Bunurile și Clasificarea Lor

Obiectul raportului juridic civil se defineste ca fiind actiunea sau inactiunea la care are dreptul subiectul activ si la care este obligat subiectul pasiv.

În raporturile juridice patrimoniale aceasta actiune sau inactiune este referitoare la un bun. Datorita caracterului social al raportului juridic, bunurile nu pot fi considerate a reprezenta un element al raportului juridic civil. Totusi, vom analiza categoria juridica a bunurilor la capitolul destinat obiectului raportului juridic civil, considerându-le “un obiect derivat al acestuia”.

Notiunea de bun

Nu orice lucru, nu orice obiect poate fi considerat din punct de vedere juridic “bun”.

Pentru a putea fi calificat ca atare, un bun trebuie sa îndeplineasca cumulativ urmatoarele conditii:

- sa aiba o anume valoare economica, adica sa fie util pentru om, sa satisfaca o nevoie, o trebuinta umana;

- sa fie susceptibil de apropriere, adica sa poata face obiect al dreptului de proprietate. Din aceasta perspectiva, unele lucruri, desi utile, nu sunt considerate “bunuri” din punct de vedere juridic.

Spre exemplu, aerul sau razele soarelui nu sunt bunuri, deoarece omul nu poate sa-si exercite prerogativele dreptului de proprietate asupra acestora.

Consideratii generale

Intelesul notiunilor : lucru si bun.

Se intelege prin lucru tot ceea ce se afla in natura, fiind perceptibil prin simturile noastre, avind deci o existenta materiala.

Pentru ca un lucru sa devina bun in sens juridic este necesar ca acesta sa fie util omului, sa aiba o valoare economica si sa fie susceptibil de apropriere, sub forma unor drepturi ce intra in compunerea unui patrimoniu, fie a unei persoane fizice, fie a unei persoane juridice.

Exemple:

Aerul atmosferei, lumina soarelui, desi sint lucruri utile- chiar indispensabile- pentru om, totusi, ele nu pot dobindi calitatea de bun in sens juridic, intrucit nu au o valoare economica si nu sint susceptibile de apropriere.

Sint bunuri lucrurile care au o existenta materiala si valoare economica: operele stiintifice, literare, artistice, inventiile etc. daca au o valoare economica si sint susceptibile de drepturi patrimoniale, valorile necorporale care-si gasesc temeiul intr-un drept de creanta etc.

Sensurile notiunii de bun.

Stricto sensu (in sens restrins), prin bun se inteleg lucrurile si animalele cu privire la care pot exista drepturi si obligatii patrimoniale (art.479 si 482 C.civ.)

Lato sensu (in sens larg), prin bun se inteleg atit lucrurile si animalele, cit si drepturile privitoare la acele lucruri (art.461, 462, 471 si 475 alin. 1 C.civ.)

Clasificarea bunurilor

Bunurile pot fi clasificate dupa un mare numar de criterii. Fiecare clasificare este importanta, deoarece calificarea unui bun ca apartinând unei categorii sau alteia are consecinte în ceea ce priveste regimul juridic al acestuia.

Clasificarea bunurilor prezinta ,in dreptul civil, o semnificatie deosebita atit din punct de vedere teoretic, cit si mai ales pragmatic, deoarece, pe de o parte, ea determina natura raporturilor juridice ce se pot stabili cu privire la unele bunuri si pe de alta parte, regimul juridic al diferitelor categorii de bunuri.

A. Astfel in functie de natura lor si calificarea data de lege, bunurile se impart:

1. Bunuri imobile (nemiscatoare):- sint acele bunuri care au o asezare fixa si stabila (pamintul, cladirile si in general, tot ceea ce este legat de sol).

2. Bunuri mobile (miscatoare) :- sint acele bunuri care nu au o asezare fixa si stabila, fiind susceptibile de deplasare de la un loc la altul, fie prin ele insele, fie cu concursul unei forte straine (animalele, lucrurile separate de sol, creantele, bunuri incorporale etc.).

Clasificarea bunurilor in mobile si imobile are ca fundament imbinarea a doua criterii: cel fizic (natura bunurilor)si cel economic (valoarea bunurilor).

Potrivit dispozitiilor Codului civil bunurile imobile se impart in: