CAPITOLUL I ISTORICUL, REGLEMENTAREA ACTUALA IN DREPTUL ROMANESC SI COMPARAT SI JUSTIFICAREA INSTITUTIEI PRESCRIPTIEI ACHIZITIVE 1.1. Evolutia reglementarii prescriptiei achizitive 1.1.1. Prescriptia achizitiva in dreptul roman Definita de Modestinus ca adiectio dominii par continuationem possessionis temporis lege definiti , uzucapiunea functiona in dreptul roman clasic in doua situatii distincte: dobandirea de la o persoana care nu era proprietarul lucrului - a non domino -, viciu de fond care impiedica transferul proprietatii si respectiv transmiterea unor lucruri mancipi prin traditio in loc de mancipio , traditiune care nu era apta sa stramute proprietatea din cauza acestui viciu de forma. Legea celor XII Table pretindea pentru realizarea uzucapiunii, numita usus autoritas, o stapanire exercitata timp de doi ani, pentru bunurile imobile si de un an pentru bunurile mobile. Efectele acesteia puteau fi invocate numai de cetatenii romani si numai asupra lucrurilor romane, dar prin interventia magistratilor sfera sa de aplicare a fost extinsa, sub forma denumita praescriptio longi temporis si in favoarea strainilor precum si asupra fondurilor provinciale. Initial aceasta prescriptie lunga functiona doar ca o exceptie, un mijloc de aparare la indemana paratului, insa mai tarziu ea s-a transformat intr-o actiune reala, ca o noua forma de uzucapiune, pentru implinirea careia se cerea un termen de 10 ani inter praesentes, cand partile locuiau in aceeasi provincie sau 20 de ani inter absentes, cand locuiau in provincii diferite. In vreme ce uzucapiunea de drept civil, prevazuta de Legea celor XII Table privea exclusiv dreptul de proprietate, praescriptio longi temporis curgea si impotriva dezmembrarilor acestuia, jura in re aliena. Extinzand si la situatia posesorului unui bun imobil, aplicarea regulii care fusese introdusa de imparatul Theodosiu al II-lea, conform careia toate actiunile se stingeau in termen de 30 de ani, Justinian a recunoscut acestei prescriptii un caracter achizitiv, in sensul ca posesorul care a stapanit imobilul timp de 30 de ani devenea proprietarul acestuia. Daca la origine cele doua expresii, respectiv uzucapiunea si prescriptia achizitiva aveau semnificatii diferite, prima avand sensul de luare, de apropriere a lucrului prin uz, iar cea de-a doua reprezentand doar un mijloc procedural, o exceptie recunoscuta in favoarea posesorului, odata cu Justinian ele dobandesc un sens unic, fiind reunite intr-o singura institutie pentru desemnarea careia ambele pot fi la fel de bine utilizate . 1.1.2. Uzucapiunea in vechiul drept romanesc si in Codul Civil Dintre legiuirile vechi romanesti, doar Codul Calimach acorda uzucapiunii o importanta considerabila, consacrandu-I, alaturi de prescriptia extinctiva, un intreg capitol - al patrulea din Partea a III-a - cuprinzand 67 de articole.
După plată vei primi prin email un cod de download pentru a descărca gratis oricare alt referat de pe site (vezi detalii).