Specificul dreptului comunitar al concurenței

I. Considerații introductive

Unul dintre elementele cele mai caracteristice ale pieței comune este afirmarea economiei de piață.

De aceea, atât Tratatul, cât și dreptul derivat și-au propus să înlăture efectiv toate amenințările la adresa concurenței, atât din partea actorilor privați (mai ales înțelegerile anticoncurențiale și abuzul de poziție dominantă), cât și a actorilor publici (în special ajutoarele publice și piețele publice).

Comisia, în al nouălea Raport asupra Politicii de Concurență (1980), a statuat că o concurență nedistorsionată este necesară pentru o funcționare optimă a pieței comune.

Introducerea la Raport enunță cele patru obiective de bază ale politicii comunitare în domeniu:

- o piață deschisă și unificată, nefracționată de înțelegeri restrictive si anti-concurențiale între întreprinderi;

- o proporție acceptabilă de concurență efectivă a piețelor, fără supraconcentrări sau abuzuri ale firmelor dominante;

- echitate în asumarea locului pe piață, în special ajutoare pentru întreprinderile mici și mijlocii, măsuri de protecție a consumatorului și combaterea ajutoarelor de stat ilegale;

- păstrarea (menținerea) poziției competitive a economiei comunitare în cadrul economiei mondiale, în special față de Statele Unite și Japonia;

Dreptul comunitar al concurenței nu-și propune să se substituie legislațiilor naționale privind concurența, neaplicându-se decât în ceea ce privește comerțul dintre statele membre.

În afara cazurilor în care autoritățile comunitare au o competență exclusivă, autoritățile naționale au competența de a garanta aplicarea dreptului comunitar al concurenței.

Autorități naționale înseamnă atât instanțele de judecată, cât și instituții de specialitate, cum ar fi Consiliul Concurenței francez.

Pornind de la cauza Walt Wilhelm a Curții de Justiție din 13 februarie 1969, în scopul aplicării unitare a dreptului comunitar al concurenței, atribuțiile între autoritățile naționale și cele comunitare au fost divizate (împărțite) în modul următor:

- atunci când este vorba despre interdicție, aceasta trebuie respectată de autoritățile naționale;

- dacă nu se specifică nimic în acest sens, autoritățile naționale își conservă în principiu libertatea lor de acțiune;

- dacă dreptul comunitar autorizează un comportament, dreptul național joacă rolul de dublă barieră, ceea ce înseamnă că o interdicție prevăzută de dreptul național se aplică în măsura în care autoritățile naționale nu dețin o competență exclusivă;