusete. Din timpuri stravechi, locuitorii acestui pamant au stabilit legaturi comerciale cu alte popoare. Istoria comertului nostru e o conditie necesara pentru a intelege sub toate raporturile, in originea ca si in dezvoltarea sa, istoria neamului nostru insusi. In secolul al VII-lea i.e.n., grecii incep sa emigreze si grupuri masive se stabilesc pe tarmurile Marii Negre. Ei intemeiaza un numar de orase, care erau cetati si antrepozite comerciale. Pe calea Dunarii, colonistii greci au patruns si in interiorul pamantului nostru, practicand comertul cu populatia autohtona. Grecii cumparau de la daci materii prime si vindeau, in schimb, produse finite. Un schimb activ de marfuri a existat si in Dacia romana. Importul si exportul se desfasurau cu aceleasi produse. Negustorii erau asociati cu colegii. Ei incheiau diferite tranzactii comerciale, precum si operatiuni bancare. Astfel, prin contractul de asociatie, incheiat intre doua persoane la 28 martie 167, se constituie o societate pentru imprumuturi de bani pe termen de 16 luni. Castigul si paguba rezultate din acordarea de imprumuturi urma sa se imparta in parti egale intre cei doi societari. 3.Dreptul comertului international in evul mediu. In perioada feudalismului timpuriu, manifestari ale comertului international au existat in Imperiul Bizantin si Califatul arab. Negustorii bizantini au controlat comertul din Mediterana,avand legaturi cu pietele din Asia Centrala si Occeanul Indian. Monedele bizantine, batute in aur si numite solidus, circulau si in afara imperiului. Negustorii erau organizati in colegii. Prin doua legi, Nomos Rhodion nautikos si Nomos statiotikos, emise de imparatul Leon Izaurul, in secolul al VIII-lea, negustorii erau aparati de consecintele pirateriei. Inchirierea unei nave crea o tovarasie intre armator si navigator, care suportau in comun pierderile suferite fara vina lor. In aceeasi perioada, un comert international au desfasurat si arabii. Prin pozitia sa geografica,statul arab a avut unrol important in realizarea negotului de tranzit. Negustorii arabi au cunoscut institutii specifice comertului, cum sunt comisionul, societatile comerciale, titlurile de valoare. Tot astfel, un numar de notiuni tehnice ale comertului, ca avarie, caravana sau trafic, au o origine araba. Incepand cu secolele XI-XII, centrele comertului international au fost orasele din Italia si Tarile de Jos. O inflorire deosebita a comertului au cunoscut orasele republicii italiene. Prin crearea unei retele de schimburi si contactul cu negustorii straini, orasele italiene au reusit sa concentreze si sa normalizeze relatiile comerciale mediteraneene. Comerciantii se organizeaza in corporatii, care, cu timpul, se unesc si formeaza mari uniuni sau confederatii comerciale.
Ne pare rau, pe moment serviciile de acces la documente sunt suspendate.
