Excepțiile de procedură

1. Noțiune. Generalități

Excepțiile sunt mijloace procedurale prin care, în cadrul procesului civil, după caz, partea interesată, procurorul sau instanța din oficiu invocă, în condițiile prescire de lege și fără a pune în discuție fondul pretenției deduse judecății, neregularități procedurale sau lipsuri privind exercițiul dreptului la acțiune.

Admiterea excepției duce la întârzierea judecății sau la împiedicarea judecății fondului.

Excepțiile trebuie invocate de părțile procesului în condițiile stabilite de lege. Astfel, întâmpinarea trebuie să conțină excepțiile de procedură pe care pârâtul le ridică la cererea reclamantului (atât cele procesuale cât și cele de fond), iar reclamantul are obligația de a răspunde la cererea reconvențională a pârâtului prin întâmpinare în care este de asemenea obligat să invoce toate excepțiile de procedură pe care înțelege să le ridice cu privire la cererea reconvențională a pârâtului.

2. Ordinea de soluționare a excepțiilor

Noul cod de procedură civilă cuprinde dispoziții mai bine elaborate cu privire la ordinea de rezolvare a excepțiilor de procedura. Primele doua alineate ale art 248 conțin reguli importante privitoare la această ordine.

Conform art 248.alin(1), instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei. În cazul în care pentru judecarea excepției este necesar să se administreze aceleași dovezi ca și pentru finalizarea etapei de cercetare a procesului sau , după caz, pentru finalizarea fondului, art. 248 alin(4) permite instanței sa uneasca excepțiile cu administrarea probelor și cu fondul.

Excepțiile procesuale ridicate concomitent se rezolvă în funcție de efectele pe care le produc, dupa cum precizează art. 248 alin (2). Astfel, vor fi rezolvate cu prioritate excepțiile referitoare la învestirea instanței (excepția de netimbrare, excepția privind lipsa procedurii prealabile), apoi excepțiile de necompetență, puterea de lucru judecat, prescripțiile etc. Deducem astfel firul logic conform căruia, pentru a putea rezolva excepția puterii de lucru judecat, instanța trebuie mai întâi să fie competentă iar apoi sa fie constituită conform legii .

3. Clasificarea excepțiilor

În funcție de obiect:

Excepții de fond, care privesc lipsuri referitoare la exercițiul dreptului de acțiune și intră în această categorie, excepția de lipsa de calitate procesuală, de capacitate procesuală, excepția prematurității. Acestea duc, în caz de admitere, la anularea sau respingerea cererii.

Excepțiile de procedură, urmăresc aplicarea unor norme de organizare judecătorească, de competență și de procedură propiu-zisă cum ar fii, de exemplu, excepția de incompatibilitate, de conexitate etc..

În funcție de efect:

Excepții dilatatorii, care au ca efect general întârzierea judecății, iar ca efect special declinarea competenței, amanarea judecății pentru lipsa de citare, refacerea unor acte lovite de nulitate etc..

Excepții peremptorii, au ca efect impiedicarea judecății prin respingerea sau anularea cererii în funcție de excepția invocată.

În funcție de caracterul normei invocate:

Excepții absolute, care vizează norme de ordine publică și care pot fi invocate de orice parte interesată, de procuror sau instanță din oficiu, în orice moment al procesului, daca legea nu prevede expres altfel.

Excepții relative, care vizează norme ce ocrotesc interesele părților. Acestea pot fi invocate doar de partea interesată si doar intr-un anumit termen.