Succesiunea

Introducere

Succesiunea se fundamentează pe o idee morală şi socială uşor de sesizat, aceea a solidarităţii între părinţi , copii şi alte rude, precum şi între soţi, fiindcă nimeni nu poate să se afle într-o unitate mai trainică decât cu ai săi, iar dreptul succesoral nu face altceva decât să reglementeze deferirea moştenirii către cei îndreptăţiţi să o primească, contribuind astfel la stabilitatea raporturilor dintre oameni.

Viaţa este o sursă inepuizabilă a dreptului, pe care acesta o slujeşte creator. Nu mă refer la viaţa în sens biologic, care este o pură eventualitate şi nici la moarte, care nici ea nu este o concluzie, ci la tot ce înseamnă relaţiile insului social, determinate sau condiţionate de cele mai diferite interese şi mijlocite în chip superior de normele dreptului, care astfel pătrunde în toate interstiţiile vieţii umane.

Prin soluţiile sale marcate de moderaţie şi echilibru, dreptul succesoral vădeşte o capacitate integratoare fără asemănare, deoarece este formulat astfel ca şi când ar traduce însăşi voinţa tacită şi implicită a destinatarilor ei.

Iar dacă lichidarea moştenirilor dă naştere adesea la neînţelegeri între moştenitori şi la procese costisitoare şi trenante, cauza nu trebuie căutată atât în reglementările legale, ci mai ales în imperfecţiunile fiinţei umane, exacerbate de individualismul şi egoismul care au însoţit şi însoţesc proprietatea din cele mai vechi timpuri până astăzi şi care nu pot fi temperate decât prin judecăţi drepte şi viabile.

Capitolul 1. Succesiunea

1.1. Definiţie

Prin moştenire se înţelege transmiterea patrimoniului unei persoane fizice decedate către una sau mai multe persoane in fiinţa (persoane fizice, persoane juridice ori statul).

In dreptul civil, noţiunea de succesiune are trei semnificaţii:

- lato sensu, orice transmisiune de drepturi de la o persoană la alta, prin acte între vii (inter vivos) sau pentru o cauză de moarte (mortis causa);

- stricto sensu, numai transmisiunea pentru cauză de moarte a unui întreg patrimoniu (succesio in universum jus), înţeles care interesează îndeosebi în dreptul succesoral;

- obiectul insuşi al moştenirii, adică totalitatea drepturilor şi obligaţiilor cu caracter patrimonial aparţinând defunctului care trec la moştenitorii săi; în acest sens se foloseşte noţiunea pentru a desemna: succesiunea vacanta, moştenirea rămasă, împărţeala moştenirii, etc.

Moştenirea este de două feluri: legală sau testamentară.

Moştenirea legală, numită şi ab instant, fără testament, are loc atunci când defunctul nu a înţeles, în timpul vieţii, să dispună, prin testament cu privire la patrimoniul său, după moartea sa.

Moştenirea testamentară se întemeiază pe testament ca act de ultimă voinţă a defunctului.

Codul civil român tratează succesiunea ca un mod de dobândire al proprietăţii, în Titlul I, intitulat „Despre succesiuni” (art. 650 – 799) şi în Titlul II, intitulat „Despre donaţiuni între vii şi despre testamente” (art. 800 – 941), ambele făcând parte din Cartea a-III-a intitulată „Despre diferitele moduri prin care se dobândeşte proprietatea”. Mai sunt şi alte texte in Codul civil care reglementează aspecte disparate ale succesiunii.

Dispoziţii referitoare la succesiuni se mai găsesc în:

- Legea nr. 319/1944 pentru dreptul la moştenire al soţului supravieţuitor;

- Codul familiei;

- Legea 603/1943 pentru simplificarea procedurii împărţelii judiciare;

- Decretul nr. 32/1954 pentru punerea în aplicare a Dec. Nr. 31/1954 privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice;

- Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripţia extinctivă;

- Legea nr. 105/1992 cu privire la reglementarea raporturilor de drept internaţional privat;

- Legea nr. 36/1995 a notarilor publici şi a actelor notariale.