Aspecte din Practica Judiciară în Materia Probelor în Dreptul Civil Român

CAPITOLUL I.

PROBAŢIUNEA JUDICIARĂ A DREPTURILOR SUBIECTIVE CIVILE

SECŢIUNEA I . IMPORTANŢA CUNOAŞTERII PROBLEMEI PROBAŢIUNII JUDICIARE A DREPTURILOR SUBIECTIVE CIVILE ŞI A MIJLOACELOR DE PROBĂ(DOVADA)

Din problematica abordată în acest capitol se înscrie în contextul mai larg al actului juridic civil întru-cât vizează drepturile subiective civile şi obligaţiile civile corelative ce alcătuiesc conţinutul acestuia.

Actul juridic civil este una dintre instituţiile centrale ale dreptului civil care îşi afirmă prezenţa în toate sferele vieţii economico-sociale. Este instrumentul preferenţial utilizat nu numai în activitatea economică , ci şi în cele mai variate raporturi în care intră persoanele fizice şi juridice (cu un grad redus sau sporit de complexitate), dacă ne referim la contract ca o varietate de act juridic civil.

Din vasta şi complexa problematică a actului juridic civil , apreciat a fi, cu justificat temei , principalul izvor de obligaţii juridice civile prezintă importanţa deosebită aspectele privind probaţiunea judiciară a drepturilor subiective şi a obligaţiilor corelative ce formează conţinutul actului juridic civil.

În tratarea acestor aspecte se porneşte de la unele aprecieri de ordin general asupra probaţiunii judiciare a actului juridic civil , precum şi particularităţile probei drepturilor şi obligaţiilor civile ce izvorăsc din manifestarea de voinţă a omului , exprimată conştient şi liber.

Pentru a da o hotărâre justă instanţa trebuie să stabilească mai întâi toate faptele şi împrejurările care au legătură cu procesul pe care îl judecă , adică să stabilească adevărata situaţie de fapt. Stabilirea faptelor se face cu ajutorul probelor.

Proba semnificativă – orice fapt sau împrejurare care are ca scop stabilirea adevărului în litigiu(proces).

Ea trebuie să fie în legătură directă sau indirectă cu obiectul pretenţiilor sau apărării părţilor.

Probele care nu întrunesc aceste condiţii nu pot fi admise , fiindcă ele se complică în mod inutil procesul şi duc la tărăgănarea inadmisibilă a judecăţii.

În principiu , orice mijloc de probă are egală valoare pentru stabilirea adevărului.

În unele situaţii stabilirea raporturilor sociale sau alte cauze nu permit decât folosirea anumitor mijloace de probă. Astfel , actele juridice cu valori indicate nu pot fi dovedite decât cu înscrisuri, chiar în cazul procesului penal.

Prezentarea probelor se face , în general , de către părţi. Reclamantul în acţiune şi pârâtul în apărare , în procesul civil ,sau procurorul în acuzare şi inculpatul în apărare , în procesul penal, trebuie să propună instanţei dovezile necesare.

Spre deosebire de procesul civil, în litigiul penal probaţiunea judiciară are loc în condiţiile menţionate în procesul de această natură iar din regula că sarcina de a dovedi vinovăţia revine celui care acuză şi că învinuitului nu îi incumbă sa-şi dovedească nevinovăţia derivă prezumţia de nevinovăţie , care înseamnă că orice persoană este presupusă nevinovată atâta timp cât nu s-a dovedit împotriva sa nici o faptă penală.

Atât în procesul civil cât şi în procesul penal , legea permite solicitarea probelor , numai în anumite termene, afară în cazul când necesitatea probei n-a putut fi prevăzută (rezultat din dezbateri), ori administrarea ei n-ar provoca o amânare a judecăţii.

Trebuie să arătăm că probele pot fi prezentate şi în instanţa de recurs. În procesul civil , datorită rolului activ al instanţei poate fi încuviinţată orice, chiar probă necerută de părţi, când acest lucru apare necesar pentru descoperirea adevărului.

Prin îmbinarea justă a obligaţiei pentru părţi de a prezenta probele la timp , cu obligaţia instanţei de a veghea la stabilirea adevărului ,dreptul procesual civil oferă garanţii reale pentru darea unor hotărâri juste bazate pe adevăr.

După cercetarea probelor administrate în cauză , instanţa trage din ele concluziile necesare şi le apreciază probele.

Aprecierea probelor , adică determinarea forţelor probante a fiecărei probe în parte precum şi a tuturor probelor laolaltă ,este o operaţiune de mare importanţă. Judecătorul , evaluând probele cercetate , ajunge la concluzia de care va depinde soluţia pe care o va da în cauză. Această apreciere trebuie să se facă de judecător prin cercetarea tuturor împrejurărilor cauzei în totalitatea lor.

Împrejurările constatate de judecător despre existenţa şi realitatea unor fapte sunt apreciate de el, pe baza intimei convingeri , a modului său de gândire , de pregătire ştiinţifică şi de conştiinţa sa.