Particularitățile Contractului de Magazinaj

1. Notiunea si caracterele contractului de depozit.

Prin contractul de depozit o parte (depozitar) se obliga sa pastreze bunul mobil, predat de cealalta parte (deponent), o perioada determinata sau nedeterminata si sa-l restituie la cerere. Din aceasta definitie putem observa scopul urmarit de acest contract – pastrarea bunului depozitat în vederea restituirii lui în natura la cererea deponentului.

Însa în privinta notiunii de deposit nu exista uniformitate în ce priveste legislatiile care reglementeaza acest tip de contract. Acest fapt s-a datorat în primul rînd conditiilor istorice care au stat la evolutia unor formalitati statale, inclusiv a societatii, precum si conditiile economice si cele sociale.

În prezent cele mai apropiate definitii în ceea ce priveste depozitul, le putem regasi în legislatiile Federatiei Ruse, României, etc. Astfel art. 1591 CC român prevede ca depozitul este un act prin care se primeste lucrul altuia spre al restitui în natura. Scopul acestui contract fiind acelasi. Însa doctrina româna mentioneaza ca daca scopul principal al contractului nu este conservarea lucrului, chiar daca detinatorul are o asemenea obligatie, raporturile dintre parti nu mai pot fi calificate ca raporturi de depozit, ci ca niste raporturi de vînzare-cumparare, de antrepriza, sau chiar a unui contract nenumit. Art.1591 al CC român, observam ca foloseste termenul de act nu pe acela de contract, întrucît legiuitorul a dorit sa includa în aceasta reglementare alaturi de contractul de depozit si sechestrul judiciar.

Art.886 al CC a Federatiei Ruse ne spune ca prin contractul de depozit o parte (depozitar) se obliga sa pastreze un bun, predat ei de cealalta parte (deponent) si sa întoarca acest bun în întregime. Atentionînd definitia data de CC al Federatiei Ruse si cea data de CC al României în comparatie cu cea data de CC al Republicii Moldova, putem spune ca definitia noastra are foarte multe asemanari cu cea data de CC al Federatiei Ruse.

Prin urmare depozitul este un contract prin care o persoana (deponent) încredinteaza un lucru mobil unei alte persoane (depozitar), care se obliga sa-l pastreze o perioada determinata sau nedeterminata si sa îl restituie în natura la cererea deponentului.

Buna credinta a depozitarului este un element esential al contractului de depozit, legea penala încriminînd faptele de însusire a unui bun mobil apartinînd altuia, detinut cu orice titlu, sau dispunerea de acest bun pe nedrept ori refuzul de al restitui, în infractiune de abuz de încredere.

Exista mai multe tipuri de depozit. Codul civil al României în art.1592 ne spune ca ”depozitul este de doua feluri : depozitul propriu-zis si sechestru”; depozitul e voluntar sau necesar (art.1594), iar sechestrul este numai conventional sau judiciar (art. 1626). Doctrina însa clasifica aceste forme altfel, si anume: depozitul propriu-zis este întotdeuna conventional, are ca obiect bunuri mobile nelitigioase si are 3 specii: depozitul obisnuit, depozitul necesar si depozitul neregulat.

Depozitul sechestru poate fi conventional sau judiciar are ca obiect bunuri litigioase atît mobile cît si imobile.

O alta clasificare a depozitului este data de doctrina rusa, care se prezinta în felul urmator :

- dupa calitatea depozitarului

1. obisnuit

2. profesional

- dupa obiect

1 regulat (lat.regulare ) - bun individual determinat

2. neregulat (lat. irregulare ) – bunuri de gen

- dupa situatia care a aparut

1. obisnuit

2. necesar – bunul este transmis în depozit în existenta unor conditii exceptionale.

- dupa tipurile speciale de depozit

1. magazinajul

2. lombardul

3. depozitul la camerele de pastrare

4. depozitul la vestiare

5. depozitul hotelier

6. sechestrul

7. depozitul bancar care poate fi :

1. contract de pastrare a bunurilor de valoare în safeuri bancare individuale

2. contract de depozit a bunurilor în banci (institutii financiare).

Din istoricul aparitiei acestui contract putem aminti ca primele reguli cu privire la depozit s-au statuat în regulile moralei, de a transmite cuiva un anumut bun. În dreptul privat roman contractul de depozit si-a gasit aplicare restrînsa, dar totusi pentru acest sistem de drept îi era caracteristic o categorie de contracte reale – contractus rei. Aceasta însa nu satisfacea cerintele sociale, respectiv aceste contracte sau transformat în alte acte juridice, inclusiv în contract de depozit. Din punct de vedere juridic aplicarea acestui tip de contract era destul de dificila