Pactele comisorii

1. PRECIZARI PREALABILE.

REZOLUTIUNEA SI REZILIEREA CONTRACTELOR.

In abordarea problematicii pactelor comisorii exprese, pornind de la notiunea acestora, si anume: “pactele comisorii exprese se constituie in clauze contractactuale prin care partile stipuleaza rezolutiunea acestora in cazul neexecutarii obligatiilor asumate de catre una din ele” se impune realizarea unei scurte abordari cu privire la institutia rezolutiunii si rezilierii contractelor.

Rezolutiunea contractelor este o consecinta a principiului reciprocitatii si interdependentei obligatiilor partilor in cadrul contractelor sinlagmatice, ca urmare a “detinerii” de fiecare dintre parti a calitatii de creditor si debitor. Rezulta astfel ca obligatia uneia dintre parti isi are cauza juridica in obligatia corelativa a celeilalte. Astfel, in situatia in care o parte nu isi va executa obligatia/obligatiile asumate prin contract, (de a da, a face sau a nu face ceva), prin manifestarea de vointa a partii indreptatite (creditorul obligatiei ce nu a fost executata, sau a fost executata partial) poate fi ceruta alaturi de obligarea debitorului la executarea prestatiei, exceptia de neexecutare a contractului (exceptio de non adimpleti contractus) si rezolutiunea acestuia.

In cele de mai jos voi realiza o scurta prezentare a institutiei rezolutiunii contractelor, cu precizarea ca aceasta se aplica acelor contracte cu executare uno ictu. In ceea ce priveste contractele in care prestatia debitorului se materializeaza intr-o executare succesiva, se va aplica rezilierea contractelor, aceasta fiind in fapt rezolutiunea contractelor cu executare succesiva.

Rezolutiunea contractului consta in desfiintarea unui contract sinalagmatic cu executare dintr-o data, la cererea uneia dintre parti, pentru motivul ca cealalta parte nu a executat, in mod culpabil, obligatiile la cacre s-a indatorat.

Reglementarea rezolutiunii este facuta de art. 1020-1021 Cod civil: “conditia rezolutorie este subinteleasa totdeauna in contractele sinalagmatice, in cazul in care una dintre parti nu isi indeplineste angajamentul sau”, respectiv: “Intr-acest caz contractul nu este desfiintat de drept. Partea in privinta careia angajamentul nu s-a executat are alegerea sa sileasca pe cealalta a executa conventia, cand este posibil, sau sa-I ceara desfiintarea cu daune-interese. Desfiintarea trebuie sa se ceara inaintea justitiei care, dupa circumstante, poate acorda un termen partii actionate”. Astfel cum rezulta din interpretarea textelor legale, rezolutiunea pare sa fie intotdeauna judiciara. Totusi, caracterul normei legale nu este imperativ in cazul de fata, legea neexcluzand posibilitatea incheierii de catre parti a unei clauze cu privire la modul in care contractul poate fi rezolutionat, astfel incat asemenea clauze (pacte comisorii) sunt perfect valabile.

Totodata trebuie aratat faptul ca, spre deosebire de conditia rezolutorie, rezolutiunea nu opereaza de drept, ea trebuind ceruta de partea interesata, si anume creditorul obligatiei neexecutate. Referitor la continutul art. 1370 Cod civil :”La vanzari denaritate si de lucruri mobile, vanzarea se va rezolvi de plin drept si fara interpelare in folosul vanzatorului, dupa expirarea termenului pentru ridicarea lor”, sau cea prevazuta de atr. 67 Codul Comercial: ”Daca mai inainte de implinirea termenului fixat pentru executarea conventiei, una din părti a oferit celeilalte predarea lucrului vandut sau plata pretului si aceasta nu isi indeplineste la termenul fixat obligatia sa, atunci conditiunea rezolutorie se indeplineste de drept in favoarea partii care isi executase obligatia sa”, in ambele situatii suntem in prezenta unui pact comisoriu legal, desi, dintr-o interpretare strict literala a continutului art. 67 Cod Comercial ar rezulta faptul ca suntem in prezenta unei conditii rezolutorii. In fapt, legiuitorul a dorit sa reglementeze rezolutiunea contractului si nu conditia rezolutorie, deoarece conditia rezolutorie este acel eveniment viitor si incert, de realizarea caruia depinde stingerea contractului, eveniment ce nu are rolul de sanctiune si care nu depinde in mod exclusiv de vointa debitorului, pe cand, in situatia reglementata de art. 67 Cod comercial, partea nu isi executa obligatia la termen, fiind astfel in culpa, iar rezolutiunea contractului avand in acest caz un rol sanctionator.

Diferenta ce apare in cadrul rezolutiunii judiciare si a pactului comisoriu expres legal mentionat anterior o constituie modalitatea in care acesta isi produce efectele, si anume: în situatia rezolutiunii judiciare aceasta opereaza daca este ceruta de partea interesata, pe cand, in cea de a doua situatie, aceasta isi va produce efectele prin invocarea ei de catre creditor, interventia instantei de judecata fiind in acest fel exclusa.