Condiții generale ale dreptului la moștenire

Din punct de vedere etimologic, cuvântul „succesiune” isi gaseste originea in latinescul succesio-succesionis, care inseamna „inlocuire”, dar si „urmarea” sau „succesiunea lucrurilor”.

Prin mostenire, se intelege transmiterea patrimoniului unei persoane fizice decedate, catre una sau mai multe persoane in fiinta (persoane fizice, persoane juridice ori statul). Rezulta ca regulile, care guverneaza mostenirea, se pot aplica, numai în cazul mortii unei persoane fizice, nu si in cazul încetarii existentei unei persoane juridice.

In locul notiunii de „mostenire”, in mod frecvent, se utilizeaza si notiunea de „succesiune”. In acest sens, Codul civil prevede, de exemplu, ca: „proprietatea bunurilor se dobandeste si se transmite prin succesiune ”

Putem admite ca, in principiu, in materia dreptului de mostenire, notiunile de „mostenire” si „succesiune” sunt sinonime, folosirea lor diferentiata, pe parcursul prezentei lucrari, fiind dictata, exclusiv din considerente de forma In dreptul civil, notiunea de succesiune se intrebuinteaza in doua sensuri : notiunea de mostenire sau succesiune (uneori ereditate) se intrebuinteaza, in sensul de transmitere a patrimoniului unei persoane fizice decedate sau pentru desemnarea, a insusi patrimoniului transmis din cauza de moarte, deci in sens de masa succesorala. Astfel, se vorbeste de mostenirea (succesiunea), lasata de defunct, de mostenirea dobandita de mostenitori, de mostenirea vacanta (hereditas iancens ).

In cadrul dreptului de mostenire, notiunea de mostenire sau succesiune (uneori ereditate), se intrebuinteaza, nu numai in sensul de transmitere a patrimoniului unei persoane fizice decedate, catre una sau mai multe persoane in fiinta, dar si pentru desemnarea a insusi patrimoniului transmis din cauza de moarte, deci, in

sens de masa succesorala. In acest sens, se vorbeste de mostenirea (succesiunea) lasata de defunct, de mostenirea dobandita de mostenitori, de mostenirea sau succesiunea vacanta (hereditas iancens ), adica fara stapan (hereditas caduca ), etc.

I. Enumerarea conditiilor

Sub titlul “despre calitatile cerute pentru a succeed”, Codul civil ( art. 654- 658) prevede doua conditii: una pozitiva si una negative- pe care trebuie sa le intruneasca o persoana pentru a putea maosteni; sa aiba capacitate sucesorala si sa nu fie nedemna de a mosteni.

La aceste doua conditii, in literatura juridica se adauga o a treia conditie, si anume, vocatia (chemarea) la mostenire.

Dreptul la mostenire se analizeaza in cadrul dreptului succesoral nu in sensul aptitudinii generale a persoanei fizice sau juridice de a avea acest drept in continutul capacitatii sale de folosinta ( dreptul de mostenire al persoanei fizice fiind un drept constitutional), ci in sensul dreptului asupra unei mosteniri deschise.

Iar pentru ca o persoana sa aiba un asemenea drept, ea trebuie sa fie chemata la mostenire, adica sa aiba vocatie succesorala, legala sau testamentara. Deci vocatia succesorala este o conditie a dreptului la mostenire, numai ca aceasta chemare isi are temeiul fie in lege, fie in testamentul lasat de defunct.

Pe de alta parte, trebuie observat ca nedemnitatea succesorala, in sistemul codului civil (art.655-658), este specificata numai maostenirii legale si deci nu reprezinta o conditie generala a dreptului la mostenire, tot asa cum revocarea judecatoreasca alegatelor pentru ingratitudine (art. 930-931, cod civil) – ca echivalent al nedemnitatii succesorale legale- este specifica mostenirii testamentare.

II. Capacitatea succesorala

1. Notiunea de capacitate succesorala

Potrivit art. 654 din Codul civil “ pentru a putea succede trebuie neaparat ca persoana care succede sa existe la momentul deschiderii succesiunii”.

Rezulta ca orice persoana care exista in momentul deschiderii mostenirii are capacitate succesorala, adica capacitatea de a mosteni, de a culege o succesiune.

Dovada existentei in momentul deschiderii mostenirii incumba aceluia care pretinde drepturi asupra mostenrii (art. 1169 cod civil) si care poate sa fie mostenitorul in cauza (prin reprezentantii legali, daca este cazul), dar si succesorii sau in drepturi, in cazul in care mostenitorul a fost in viata la data deschiderii mostenirii (un timp cat de scurt), dar ulterior a decedat, drepturile lui asupra mostenirii fiind reclamate de proprii sai succesori in drepturi.

Intru-cat dovada vizeaza “ existenta “ in raport cu momentul deschiderii mostenirii, ea se poate referi fie la dovada existentei persoanei in momentul deschiderii mostenirii, fie la dovada momentului deschiderii mostenirii in perioada existentei persoanei cu vocatie succesorala. Cu alta cuvinte, dovada vizeaza nu numai si nu atat existenta persoanei , ci mai ales corelatia ei cu momentul mortii celui care lasa mostenirea.

In aceasta ordine de idei, urmeaza sa facem precizari in legatura cu persoanele care au capacitate succesorala, fiindca exista in momentul deschiderii mostenirii, si in legatura cu persoanele care nu au capacitatea succesorala, fiindca nu mai exita in acel moment.