Donația - liberalitate reglementată de noul cod civil

CAPITOLUL I. CONSIDERAȚII GENERALE CU PRIVIRE LA DONAȚIE

1.1 Noțiuni generale

Liberalitatea a apărut și a fost recunoscută o dată cu proprietatea, întrucât dreptul de proprietate nu ar fi putut fi recunoscut dacă nu era recunoscută și facultatea omului de a transmite bunurile ce formează obiectul proprietății.

Donaţia, ca liberalitate, a apărut încă din antichitate, fără a se cunoaşte exact epoca care a consacrat-o. Dar, cum ne relevă G.P. Petrescu, "donaţiunile au început o dată cu societatea oamenilor care, pe dată ce s-au adunat, au căutat şi mijloacele de a-şi întreţine amiciţia lor prin daruri şi prezenturi reciproce". În vechiul drept românesc nu se poate şti cu exactitate când a fost recunoscută donaţia ca liberalitate. Ea a urmat soarta juridică a proprietăţii iar, spre deosebire de alte ţări, la noi nu s-a acordat o însemnătate prea mare dreptului de proprietate.

Codul civil reglementează contractul de donaţie în Cartea a III-a, Titlul II, intitulat «Despre donaţiuni între vii şi despre testamente», în art. 800-840. Astfel, art. 800 prevede că nimeni nu poate dispune de bunurile sale, cu titlu gratuit, "decât cu formele prescrise de lege pentru donaţiuni între vii sau prin testament". Noul Cod Civil reia în art. 741 conţinutul art. 800 din vechiul Cod civil, reiterând că liberalităţile nu se pot realiza decât prin donaţie ca act inter vivos sau prin testament ca act mortis causa.

În ceea ce priveşte definiţia dată contractului de donaţie, noul cod ne oferă în art. 742 o definiţie care diferă în privinţa formei nu şi a conţinutului de definiţia dată acestei liberalităţi de art. 801 din vechiul cod. Astfel, potrivit textului mai sus amintit, „donaţia este un act de liberalitate prin care donatorul dă irevocabil donatarului un bun pe care acesta îl acceptă”. Întocmai ca şi vechiul cod, noul cod civil defineşte donaţia ca un act şi nu un contract, deşi din chiar definiţia dată de art. 742, donaţia presupune în mod obligatoriu un acord de voinţe între cel care dă şi cel care primeşte, aspect care reiese de altfel şi din economia celorlalte dispoziţii în materie existente atât în vechiul Cod civil cât şi în Noul Cod, ea neputând deveni perfectă decât prin concursul consimţămintelor ambelor părţi – consensus duorum in idem placitum. Noile dispoziţii care definesc contractul de donaţie la fel ca şi cele vechi au în vedere numai transmiterea proprietăţii unui bun prin efectul acestei liberalităţi; apreciem că din interpretarea de ansamblu a dispoziţiilor noului Cod civil, donaţia poate avea ca obiect şi transmiterea unui alt drept patrimonial, real sau de creanţă, şi nu numai dreptul de proprietate.

Fără a insista prea mult asupra definiţiilor date în doctrină cu privire la acest contract, este esenţial să reţinem că donaţia este contractul prin care o parte, numită donator, transmite în mod actual şi irevocabil, cu intenţie liberală, un drept de proprietate sau un alt drept patrimonial al său celeilalte părţi, numite donatar, fără a urmări să primească în schimb un contraechivalent . Conchidem că de esenţa donaţiei ca liberalitate va fi întotdeauna intenţia liberală a donatorului animus donandi, fără această intenţie neexistând o donaţie.

1.2 Caracterele juridice ale donației

Contractul de donație prezintă următoarele caractere juridice:

-Contract unilateral;

-Contract cu titlu gratuit;

-Contract solemn, cu excepția darurilor manuale care se încheie în mod valabil prin tradițiune;

-Contract translativ de proprietate.

Donația este un contract unilateral, deoarece dă naștere la obligații numai în sarcina donatorului. Donatarul are numai o îndatorire de recunoștință față de donator, care rezultă din lege și nu din contract.

Donația este un contract esențialmente gratuit (o liberalitate). În cazul donației cu sarcină, contractul este oneros în limitele valorii sarcinii și gratuit numai pentru ceea ce depășește valoarea sarcinii.

În ceea ce privește caracterul solemn al donației, în reglementarea actuală a Noului Cod civil “toate donațiunile se fac prin act autentic”. Ca o măsură de protecţie a donatorului, care prin contract transmite actual şi irevocabil un drept din patrimoniul său, fără a primi în schimb un echivalent, legiuitorul a făcut din donaţie un contract solemn. Astfel, atât voinţa celui care îşi micşorează patrimoniul, cât şi voinţa celui care primeşte nu se pot exprima valabil decât în formă autentică, "nu numai pentru a asigura o dovadă şi o forţă executorie acordului dintre părţi, ci pentru ca acest acord să aibă fiinţă legală". Noul Cod civil menţine acelaşi caracter solemn al contractului de donaţie, dispunând în art. 1.011 al. 1 că „donaţia se încheie prin

înscris autentic, sub sancţiunea nulităţii absolute”. Se menţine astfel aceeaşi protecţie a legiuitorului faţă de donator care va transmite irevocabil bunul său, micşorându-şi în mod definitiv propriul patrimoniu.

Donația este, in principiu, un contract translativ de proprietate. Uneori, efectul translativ de proprietate este subsecvent incheierii contractului de donație. Este cazul, de exemplu, contractelor de donație imobiliare, in zonele supuse regimului de carte funciară, unde dreptul real se strămută, se modifica și se stinge - chiar și între părțile contractante.