Contractul de Leasing

1. Notiuni generale despre leasing

Cuvântul "leasing" provine din limba englezã, de la verbul "to lease" care s-ar traduce, într-o primã acceptiune, prin "a închiria". Dezvoltarea din ultimele decenii a acestui produs a confirmat însã o formã specificã de finantare, a cãrei denumire s-a depãrtat de întelegerea initialã, reprezentatã astãzi mai bine de verbul "to rent" (a închiria).

Leasing-ul a apãrut pentru prima datã în Statele Unite ale Americii, ca mai apoi, treptat, sã pãtrundã si în alte tãri, îndeosebi în Europa. Prima companie care a folosit leasingul a fost Bell Telephone Co., în 1877, care a propus abonatilor sãi închirierea aparatelor telefonice, în locul vânzãrii lor. Abia în anii '30 a apãrut leasingul imobiliar, prin exploatarea unor imobile pe o perioadã îndelungatã. Prima tarã europeanã care a adoptat aceastã formã de creditare a fost Marea Britanie. În prezent, leasingul este una dintre cele mai folosite forme de finantare, accesibilã deopotrivã persoanelor juridice si persoanelor fizice, reprezentând o alternativã viabilã la creditul bancar, pentru achizitionarea bunurilor de folosintã îndelungatã.

În România, prima societate de leasing a fost înfiintatã în 1994. Primele referiri legislative la operatiuniile de leasing s-au fãcut în OG 12/1995, iar prima lege specificã în privinta leasingului a fost OG 51/1997.

2. Definitie

Potrivit art. 1 din OG 51/1997, operatiunile de leasing sunt operatiunile „prin

care o parte, denumitã locator/finantator, transmite pentru o perioadã determinatã dreptul de folosintã asupra unui bun al cãrui proprietar este, celeilalte pãrti, denumitã utilizator, la solicitarea acesteia, contra unei plãti periodice, denumitã ratã de leasing, iar la sfârsitul perioadei de leasing locatorul/finantatorul se obligã sã respecte dreptul de optiune al utilizatorului de a cumpãra bunul, de a prelungi contractul de leasing ori de a înceta raporturile contractuale. Utilizatorul poate opta pentru cumpãrarea bunului înainte de sfârsitul perioadei de leasing, dacã pãrtile convin astfel si dacã utilizatorul achitã toate obligatiile asumate prin contract”.

Contractul de leasing este reglementat, în România, prin Ordonanta Guvernului nr. 51/1997, republicatã în Monitorul Oficial nr. 9 din 12.01.2000, operatiunile de leasing constituind o nouã categorie de fapte de comert care se adaugã la cele prevãzute de art. 3 Cod Comercial.

Obiectul contractului de leasing îl constituie închirierea temporarã a bunurilor imobile, precum si a bunurilor mobile de folosintã îndelungatã, aflate în circuit civil, cu exceptia înregistrãrilor pe bandã audio si video, a pieselor de teatru, manuscriselor, brevetelor si a drepturilor de autor.

3. Trãsãturile contractului de leasing

„Contractul de leasing este un act juridic bilateral, numit, cu titlu oneros,

având continut patrimonial, cu executare succesiva, intuitu personae si consensual” .

- Este un act juridic bilateral, care se încheie între societatea de leasing, în calitate de locator (finantator), si utilizator;

- Este un contract sinalagmatic, deoarece ambele pãrti se obligã reciproc, dând nastere unor obligatii corelative si interdependente, fapt ce permite aplicarea principiilor generale relative la executarea ori neexecutarea contractelor sinalagmatice (exceptia de neexecutare a contractului si rezilierea);

- Este un contract cu titlu oneros si continut patrimonial, deoarece ambele pãrti urmãresc realizarea unui profit propriu, evaluabil în bani. Locatarul primeste rate de leasing plãtite periodic de utilizator, iar utilizatorul beneficiazã de utilizarea bunului pe perioada derulãrii contractului. La incheierea acestuia, el se poate bucura de dreptul sãu de optiune;

- Este un contract cu executare succesivã, deoarece efectele sale se produc pe tot parcursul derulãrii contractului. Acest fapt are consecinte importante legate de desfãsurarea raporturilor dintre pãrti, cum ar fi problema riscului, a efectelor privind neexecutarea contractului ori a prescriptiei dreptului la actiune;