Contractul de Societate Civilă

CONTRACTUL DE SOCIETATE CIVILĂ

Introducere

Actualitatea subiectului abordat în prezenta lucrare poate fi explicată prin faptul că contractul de societate civilă reprezintă unul din cele mai neordinare şi în acelaşi timp universale contracte numite, folosite în activitatea comercială. Aceasta se explică atât prin simplitatea creării unei societăţi civile, cât şi printr-o serie de facilităţi de care beneficiază asociaţii fondatori ai societăţii.

Este cunoscut faptul că societăţile civile sunt fondate de două sau mai multe persoane, fizice şi/sau juridice, pe calea încheierii unui contract de societate civilă în scopul desfăşurării unei activităţi comune, prin eforturi conjugate, în vederea obţinerii anumitor beneficii de natură patrimonială sau nepatrimonială.

Actul prin care se creează societatea civilă reprezintă, neîndoios, un contract. Acest contract poate fi atribuit la categoria contractelor multilaterale (întrucât, la crearea societăţii civile participă cel puţin două persoane), sinalagmatice; caracterul acordului prin care se constituie societatea civilă poate fi unul de natură organizatorică, patrimonială (atunci când asociaţii vin cu aporturi care ulterior pot fi purtătoare de venituri şi pierderi) sau fiduciară.

Însăşi juriştii romei antice scriau: Contractele de societate civilă se încheie pentru a uni mai multe patrimonii, sau în vederea desfăşurării unei activităţi, sau pentru strângerea impozitelor, sau chiar pentru îndeplinirea în comun a unui singur lucru.

Modul de depunere a aporturilor pentru desfăşurarea activităţii în cadrul societăţii civile, regimul juridic al patrimoniului asociaţilor, împărţirea veniturilor şi suportarea pierderilor de către asociaţi – acestea şi alte instituţii ale dreptului roman au fost preluate de legislaţiile actuale în vederea reglementării activităţilor desfăşurate de societăţile civile. Totuşi, spre deosebire de romani, a căror atenţie era concentrată mai mult asupra unor aspecte din interiorul societăţii civile, legislatorii de azi îşi direcţionează tot mai mult atenţia spre relaţiile dintre societatea civilă şi terţi.

Importanţa contractului de societate civilă, locul lui în sistemul instituţiilor de drept civil reiese din faptul că acest contract este unicul care nu aşează părţile ce-l încheie pe poziţii diferite. Astfel, încheind contractul de societate civilă părţile nu urmăresc scopuri antagoniste dar din contra, ele urmăresc acelaşi scop. Părţile care participă la încheierea contractului de societate pot urmări orice fel de scop, cu o singură condiţie – scopul societăţii trebuie să fie unul legal.

În toate cazurile în care atingerea unui scop de către o singură persoană este imposibilă sau foarte împovărătoare, încheierea unui contract de societate civilă este soluţia potrivită. Activitatea în comun a asociaţilor unei societăţi civile nu este un scop în sine, ea reprezentând, de fapt, calea de atingere a anumitor ţeluri – care sunt comune pentru toţi asociaţii. Părţile contractului de societate nu privesc în direcţii diferite, ele au aceleaşi interese.

În practică, sunt cunoscute cazurile când între anumite părţi se încheie aşa numitele contracte de societate care au ca obiect, de exemplu, livrarea mărfurilor, executarea anumitor lucrări, prestarea serviciilor, acordarea unui supor interesat sau dezinteresat, etc. În această ordine de idei, pentru a nu crea confuzii, se impune să punctăm particularităţile contractului de societate:

• O primă particularitate constă în existenţa unui scop comun urmărit de către toţi asociaţii societăţii civile;

• A doua particularitate constă în unirea patrimoniilor şi a activităţilor asociaţilor în vederea atingerii scopului propus (această clauză trebuie să se regăsească în orice contract de societate).

Particularităţile menţionate se regăsesc în toate contractele de societate civilă. Nu există un contract de societate civilă în lipsa acestor particularităţi.

Noţiunea şi caracterele juridice ale contractului de societate civilă. Domeniul de aplicare .

Societatea civilă este un contract prin care două sau mai multe persoane (fizice sau juridice) se obligă fiecare faţă de celelalte, să pună în comun aportul lor material şi/sau de muncă pentru a constitui un fond şi să desfăşoare împreună o activitate în vederea atingerii unui scop patrimonial comun (beneficii sau alte foloase), foloasele sau pierderile fiind împărţite între ele (art. 1491 combinat cu art. 1492 alin. 2 şi art. 1513 C.civ.).

După cum rezultă din această definiţie, societatea civilă presupune existenţa mai multor elemente de care depinde validitatea contractului şi delimitarea lui de alte cocntracte.