Abuzul de poziție dominantă - Coca Cola

Abuzul de poziţie dominantă - definiţie conform Glosarului de termeni OECD:

Practici comerciale anticoncurenţiale în care, o firmă deţinând o poziţie dominantă, se poate angaja pentru a-şi menţine sau consolida poziţia pe piaţă.

Aceste practici ale firmelor, deseori controversate, pot fi considerate ca exploatare abuzivă sau necorespunzătoare a controlului monopolist al unei pieţe, menită să restrângă concurenţa. Termenul a fost inclus în mod explicit în legislaţia concurenţei din diverse ţări cum ar fi Canada, Piaţa Comună şi Germania. În SUA' este definită ca o acţiune care se întreprinde pentru monopolizarea unei pieţe (se numeşte chiar "monopolizare" - N. T.).

În diverse ţări, de la caz la caz, diferă foarte mult tipurile de practici de afaceri care sunt considerate abuzive. Unele practici pot fi tratate diferit în diverse jurisdicţii. Totuşi, practicile de afaceri contestate (nu întotdeauna cu succes juridic), în cazuri reale în diverse ţări, includ: practicarea unor preţuri excesive sau nerezonabile, discriminarea prin preţ, practicarea preţurilor de ruinare, prin stabilirea de preţuri sub propriile costuri pentru eliminarea concurenţei, stabilirea unor preţuri la un nivel ridicat de către firmele integrate, refuzul de a trata (a vinde sau a cumpăra), vânzările legate sau condiţionate şi acapararea mijloacelor de producţie.

Interdicţia abuzului de poziţie dominantă:

Abuzul de poziţie dominantă este reglementat primar de dispoziţiile art.6 din Legea Concurenţei, ale cărui prevederi sunt dezvoltate de ,,Regulamentul pentru aplicarea prevederilor art.5 şi 6 din lege privind practicile anticoncurenţiale".

Potrivit art.6: "Este interzisă folosirea în mod abuziva unei poziţii dominante, prin recurgerea la fapte anticoncurenţiale, care au ca obiect sau pot avea ca efect afectarea activităţii economice ori prejudicierea consumatorilor".

Prin art.8, legiuitorul a instituit o excepţie de la interdicţia prevăzută de art.6, sancţionând numai acele comportamente, susceptibile de a fi calificate drept practici anticoncurenţiale, conform prevederilor art.5 alin. l şi art.6 ale agenţilor economici sau ale grupărilor de agenţi economici, a căror cifră de afaceri depăşeşte 20 de miliarde de lei şi a căror cotă de piaţă deţinută este mai mare de 5%,.

În practică, sfera de aplicabilitate a acestei excepţii în cazul abuzului de poziţie dominantă este destul de restrânsă, întrucât este destul de dificil de imaginat o structură de piaţă care să-i permită unei firme să deţină o poziţie dominantă cu o cotă de piaţă mai mică de 5%.

În cazul unor practici anticoncurenţiale ce privesc preţuri, tarife, acorduri de partajare a pieţei şi participarea în mod concertat cu oferte trucate la licitaţii sau alte forme de concurs cu oferte, limitele prevăzute nu sunt aplicabile, practicile respective fiind sancţionate şi interzise indiferent de mărimea agenţilor economici.

Cele mai frecvente forme de manifestare a abuzului de poziţie dominantă sunt:

a) impunerea, în mod direct sau indirect, a preţurilor de vânzare sau de cumpărare, a tarifelor ori a altor clauze contractuale inechitabile şi refuzul de a trata cu anumiţi furnizori sau beneficiari;

b) limitarea producţiei, distribuţiei sau dezvoltării tehnologice În dezavantajul utilizatorilor ori consumatorilor;

c) aplicarea, în privinţa partenerilor comerciali, a unor condiţii inegale la prestaţii echivalente, provocând în acest fel, unora dintre ei, un dezavantaj în poziţia concurenţială;

d) condiţionarea încheierii unor contracte de acceptare, de către parteneri, a unor clauze stipulând prestaţii suplimentare care, nici prin natura lor şi nici conform uzanţelor comerciale, nu au legătură cu obiectul acestor contracte;

e) realizarea de importuri fără competiţie de oferte şi tratative tehnico-comerciale uzuale, în cazul produselor şi serviciilor care determină nivelul general al preţurilor şi tarifelor în economie;

f) practicarea unor preţuri excesive sau practicarea unor preţuri de ruinare, în scopul înlăturării concurenţilor sau vânzarea la export sub costul de producţie, cu acoperirea diferenţelor prin impunerea unor preţuri majorate consumatorilor interni;

g) exploatarea stării de dependenţă în care se găseşte un alt agent economic faţă de un asemenea agent sau agenţi economici şi care nu dispune de o soluţie alternativă în condiţii echivalente, precum şi ruperea relaţiilor contractuale pentru singurul motiv că partenerul refuză să se supună unor condiţii comerciale "nejustificate. "

Analiza:

În lipsa unei definiţii legale a noţiunii de abuz de poziţie dominantă, din interpretarea art. 6 din lege se desprind trăsăturile definitorii ale acestei practici. Concret, pentru aplicarea prevederilor art.6 este necesară o analiză ce cuprinde trei etape:

1. Definirea pieţei relevante;

2. Identificarea poziţiei dominante;

3. Analiza prin investigaţie a activităţii specifice firmei pentru a constata dacă a abuzat de poziţia sa.