Răspunderea Penală a Membrilor Guvernului

Introducere – Răspunderea penală a funcţionarilor publici

Neîndeplinirea obligaţiilor de serviciu ori îndeplinirea defectuoasă a acestora, atunci când acestea prezintă un pericol social deosebit, atrag răspunderea penală a funcţionarilor administraţiei publice.

Importanţă realizării în bune condiţii a funcţiei publice face necesară ocrotirea acestei realizări prin normele de drept penal.

În acest sens, Titlul IV din partea specială a Codului penal este consacrat infracţiunilor care aduc atingere activităţii organizaţiilor de stat sau altor activităţi reglementate de lege.

Sunt prevăzute în acest titlu infracţiunile de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, abuzul în serviciu prin îngrădirea unor drepturi, abuzul în serviciu contra intereselor publice, neglijenţa în serviciu, divulgarea de secrete de stat, darea de mită, traficul de influenţă, primirea de foloase necuvenite şi altele.

Particularităţile privind răspunderea penală precum şi infracţiunile prevăzute de legea penală în legatură cu realizarea funcţiei publice se cercetează pe larg la dreptul penal. În cadrul acestei teme amintim numai acel aspect al răspunderii juridice a funcţionarilor publici ca modalitate de asigurare a exercitarii funcţiei publice în organele administraţiei publice. Descrierea tuturor acestor infracţiuni, sancţiunile aplicabile şi alte probleme referitoare la comiterea şi sancţionarea acestor infracţiuni nu aparţin dreptului administrativ, ci dreptului penal şi procedurii penale. În dreptul administrativ intereseaza însă o serie de probleme strâns legate de acestea şi care trebuie precizate.

În primul rând, trebuie arătat ca majoritatea infracţiunilor prezentate mai sus, desemnează unele fapte ilicite, care atunci când nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni, constituie doar abateri disciplinare. Aşa sunt, de exemplu, neglijenţele în serviciu. Gradul de pericol social mai mare, necesar ca asemenea fapte să constituie infracţiuni penale, rezultă din diferite împrejurări obiective şi subiective. Trebuie evidenţiat că, în multe cazuri, infracţiunile penale ce pot fi săvârşite de funcţionarii de stat în exerciţiul funcţiei pe care o deţin, nu sunt cu totul alte fapte decât acelea care constituie abateri disciplinare.

În al doilea rând, trebuie precizat că textele Codului penal privitoare la asemenea infracţiuni se aplică tuturor celor pe care Codul penal îi considera funcţionari, deci nu numai funcţionarilor de stat în înţelesul dat acestei noţiuni de dreptul administrativ.

În al treilea rând, trebuie menţionat rolul pe care îl au în special organele administraţiei de stat în cazul în care un funcţionar de stat comite o infracţiune. În asemenea situatie, organul de stat din care face parte funcţionarul respectiv, are sarcina de a face unele cercetari interne, precum şi de a cere ajutorul altor organe pentru a lamuri fapta comisa şi condiţiile în care s-a comis, intrucat dacă ar constitui o infracţiune ar trebui sesizate organele de anchetă şi cercetare penală. Apoi, în timpul anchetei penale şi judecăţii, conducerea organului trebuie să pună la îndemâna organelor competente materialele şi informaţiile necesare. De asemenea, dacă socoteste a fi necesar, poate să suspende din funcţie respectivul angajat, fară plata salariului. Această suspendare nu reprezintă o sancţiune, ci numai o măsura necesară pentru ca prestigiul organului şi chiar activitatea sa să nu aibă de suferit. În cazul în care funcţionarul inculpat este achitat, el va fi repus în funcţiune, plătindu-i-se salariul pe timpul cât a fost suspendat, dar până la maximum 45 de zile. În cazul în care funcţionarul este condamnat la o pedeapsă privativă de libertate, bineînţeles că organul respectiv este obligat şi singurul competent să îi desfacă contractul de muncă.

Răspunderea penală a membrilor Guvernului în dreptul comparat

Membrii Guvernului, în calitatea lor de funcţionari publici răspund penal în baza Constituţiei şi pentru faptele săvârşite în exerciţiul funcţiei, care potrivit legii penale constituie infracţiuni.

Constituţiile diferitelor state consacra soluţii diferite în ceea ce priveste răspunderea penală a Guvernului fiind însă prezente trei elemente cu valoare constantă a acestei instituţii: necesitatea punerii sub acuzare de către o autoritate publică (de regulă Parlamentul), competenţa de judecată aparţinând fie Curţii Supreme de Justiţie, fie Curţii Constituţionale şi existenta unei prevederi şi a unei fapte, corespunzător sancţiunii specifice (ideea legii responsabilităţii ministeriale). Printre Constituţiile care consacra o formă republicană de guvernământ se numară Constituţiile Italiei, Finlandei, Germaniei, Franţei, Austriei, Greciei şi Portugaliei iar dintre cele care consacră o formă monarhică de guvernământ menţionăm Constituţiile Belgiei, Spaniei şi Norvegiei.

Spre exemplu, Constituţia Franţei (adoptată în anul 1958) conţine un text special în baza căruia membrii Guvernului sunt răspunzători penal de actele săvârşite în exerciţiul funcţiilor lor şi calificate drept crime sau delicte în momentul comiterii (art. 68, alin. 2). De asemenea, se mentioneaza în mod expres ca membrii Guvernului, precum şi complicii lor vor răspunde penal în cazul unui omplot contra siguranţeii statului. Competenţa de judecată apartine Inaltei Curţi de Justiţie, iar stabilirea pedepselor se realizează dupa legea în vigoare în momentul comiterii faptei ceea ce reprezintă un principiu Constituţional de mare importanţă în cazul răspunderii penale a unor foşti membri ai Guvernului în exercitarea prerogativelor ministeriale.