Homosexualitate

Definiţii ale homosexualităţii

Homosexualitatea poate fi definită ca “relaţie amoroasă între două persoane de acelaşi sex, termen aplicat atât relaţiilor marcate prin atingerea fizică şi prin orice formă de coit extragenital, cât şi celor marcate prin sentimente pasionate ori tandre.” O altă apropiere de problematica homosexualităţii a condus la definirea ei prin intermediul conceptului de “orientare sexuală”. Trebuie precizat că orientarea sexuală diferă de comportamentul sexual, ea privind sentimentele şi concepţia despre sine a fiecărui individ.

Orientarea sexuală este una din cele patru componente ale sexualităţii, caracterizându-se printr-o atracţie emoţională, sexuală sau afectivă constantă faţă de indivizi de un anume gen. Celelate trei componenete ale sexualităţii sunt sexul biologic, identitatea sexuală (modul în care individul se percepe din punct de vedere psihologic, ca bărbat sau femeie) şi rolul social al sexelor (apartenenţa la normele culturale specifice comportamentului feminin sau masculin). În această ordine de idei, homosexualitatea este orientarea sexuală spre persoane de acelaşi sex.

Trebuie subliniat că nu există un consens “tare” al oamenilor de ştiinţă în privinţa cauzelor datorită cărora apare şi se dezvoltă homosexualitatea, dar cea mai larg întâlnită concepţie asupra “etiologiei” homosexualităţii susţine că aceasta este un comportament dezvoltat (iar nu înnăscut), rolul primilor ani de viaţă fiind foarte mare în sensul acesta. Aceasta nu înseamnă că homosexualitatea ar fi un fel de pervertire a naturii umane heterosexuale, ci, dimpotrivă, că toate formele de orientare sexuală umane sunt mai degrabă “învăţate social” (social learned), decât datorate unor determinări biologice.Homosexualitatea poate fi masculină sau feminină, în ultimul caz folosindu-se şi termenul de “lesbianianism” (de la denumirea Lesbos, provenind din antichitate, dată unei insule din Grecia pe care s-a născut şi a condus o şcoală poeta Sappho – sec. VII-VI a.Chr. – asociată în memoria posteriorităţii cu “afinitatea” ei pentru femei). Mai discretă, homosexualitatea feminină este mai tolerată de societate şi pentru că este asociată cu un comportament tranzitoriu, care nu exclude partenerul de sex opus, ci îl compensează. Nu este irelevant în această discuţie privind gradele diferite de toleranţă vizavi de cele două forme fundamentale de homosexualitate (masculină şi feminină) faptul că cuplul de lesbiene este des prezent în materialele pornografice destinate adulţilor bărbaţi, fiind acceptat ca o postură “incitantă” pentru aceştia din urmă.

Homosexualitatea poate fi o orientare sexuală sau doar un comportament episodic. Este un fapt atestat de cercetările psihosociale că homosexualitatea, sub forma ei accidentală, tranzitorie, este larg prezentă la vârsta maturizării sexuale (cu un mic ascendent la femei, faţă de bărbaţi) şi, sub aspectul mediului social, este facilitată de situarea individului într-un cadru privativ asupra alegerii partenerilor sexuali de sex opus (în închisori, în perioada satisfacerii stagiului militar etc.).

În privinţa formelor pe care le încadrăm sub categoria de “homosexualitate”, au existat de asemenea contradicţii între specialişti. Studiile recente au demonstrat că, deşi transvestismul era considerat ca fiind exclusiv o practică a homosexualilor, el este cel mai adesea întâlnit la heterosexuali.Prejudecata care leagă, însă, în mod necesar, transvestismul de homosexualitate se va menţine pentru mult timp la nivelul cunoaşterii comune.

Scurt istoric al raportării sociale la homosexualitate

Prezentă în practicile rituale ale multor societăţi tribale, considerată sacră în Egiptul antic, homosexualeitatea era privită drept o conduită normală şi legitimă în Grecia antică, ba chiar fiind o formă de iubire superioară heterosexualităţii Sancţiuni ale comportamentului homosexual apar abia în anul 149 a.Ch., în Roma antică, unde aşa-numita Lex Scantinia a încercat impunerea plăţii unei amenzi pentru relaţiile între bărbaţi şi adolescenţi. De remarcat că se avea în vedere protejarea persoanelor libere împotriva hărţuirii sexuale, măsura neavând sensul de a sancţiona homosexualitatea în sine (dovadă fiind faptul că nu se aplica şi sclavilor). Încercările de reglementare a homosexualităţii în Roma antică au fost timide, iar nu mai puţin de 13 împăraţi romani au fost homosexuali.

Cotitura în concepţiile despre sexualitate a marcat-o antichitatea târzie, când creştinismul joacă rolul agentului ce instituie o condamnare generală a sexualităţii şi o reglementare rigidă a exercitării ei. Dincolo de condamnarea sălbatică a homosexualităţii în Sfintele Scripturi, legislaţia laică se înăspreşte considerabil. În anul 342, un decret elaborat de Constans şi Constantinus, fiii lui Constantin cel Mare, interzice sexul oral şi anal, atât între persoane de acelaşi sex, cât şi de sex diferit. Codul lui Justinian (întocmit între 528-533) a promovat cele mai severe interdicţii împotriva homosexualilor, mergând până la pedeapsa capitală. De-a lungul întregului Ev Mediu, persecutarea homosexualilor a continuat, deşi era tolerată în cadrul multor mănăstiri şi la curţile regale.

Din punct de vedere al normativizării juridice a sexualităţii (în genere), Renaşterea marchează o înăsprire în raport cu Evul Mediu. În Franţa primei jumătăţi de secol XVI, homosexualitatea era asimilată crimelor de înaltă trădare, soldându-se cu spânzurarea acuzatului.

“La Paris, între anii 1589 – 1600, o mare parte din doamnele nobile îşi acuzau soţii de relaţii sodomice, iar unii nobili acuzau de acelaşi viciu o serie de autorităţi ecleziastice, aparţinând în special iezuiţilor. Dacă nobilii şi clericii erau, în cea mai mare parte, scutiţi de pedepse, sancţiunile aplicate homosexualilor de rând erau deosebit de severe. În Castilia, regelui Filip al II-lea, sodomiţii erau pedepsiţi fie cu arderea pe rug, fie cu condamnarea la galere. În Geneva perioadei lui Calvin şi ai succesorilor lui erau executaţi zilnic homosexuali din rândul funcţionarilor, refugiaţilor francezi sau prizonierilor de război. Datele din arhivele judiciare ale Genevei arată că în acea perioadă a fost pedepsită la moarte prin înec o lesbiană. În timpul Războiului de 30 de ani, în regiunea Fribourg din Elveţia, erau arşi pe rug ţăranii cu tendinţe perverse... În Olanda, sodomiţii erau cusuţi într-un sac şi aruncaţi în mare. În Spania erau judecaţi de Inchiziţie şi condamnaţi la pedepse mai grele decât vrăjitorii sau ereticii.”

Epoca Luminilor, deşi se caracterizează printr-o relaxare a moravurilor privind sexualitatea şi este legată de apariţia unei subculturi homosexuale (secolul XVIII, în special Anglia), conservă reprimarea oficială a conduitelor homosexuale.