Structura tehnico-juridică sau tehnico-legislativă a Normei Juridice

Activitatea socială nu se poate derula haotic, ci în baza unor reguli care să stabilească cum este mai eficint să se desfăşoare anumite relaţii sociale pentru ca acţiunile să fie apreciate ca pozitive.Norma juridică apare ca o regulă de conduită umană „care permite, ordonă sau interzice persoanelor care se găsesc intr-o anumită situaţie data, să se comporte într-o anumită manieră”1.Ea este, după sugestiva expresie a autorului francez Jean-Luk Aubert, „o regulă a jocului vieţii în societate conceput la scară naţională”2.În tratate, aceasta este definită ca o regula de conduită generală şi obligatorie destinată să ordoneze relaţiile interumane prin reglementarea unor comportamente determinate, regula elabortă, acceptată şi recunoscută de stat şi impusă la nevoie în caz de încalcare prin forţa coercitivă a acesteia. Aşadar, normele juridice nu sunt altceva decât nişte reguli care prefigurează comportamente viitoare indiferent de natura lor: morală, politică, juridică, artistică.

Cu privire la trăsăturile specifice normei juridice, în literatura de specialitate se poartă o amplă şi vie dezbatere. Normele juridice au caracter social, prespictiv, ideologic-voliţional, general-abstract, general-obligatoriu. De asemenea, normele juridice exprimă interesele unei anumite categorii sociale a aceleia care deţine puterea în stat la un moment dat.

Orice normă juridică conţine anumite prescripţii, indicţii, adresate comportamentului uman. Aceste indicaţii, ce alcătuiesc substanţa normei de drept, sunt exteriorizate în anumite forme specifice. De aceea, la orice regulă de drept distingem o structură internă -logico-juridică- şi o construţie externă -tehnico-legislativă- dată de modul de exprimare în cadrul actului normative ori al unui izvor de drept3.

Structura logico-juridică a normei de drept prezintă o importanţa

1Philippe Malvaud, Definition et caractere distinctiv de la regle du droit – cadre juridique de relations economiques, Paris, 1986, pg. 12.

2Jean-Luk Aubert, Introduction au droit et theme fondamentaux au droit civil, Paris, 1984, pg. 5.

3Elena Iftime, Introducere în teoria şi practica dreptului, Suceava, 1999, pg.60.

deosebită, întrucât ne indică elementele din care se compune norma, precum şi interdependeţa dintre acestea. Spre deosebire de structura logică a normei juridice unde cele trei elemente componente (ipoteza, dispoziţia, sancţiunea) alcătuiesc partea statică, internă şi stabilă a normei juridice, structura tehnico-legislativă a normei juridice are în vedere forma exterioară de exprimare a conţinutului, la redactarea ei, care trebuie să fie „concretă, concisă şi clară”.4

Dar de ce este nevoie de o structură tehnico-legislativă a normei juridice? În primul rând,este nevoie de aceasta pentru că nu în toate normele juridice sunt formulate expres cele trei elemente (ipoteza, dispoziţia, sancţiunea). În al doilea rând, pentru că numeroase acte normative juridice nu cuprind decât unul sau două elemente, celălalt sau celelalte urmând a fi deduse pe calea interpretării logice, sau urmând a fi găsite în conţinutul altei norme juridice din cuprinsul aceluiaşi act normativ sau a altui act normativ. În al treilea rând, pentru că structura tehnico-legislativă nu se suprapune întotdeauna, nu este constant identică, cu structura logico-juridică a normei juidice.În al patrulea rând, pentru că structură tehnico-legislativă vizează structura externă şi dinamică a normei juridice. Acesastă structură trebuie să răspundă cerinţelor de celeritate (rapiditate) pe care le impune opera de elaborare legislativă întru-un stat, în diferite etape ale dezvoltării sale. Ea trebuie să fie pas cu principiile şi regulile generale de tehnică juridică.