Efectele contractului de vânzare cumpărare

INTRODUCERE

Art. 1294, Cod civil, defineste vanzarea ca fiind o conventie prin care doua parti se obliga intre sine, una a transmite celeilalte proprietatea unui lucru si aceasta a plati celei dintai pretul lui. Asa intelege legiuitorul, la epoca editarii Codului civil, a defini contractul de vanzare-cumparare, prin sublinierea celor mai importante doua efecte ale acestuia, transmiterea proprietatii, care in majoritatea cazurilor coincide cu momentul predarii lucrului vandut si plata pretului. Depasind insa sfera acestei definitii, contractul de vanzare-cumparare presupune cu mult mai multe aspecte, cele mai importante dintre ele, in ceea ce priveste efectele sale, urmand a fi prezentate in cele ce urmeaza. Astfel, pe langa predarea lucrului vandut, cumparatorul se obliga de asemeni a garanta in contra evictiunii si a viciilor, iar cumparatorul, pe langa a plati pretul, se obliga si la luarea in primire a lucrului si suportarea cheltuielilor ocazionate de vanzare.

CAP. 1 Obligatiile vanzatorului

Doctrina juridica privitoare la materia contractului de vanzare cumparare distinge doua obligatii principale ale vanzatorului fata de cumparator: predarea lucrului vandut si garantia contra evictiunii si a viciilor. Cu toate ca aceste doua obligatii sunt singurele definite de legiuitor prin articolul 1313, Cod civil (Vanzatorul are doua obligatii principale, a preda lucrul si a raspunde de dansul), contractul de vanzare cumparare, fiind emanatia vointei partilor, poate naste si obligatii secundare de natura a reglementa aspectele transferului de proprietate sau poate chiar face abstractie de textul legii, in favoarea uneia sau alteia dintre parti.

Cu toate ca pe de o parte, textul articolului 1313 din Codul civil nu face referire decat la cele doua obligatii principale ale vanzatorului, iar pe de alta parte vointa partilor poate face abstractie de normele generale privind cele doua obligatii, contractul de vanzare cumparare va obliga intotdeauna vanzatorul la transferul proprietatii catre cumparator, fie prin insasi incheierea sa (regula) ori daca acest lucru nu s-a intamplat la acel moment, prin acte ori fapte ulterioare care se definesc sub forma de obligatii contractuale (exceptia).

§ 1. Predarea lucrului vandut

1.1 Obligatia principala de predare

Articolul 1314 din Codul civil defineste predarea ca fiind stramutarea lucrului vandut in puterea si posesiunea cumparatorului, cu alte cuvinte, punerea lucrului vandut la dispozitia acestuia din urma. Unii autori insa, avand in vedere faptul ca proprietatea se transmite, de regula, in momentul incheierii contractului, critica formularea articolului mai inainte mentionat, sustinand ca predarea nu coincide neaparat cu transferul de proprietate si deci nici cu transferul posesiei (posesia fiind transferata catre cumparator la acelasi moment cu proprietatea). Predarea lucrului face deci mai degraba referire la simpla detentie a cumparatorului asupra lucrului vandut (Francisc Deak, Tratat de drept civil. Contracte speciale, Ed. Universul Juridic, Bucuresti, 2001).

Din punct de vedere al modului de executare, predarea presupune fie o atitudine pasiva a vanzatorului, fie una activa in vederea indeplinirii acestei obligatii. Atunci cand cumparatorul are deja in detentie lucrul ori cand lucrul este la indemna lui, concursul vanzatorului nu mai este necesar pentru efectuarea predarii. Lucrul se considera predat in acest caz, chiar si fara realizarea efectiva a actelor de predare. Insa, in cazul in care proprietarul este si detinator de facto al lucrului vandut, acesta are obligatia de a intreprinde acte sau fapte pozitive, necesare pentru intrarea cumparatorului in stapanirea efectiva a lucrului (de exemplu individualizarea si predarea lucrurilor de gen, predarea autoturismului, a cheilor si actelor de inmatriculare ale acestuia, etc.)