Raport juridic civil

Introducere

Cod civil este „legea de bază” în ceea ce privește reglementarea raporturilor cu caracter civil. El a fost publicat în 2009 și a intrat în vigoare 2 ani mai târziu , respectiv la 1 octombrie 2011. Noul Cod a pus capăt „domniei” Codului civil român de la 1864, inspirat din Codul civil francez de la 1804 (Codul Napoleon).

Pentru a defini o ramură a dreptului, este esențială stabilirea obiectului (domeniului) ei de reglementare. Codul civil de la 1864, care era principala lege în materie, nu numai că nu deinea dreptul civil ca ramură de drept, dar nici măcar nu îi preciza obiectul sau domeniul de reglementare și, în consecință, nici nu-l delimita de acela al altor ramuri de drept.

Expresia „drept civil” își are originile în expresia latină „jus civile”. Prin aceasta se desemna vechiul drept al cetățenilor romani (jus quiritium - dreptul quiritar), care se opunea dreptului ginților (jus gentium) și dreptului pretorian (jus praetorium).

Jus civile era alcătuit atât din norme de drept public, care priveau organizarea statală, cât și din norme de drept privat, care reglementau raporturile dintre particulari.

Treptat, odată cu dispariția organizării statale specifice Romei, și-au încetat aplicarea și dispozițiile din dreptul public roman. În schimb, reglementările din dreptul privat roman - în special datorită prestigiului lor și a perfecțiunii lor formale - au fost receptate în statele europene, devenind parte a dreptului privat al acestora, denumită, datorită originilor sale, „drept civil”. Era o denumire care avea și rostul de a delimita dreptul laic de dreptul canonic, mai cu seamă că, în acea perioadă și o bună bucată de timp după aceea, dreptul civil s-a identificat cu dreptul privat (laic).

Dreptul civil și caracteristici

Sintagma „drept civil” poate avea mai multe înțelesuri din punct de vedere al conținutului, al sensului dat de ramura dreptului, respectiv ca ramură științifică .

Prin drept civil se definește un element al conținutului raportului juridic civil, ca soluție de a face posibil ca un subiectului uman activ:

- să aibă o anumită conduită,

- de a pretinde subiectului pasiv o conduită corespunzătoare,

- de a recurge, în caz de nevoie, la forța coercitivă a statului.

Acest înțeles face trimitere la ceva care aparține unui subiect de drept și fața de care se folosește sintagma drept subiectiv civil.

Ca ramură de drept, dreptul civil este un ansamblu de norme juridice, în sensul dreptului civil, ca drept obiectiv.

Un alt înțeles ca ramură a științei juridice ce are ca obiect de cercetare dreptul civil ca ramură de drept (deci ca drept obiectiv).

Din definiția dreptului civil putem evidenția următoarele caracteristici:

1) conținutul dreptului civil - un ansamblu de norme juridice (ca ramură a sistemului de drept roman) grupate pe categorii ce reglementează subdiviziuni ale obiectului dreptului civil, fiind ordonate în instituții ale dreptului civil.

2) obiectul dreptului civil - format din raporturile juridice patrimoniale și raporturile juridice nepatrimoniale stabilite între persoane fizice și persoane juridice.

a) Raportul juridic patrimonial - raport social care, datorită conținutului și valorii economice, ce poate fi evaluat pecuniar. În funcție de natura sau felul drepturilor subiective civile care intră în conținutul lor, raporturile juridice civile patrimoniale sunt grupate în două categorii:

- raporturile juridice civile reale, adică acele raporturi care au în conținutul lor drepturile subiective reale;

- raporturile juridice civile obligaționale (sau de obligații), adică acele raporturi ce au în conținutul lor drepturile subiective de creanță, indiferent dacă acestea izvorăsc dintr-un act juridic sau dintr-un fapt juridic.

b) Raportul juridic nepatrimonial este acel raport social lipsit de un conținut economic, deci al cărui conținut nu poate fi evaluat în bani (spre exemplu, raportul ce are în conținutul său dreptul la nume sau denumire).

Se diferențiază trei categorii de raporturi juridice civile, după felul subiectelor lor:

I. raporturi juridice civile care se stabilesc numai între persoane fizice;

II. raporturi juridice civile care se stabilesc numai între persoane juridice;

III. raporturi juridice civile care se stabilesc între persoane fizice și persoane juridice.

3) subiectele (părțile) raporturilor de drept civil, acestea fiind persoanele fizice și persoanele juridice.

1. Gabriel Boroi, Caria Alexandra Anghelescu, Curs de drept civil: partea generală, Ediția a 2-a. - București: Editura Hamangiu, 2012.