Corupția și Crima Organizată ca Fenomene Sociale Nocive

1.1. Conceptele de corupţie şi crimă organizată

Corupţia este calificată drept o activitate ilicită din domeniul politicii sau al administrării de stat, care constă în folosirea de către factorii de decizie a drepturilor şi împuternicirilor încredinţate lor cu scopul îmbogăţirii personale. Documentele publice normative internaţionale definesc corupţia în mod diferit. În documentele O.N.U. despre lupta împotriva corupţiei există o asemenea definire a acestui fenomen: abuz de putere în vederea obţinerii câştigului în scopuri private. Din aceasta reiese că fenomenul de corupţie depăşeşte cadrul fenomenului mitei. Această noţiune include în sine mituirea (recompensă cu scopul alunecării de pe poziţiile îndeplinirii datoriilor de serviciu), nepotismul (protecţie în baza relaţiilor personale) şi însuşirea mijloacelor publice în scopuri personale. Instrucţiunea elaborată de către secretariatul O.N.U. în baza experienţei diferitor ţări include în noţiunea de corupţie, furtul, delapidarea, însuşirea averii statului de către funcţionarii de stat, abuz în serviciu în scopul obţinerii ilicite a unor foloase personale în rezultatul utilizării neoficiale a statutului lor de persoană oficială, conflictul dintre datoria civică şi interesul personal. În ce priveşte formele de manifestare ale corupţiei, pe site-ul oficial al Biroului Naţiunilor Unite pentru Lupta Drogurilor şi a Crimei, găsim următoarea listă de comportamente: „conflictul de interese, delapidarea, frauda, mita, corupţia politică, nepotismul, secretarismul şi extorcarea".

Grupul interdisciplinar pentru corupţie al Consiliului Europei i-a dat acestui fenomen o definiţie mai largă: corupţia reprezintă mituirea sau alt comportament al persoanelor cărora le-a fost încredinţată exercitarea unor funcţii în sectorul de stat sau privat, comportament ce duce la încălcarea obligaţiilor în conformitate cu statutul lor de funcţionar public, colaborator privat, agent independent sau de persoană responsabilă ce practică alt gen de activităţi şi are drept scop obţinerea unor venituri ilegale pentru sine sau alţii. În cazul de faţă subiect al acţiunilor corupţionale poate fi numai o persoană publică, funcţionar de stat.

De cele mai multe ori, corupţia este interpretata şi privită ca o deviere de la norme: ale dreptului, deontologiei de serviciu sau eticii general acceptate. Respectiv, corupţia nu este decât o totalitate de fapte şi acte ale unor persoane. Pe parcurs vom fi interesaţi însă doar de persoane activând în numele statului - „agenţi de stat", respectiv „genurile" de corupţie asupra cărora ne vom concentra vor fi acelea de corupţie politică, economică şi administrativă.

Corupţia de stat (politică şi administrativă) există din moment ce funcţionarul are posibilitatea de a gestioa resursele ce nu-i aparţin prin luarea (sau ne-luarea) anumitor decizii. Din punct de vedere normativ, decizia funcţionarului ar trebui să fie dictată de scopurile, stabilite de lege, şi normele culturale şi morale aprobate de societate (aşa-numitul interes public). Corupţia ia naştere imediat ce comportamentul funcţionarului bazat pe principiul urmăririi interesului public este substituit de comportamentul său generat de interesul privat. Conceptul de conflict de interese este, prin urmare, crucial pentru noţiunea de corupţie. Ilustrul politolog american, Samuel P. Huntington, defineşte corupţia ca fiind „un comportament al demnitarilor publici care se abat de la normele acceptate, pentru a servi unor scopuri particulare . Definiţia generală a corupţiei (de altfel, şi cea mai răspândită) pe care o folosesc instituţiile de referinţă în domeniul anti-corupţie, precum Transparency International şi Banca Mondială, este „abuzul de funcţie publică în scopuri private”. Referindu-se la expresiile concrete ale fenomenului, Pieter Bottelier (fost cosultant superior al Băncii Mondiale pentru Asia de Est şi Regiunea Pacificului) specifică faptul că abuzul dat se produce din moment ce „un funcţionar acceptă, solicită sau extorchează mită sau când agentul privat oferă mită spre a ocoli politicile şi procesele publice în vederea avantajului concurenţial sau a profitului. Abuzul de funcţie publică poate avea loc şi în lipsa directă a mitei, prin patronaj (amicism) şi nepotism, vinderea bunurilor de stat la un preţ sub nivelul celor curente, coalizare în vederea sustragerii resurselor publice sau furt direct (necomplicat) .