Comitetul Regiunilor (CR) este un organizare al Uniunii Europene de reprezentare a intereselor locale si regionale care contribuie la intarirea legaturilor dintre cetatenii aceleiasi regiuni, la apropierea si implicarea acestora in deciziile Uniunii Europene. Comitetul Regiunilor este un organism complementar celor trei institutii comunitare (Consiliul, Comisia, Parlamentul). Rolul Comitetului Regiunilor este de a prezenta punctele de vedere locale si regionale cu privire la legislatia UE. In acest sens, comitetul emite rapoarte sau ,,avize" cu privire la propunerile Comisiei. COMITETUL REGIUNILOR Infiintat in 1994 prin Tratatul de instituire a Uniunii Europene, Comitetul Regiunilor (CoR) este un organ consultativ alcatuit din reprezentanti ai autoritatilor regionale si locale europene. Se impune consultarea CoR inainte de adoptarea unor decizii la nivelul UE in domenii precum politica regionala, mediul, cultura, educatia si transportul - care sunt, fara exceptie, domenii de interes local si regional. Comitetul are 344 de membri. Numarul de membri din fiecare stat membru UE reflecta cu aproximatie marimea populatiei tarii respective, dupa cum urmeaza: Franta, Germania, Italia si Regatul Unit 24 Polonia si Spania 21 Romania 15 Austria, Belgia, Bulgaria, Grecia, Republica Ceha, Portugalia, Suedia, Tarile de Jos si Ungaria 12 Danemarca, Finlanda, Irlanda, Lituania si Slovacia 9 Estonia, Letonia si Slovenia 7 Cipru si Luxemburg 6 Malta 5 TOTAL 344 Membrii Comitetului sunt membri alesi sau factori de decizie in cadrul autoritatilor locale sau regionale din regiunea din care provin. Ei sunt nominalizati pentru Comitet de catre guvernele nationale si sunt numiti de Consiliul Uniunii Europene pentru patru ani. Mandatul lor poate fi reinnoit. Presedintele CoR este ales pentru un mandat de doi ani dintre membrii comitetului. Luc Van den Brande, de nationalitate belgiana, a fost ales Presedinte in februarie 2008. CE FACE COMITETUL? Rolul Comitetului Regiunilor este de a prezenta punctele de vedere locale si regionale cu privire la legislatia UE. In acest sens, comitetul emite rapoarte sau ,,avize" cu privire la propunerile Comisiei. Comisia si Consiliul au obligatia de a consulta CoR inainte de adoptarea unor decizii la nivel UE in probleme care sunt de interes pentru guvernul local si regional. Comisia, Consiliul si Parlamentul European au libertatea de a se consulta cu CoR si in alte probleme. In ceea ce priveste Comitetul, acesta poate adopta avize din proprie initiativa si le poate prezenta Comisiei, Consiliului si Parlamentului. CUM ESTE ORGANIZATA ACTIVITATEA COMITETULUI? In fiecare an, Comitetul Regiunilor se intruneste in cinci sesiuni plenare in care defineste politica generala a comitetului si adopta avize. Exista sase ,,comisii" care examineaza diferite domenii de politica si pregatesc avizele care urmeaza sa fie dezbatute in sesiunile plenare.
După plată vei primi prin email un cod de download pentru a descărca gratis oricare alt referat de pe site (vezi detalii).