Exproprierea pentru Cauză de Utilitate Publică

SECȚIUNEA I

DREPTUL DE PROPRIETATE CONȚINUT ȘI CARACTERE

1.1. Dreptul de proprietate: definiție și conținut

Având în vedere conținutul său juridic și poziția specifică a proprietarului, dreptul de proprietate poate fi definit, într-o formulare corespunzătoare, ca fiind acel drept real care conferă titularului atributele de posesie, folosință și dispoziție asupra unui bun, attribute pe care numai el le poate exercita în plentitudinea lor, în putere proprie și în interesul său propriu, cu respectarea normelor juridice în vigoare.

Codul civil prevede „ Proprietatea este dreptul pe care îl are cineva de a se bucura și dispune de un lucru în mod exclusiv și absolut, însă în limitele prevăzute de lege ”.

Dreptul de proprietate este dreptul real cel mai deplin, deoarece este singurul drept subiectiv care confer titularului său trei atribute : posesia, folosința și dispoziția.

Posesia constă în posibilitatea proprietarului de a înstrăina bunul ce-i aparține în materialitatea sa, comportându-se față de toți ceilalți ca fiind titularul dreptului de proprietate.

Folosința conferă proprietarului facultatea de a întrebuința bunul său culegând sau percepând în proprietate toate fructele pe care acesta le produce.

Atributul de dispoziție este alcătuit din dreptul de dispoziție materială și dreptul de dispoziție juridică. Dreptul de dispoziție material este posibilitatea proprietarului de a dispunde de substanța bunului, adică de a-l transforma, consuma sau distruge, cu respectarea reglementărilor în vigoare. Dispoziția juridică se concretizează în posibilitatea proprietarului de a înstrăina dreptul de proprietate, cu titlu oneros sau gratuit, prin acte între vii sau mortis causa, și de a-l greva cu drepturi reale derivate, principale sau accesorii, în favoarea altor personae, cu respectarea regimului juridic stabilit de lege.

1.2. Caracterele dreptului de proprietate

Dreptul de proprietate prezintă mai multe caractere proprii, care îl deosebescfață de toate celelalte drepturi reale.

1.2.1. Caracterul absolut.

Dreptul de proprietate este absolut deoarece este recunoscut titularului său în raporturile acestuia cu toți ceilalți, care sunt obligați să nu facă nimic de natură a-l încălca. Inviolabilitatea dreptului de proprietate susține și întărește caracterul său absolut.

1.2.2. Caracterul exclusiv.

Dreptul de proprietate este un drept exclusiv, în înțelesul că atributele sau puterile inerente acestui drept sunt nu numai depline, ci și independente de orice puteri ale altei personae asupra bunului respective.

1.2.3. Caracterul perpetuu.

Prin perpetuitatea dreptului de proprietate se înțelege că acesta este nelimitat în timp și durează atâta vreme cât există bunul care face obiectul său. De asemenea, el nu se pierde prin neuz, adică prin neexercitare.

SECȚIUNEA II

OBIECTELE ȘI EFECTELE EXPROPRIERII

Prin expropiere înțelegem trecerea forțată în proprietate publică, a unor imobile aflate în proprietate privată, cu o dreaptă și prealabilă despăgubire, pentru cauză de utilitate publică.

Expropierea pentru cauză de utilitate publică este o excepție de la caracterul absolute și inviolabil al dreptului de proprietate privată. Inviolabilitatea dreptului de proprietate privată este prevăzută în Constiuție. De aceea, și expropierea este reglementată principal tot din legea fundamentală.

Astfel, art. 41 alin. 3 din Constituție dispune: „ Nimeni nu poate fi expropiat decât pentru cauză de utilitate publică, stabilită potrivit legii, cu dreaptă și prealabilă despăgubire”.

Exproprierea constă în trecerea forțată a unor bunuri imobile în proprietatea publică. De aceea, procedura expropierii intervine numai în cazul în care părțile, care urmează să devină expropriator și respective expropiat, nu convin o altă modalitate de transmitere a imobilului sau imobilelor în proprietate publică.

Dacă părțile convin ca transferul bunului imobil expropiabil să aibă loc printr-o altă modalitate trebuie să respecte toate condițiile de valabilitate, precum și condițiile de publicitate prevăzute de lege pentru actul juridic pe care-l încheie.

Pot intervene situații când părțile cad de accord numai cu privire la modalitatea de transfer cu titlu oneros al bunului (vânzare-cumpărare, schimb) dar nu se înteleg referitor la natura sau întinderea echivalentului pe care urmează să-l primească proprietarul. Într-o astfel de ipoteză, instanța de judecată competentă va lua acte înțelegerea părților și va stabili, după caz, întinderea despăgubirii ori echivalentul în natură care se cuvine proprietarului.