Bibliografie selectiva 4 Introducere 6 Capitolul I. Constituirea si organizarea Tribunalului Arbitral 7 Sectiunea 1. Arbitrii si constituirea Tribunalului Arbitral 7 Sectiunea 2. Competenta si functiile Tribunalului Arbitral 9 Concluzii 12
Introducere Mentinerea si consolidarea unor bune raporturi intre organizatii economice participante la relatiile economice internationale au determinat crearea unor modalitati specifice de intampinare si rezolvare a litigiilor legate de executarea contractelor de comert exterior. Acestea cuprind, pe langa negociere si conciliere, arbitrajul comercial, increderea mediilor de afaceri pentru aceasta forma de justitie fiind mult mai accentuata, comparative cu solutionarea pe calea instantelor de judecata, datorita multi-avantajelor si trasaturilor sale, mai ales in ceea ce priveste flexibilitatea procedurii si autonomia partilor. Lipsita de caracterul public al dezbaterilor din fata instantelor de drept comun, procedura arbitrala creaza partilor posibilitatea protejarii onorabilitatii, esentiala intr-un circuit economic concurential; Yves Guyon fiind de parere ca discretia este singurul avantaj incontestabil al arbitrajului Este necesar sa trecem in revista, ca avantaje si reducerea costurilor implicate de solutionarea litigiului, posibilitatile de informare egala a partilor ce provin din tari diferite, prin intermediul regulamentelor de arbitraj, libertatea alegerii limbii utilizate, caracterul definitive, obligatoriu si executoriu al hotararilor arbitrale , procedura simplificata, profesionalismul arbitrilor , regulile urmarite si respectate fiind cele ale UNCITRAL, cu unele modificari si adaptari Pentru ca disputa sa fie solutionata, partile vor stipula in contract o clauza compromisorie, prevazuta de UNCITRAL si comuna tuturor institutiilor de arbitraj comercial international sau vor incheia separate un compromis Din fuziunea aspectelor prezentate mai sus, putem conchide ca arbitrajul a devenit un concurrent important al justitiei statale, unde regulile de baza ale procesului, indeosebi cel civil sunt neschimbate, orice incercare de acest fel intampinand dificultati, daca avem in vedere complexitatea legislatiei. Reflectand asupra vechimii si permanentei in timp a arbitrajului, am descoperit dovezi ale antichitatii sale. Numerosi autori sustin ca ar fi aparut in Grecia antica (secolele VI-IV i.Hr.), fiind utilizat ca modalitate de solutionare a litigiilor dintre orasele-state grecesti. Solon l-a introdus in reformele sale, Aristotel facea distinctia intre judecatori si arbitri, conform opiniei sale arbitrajul urmareste echitatea, judecatorul urmeaza legea. Arbitrajul a fost inventat pentru ca echitatea sa fie aplicata, iar Platon considera ca puterea judiciara rezida in mainile a trei feluri de tribunale, acordand o importanta deosebita instantelor arbitrale: Cel mai sacru dintre toate tribunalele sa fie acela pe care partile si-l vor fi creat ele insele si pe care il vor fi ales prin buna intelegere. In Evul Mediu, arbitrajul este frecvent intalnit in Franta, prima ordonanta regala referitoare la acesta datand din anul 1510 In dreptul roman, judecatorul nu era un functionar, ci o persoana particulara menita sa judece o anumita pricina, de regula, acesta fiind ales de parti si confirmat de magistrate. Daca partile nu se intelegeau asupra judecatorului, urma sa fie desemnat prin tragere la sorti. Acesta era fie un jurat unic- iudex unus, ce judeca litigiile cu grad de dificultate mai accentuat, fie un arbitru- arbiter, care stabilea doar intinderea drepturilor Existau tribunale ,,permanente" responsabile de judecarea proceselor referitoare la libertate, proprietate sau mostenire si ,,nepermanente", care judecau litigiile dintre cetateni si peregrini Dupa cum putem observa, in aceasta perioada a dreptului roman, justitia statala si cea arbitrala se aflau in raporturi de complementaritate functionala, arbitrajul constituind o sursa de inspiratie pentru legiuitori, din cele mai indepartate timpuri si pana astazi. In cele ce urmeaza vom avea in vedere modul de constituire si organizare a Tribunalului Arbitral. Capitolul I Constituirea si organizarea Tribunalului Arbitral SECTIUNEA 1 Arbitrii si constituirea Tribunalului Arbitral Din cele analizate anterior putem deduce ca arbitrul este persoana care, singura sau alaturi de cele cu care formeaza un organ collegial, va fi responsabila de solutionarea litigiului aparut intre parti. Procedura propriu-zisa de numire a arbitrilor si constituire a Tribunalului arbitral este cea stabilita de parti in cuprinsul contractului de arbitraj Acestea au libertatea de a decide asupra compunerii Tribunalului, sa stabileasca numarul arbitrilor, calificarea ceruta si modalitatile de desemnare, in functie de particularitatile fiecarui litigiu. Constituirea Tribunalului arbitral devine, astfel, afacerea partilor Conventia precizeaza ca acesta se constituie in urma inregistrarii cererii privind inceperea procedurii arbitrale In componenta Tribunalului arbitral intra: a.) un arbitru unic sau b.) un numar impar de arbitri numiti de parti Daca acestea din urma nu ajung la un acord cu privire la numarul de arbitri si la modul in care sa fie numiti, Tribunalul arbitral va fi alcatuit din 3 arbitri Fiecare parte este indrituita sa numeasca cate un arbitru. Al treilea membru al Tribunalului, care indeplineste si functia de presedinte este numit ,,prin intelegerea intre parti", fiind considerata o persoana impartiala Conventia mai precizeaza ca, in cazul in care Tribunalul arbitral nu s-a constituit in perioada de 90 de zile de la inregistrarea cererii sau in orice alt termen convenit de parti, presedintele, la sesizarea partii mai diligente numeste arbitrul sau arbitrii care nu au fost inca desemnati De la data constituirii, Tribunalul arbitral este investit legal cu judecata cererii de arbitrare si a celor privind procedura arbitrala, moment ce marcheaza si inceputul termenului in care trebuie finalizat arbitrajul si pronuntata hotararea Pentru motive ce tin de necesitatea asigurarii unei judecati impartiale si obiective, cu excluderea influentelor de orice natura asupra actului jurisdictional, legiuitorul a instituit si in cazul arbitrajului unele mijloace procedurale aflate la dispozitia partilor sau chiar a arbitrilor, prin care se vizeaza posibilitatea inlaturarii (autoexcluderii) de la judecarea litigiului a acelui arbitru care s-ar putea dovedi partinitor in cauza respectiva. Acestea sunt abtinerea si recuzarea, comune cu cele aplicabile magistratilor, in timp ce revocarea si renuntarea arbitrului la insarcinare sunt concepte speciale, aplicabile doar in cazul arbitrajului. Revocarea poate fi definita drept actul discretionar prin care partea care si-a diminuat sau pierdut increderea in impartialitatea, competenta profesionala sau alte calitati personale ale arbitrului ce l-a desemnat, ii retrage acestuia insarcinarea acordata, nefiind obligata sa-si justifice decizia. Renuntarea arbitrului la insarcinare este, la randul ei, o cauza de incetare a calitatii de arbitru, dar trebuie notificata din timp partilor pentru a nu interveni intr-un mod care sa aduca acestora prejudicii. In caz contrar, arbitrul va raspunde de daunele produse, cu exceptia cazului cand probeaza ca ar fi el insusi dezavantajat prin continuarea insarcinarii
După plată vei primi prin email un cod de download pentru a descărca gratis oricare alt referat de pe site (vezi detalii).
