Institutia probelor este calificata ca o institutie centrala a procesului civil, probele fiind deosebit de importante pentru protectia si ocrotirea drepturilor subiective civile. Inca din dreptul roman s-a consacrat adagiul "idem est non esse et non probari", deci a nu fi sau a nu fi probat este tot una.Tocmai de aceea se vorbeste despre un drept subiectiv procesual- dreptul la proba, care dubleaza si intareste dreptul subiectiv substantial.
Considerand ca un proces este un duel al probelor partilor, putem spune ca probele au importanta atat pentru judecator cat si pentru parti.
Intrucat nu poate rezolva litigiul dedus judecatii numai pe baza afirmataiilor partilor, acestea trebuind sa fie dovedite, urmeaza ca pe baza acestora judecatorul sa-si formeze convingerea intima si sa pronunte hotararea. In prezent, judecatorul nu se poate refugia in spatele insuficientei probei pentru a respinge o cerere, chiar daca in trecut era inactiv in cautarea probelor. Judecatorul va putea ordona dovezile pe care le va gasi de cuviinta, chiar daca partile se impotrivesc, obligatie inscrisa in art. 130 alin. 2 Cod procesual civil, corelata cu dispozitia inscrisa in art. 129 alin. 2.
Cat priveste partea, nu este suficient sa fie sau sa se pretinda titularul unui drept pentru a obtine o satisfactie in fata instantei. Desi dreptul subiectiv nu depinde in existenta sa de proba, exista totusi o dependenta pe planul eficacitatii, intrucat absenta probei nu permite titularului probei sa invoce in mod eficace dreptul sau si sa obtina recunoasterea efectelor juridice care ii sunt atasate.
A. DEFINIREA SI CLASIFICAREA PROBELOR
Prin proba se intelege mijlocul juridic de stabilire a existentei unui act sau fapt juridic si prin aceasta a dreptului subiectiv civil si a obligatiei civile.
In mod obisnuit, notiunea de proba este folosita in sensul de mijloc de proba (precum inscrisuri, martori, prezumtii, marturisirea uneia din parti, expertiza, cercetarea la fata locului), prin care se poate dovedi un fapt.
In sens larg, prin proba se intelege actiunea de stabilire a existentei sau a inexistentei unui anumit fapt, mijlocul legal prin care se poate stabili faptul care trebuie dovedit ori rezultatul obtinut prin folosirea mijloacelor de proba.
Probele sunt clasificate, in functie de mai multe criterii:
1. dupa cum se administreaza in fata instantei sau in afara ei, probele pot fi judiciare si extrajudiciare.
2. dupa natura lor, probele se clasifica in probe materiale si personale. Probele materiale sunt lucruri concrete care dovedesc raportul dedus judecatii sau contribuie la dovedirea lui. Probele personale sunt fapte ale omului, care pot fi: pozitive (declaratii orale sau inscrisuri), negative sau de abtinere (ascunderea sau distrugerea unui inscris sau lipsa unui interogatoriu), de rationament (ca in cazul prezumtiilor legale si al celor simple).
3. dupa caracterul original sau derivat, probele sunt primare (imediate, nemijlocite) care implica un raport nemijlocit intre proba si fapt si probe secundare (mediate, mijlocite) care provin din a doua sau a treia sursa.
Pentru a descărca acest document,
trebuie să te autentifici in contul tău.