Reglementarea și Clasificarea Garanțiilor în Drept Civil

Introducere

Actualitatea temei.

Garanţiile obligaţiilor civile au o importanţă enormă în dezvoltarea şi asigurarea raporturilor juridice obligaţionale, iar importanţa acestora creşte odată cu mărirea numărului raporturilor juridice obligaţionale, mai ales a celor ce rezultă din relaţii de afaceri. Unii ar putea considera că garanţiile obligaţiilor sunt instituite exclusiv în favoarea creditorului, pentru a-l asigura că nu va suferi pierderi în situaţia dacă debitorul este de rea-credinţă sau devine insolvabil. Cu toate că această părere este corectă, ea este este incompletă, debitorul de asemenea poate fi interesat să-şi garanteze obligaţia pentru a arăta creditorului că este un partener de afaceri de încredere. Astfel rolul garanţiilor în stabilirea încrederii între partenerii de afaceri ar putea echivala cu rolul lor de asigurare a obligaţiilor debitorului.

Un rol nu mai puţin important revine instituţiei garanţiei obligaţiilor civile în vederea stabilirii ordinii satisfacerii creanţelor creditorilor, atunci când debitorul este insolvabil. Această distingere este foarte imprtantă pentru creditorii gagişti care au un drept de prioritate de satisfacerii a creanţelor faţă de toţi ceilalţi la realizarea bunului gajat, sau a creditorului care are dreptul de retenţie asupra unui bun.

În conjunctura economică din prezent, instituţia garanţiilor obligaţiilor civile este indinspensabilă, astfel persoanele sau antreprenorii care doresc să se angajeze într-un raport obligaţional fie ca debitor sau creditor îşi pot demonstra solvabilitatea şi garanta obligaţia, sau să-şi asigure creanţa, prin mijloacele de garantare a obligaţiilor. Vorbind de criza economică mondială, mai mulţi specialişti afirmă că una din cauzele majore care au dus la aşa efecte devastatoare pe care le are criza economică, este căderea sectorului financiar şi a instituţiilor financiare care au creditat un număr foarte mare de persoane fără să-şi asigure creanţa printr-un mijloc eficient de garanţie a obligaţiei. Aceasta ne arată cât de importantă este această instituţie, şi ca urmare cât de important este reglementarea şi tratarea acesteia.

Obiectivele.

Obiectivul principal al acestei lucrări este prezentarea generală a garanţiilor obligaţiilor civile, reglementarea legală a şi doctrinară acestei instituţii în R.M. De asemenea cercetarea mijloacelor de garantare a obligaţiilor în legislaţia română şi rusă, şi compararea cu garanţiile reglementate în legislaţia naţională. Un alt obiectiv este prezentarea clasificărilor mijloacelor de garantare a obligaţiilor civile date de mai mulţi specialişti din domeniu.

Gradul de cercetare.

Deoarece legislaţia civilă R.M. este una tânără fiind reformată după destrămarea U.R.S.S., nu s-a format o bază doctrinară bogată care să trateze reglementările legislaţiei civile din mai multe puncte de vedere. Însă sunt specialişti în domeniu ca d-ul Baieş şi d-ul Roşca care au explicat şi tratat reglementările curente ale legislaţiei civile, şi desigur instituţia garanţiilor obligaţiilor civile.

Totuşi în această lucrare sunt prezentate pe prim plan reglementările legale a instituţiei garanţiilor, şi apoi a explicaţiilor doctrinare.

La aspectul comparativ sunt prezentate tratările mai multor doctrinari români şi ruşi în scopul creării unei imagini asupra mijloacelor de garantare a obligaţiilor civile din aceste ţări.

Metodologia ştiinţifică aplicată.

Metodologia ştiinţifică ce urmează a fi aplicată este metodologia comparativă. Urmând să se arate asemănările şi deosebirile între reglementarea garanţiilor obligaţiilor în legislaţia R.M., României şi Rusiei.

Capitolul I. Reglementarea şi clasificarea garanţiilor în drept civil al R.M.

În orice sistem de drept o persoană care contractează o obligaţie răspunde de îndeplinirea obligaţiei asumate cu propriul ei patrimoniu. Pentru a se proteja contra eventualelor riscuri, inclusiv riscului insolvabilităţii debitorului, creditorul solicită prezentarea unor garanţii. Deseori, în vederea obţinerii unor astfel de garanţii pentru creditor, debitorul se adresează unor terţi. Oferind garanţiile, terţii, alături de debitorul principal, generează de cele mai multe ori o solidaritate în faţa creditorului, sporind astfel gradul de securitate a acestuia[12, pag. 469].

În dreptul comparat şi in literatura de specialitate, noţiunea de garanţii este tratată în mod diferit.