Rugăciunea în Sfânta Scriptură

Introducere

„Rugăciunea este înălţarea sufletului către Dumnezeu sau cererea de la Dumnezeu a unor bunuri potrivite” spune Sfântul Ioan Damaschinul. De unde găsim noi atunci când ne rugăm? Oare de la înălţimea trufiei şi a voinţei noastre proprii, sau din <<adâncurile>> (Ps. 130, 1) unei inimi umile şi pline de pocăinţă? Cel ce se smereşte va fi înălţat (cf. Luc. 18, 9-14). Umilinţa este temelia rugăciunii, „căci noi nu ştim să ne rugăm cum trebuie” (Rom. 8, 26). Umilinţa este dispoziţia necesară pentru a primi în dar rugăciunea: „omul este cerşetor în faţa lui Dumnezeu spune Sfântul Augustin”.

Minunea rugăciunii se dezvăluie tocmai acolo, pe marginea fântânilor de unde venim să ne luăm apa: acolo Cristos vine în întâmpinarea fiecărei fiinţe omeneşti: El este cel dintâi care ne caută şi El însuşi este cel care cere de băut. Rugăciunea, fie că o ştim, fie că nu, este întâlnirea dintre setea lui Dumnezeu şi a noastră. „Lui Dumnezeu îi este sete să ne fie nouă sete de El” spune Sfântul Augustin.

Omul se află în căutarea lui Dumnezeu. Prin creaţie, Dumnezeu cheamă orice fiinţă din neant la existenţă. „Cu mărire şi cu cinste l-ai încununat” (Ps. 8, 6), omul este în stare să recunoască, după îngeri, „Cât de minunat este numele Domnului pe tot pământul” (Ps. 8, 2). Chiar şi după ce şi-a pierdut asemănarea cu Dumnezeu datorită păcatului, omul rămâne după chipul Creatorului său. Îşi păstrează dorul după Cel care îl cheamă la existenţă. Toate religiile dau mărturie despre această căutare esenţială a oamenilor (cf. Fapt. 17, 27).

PARTEA ÎNTÂI. RUGĂCIUNEA ÎN VT

Revelarea rugăciunii în VT se află înscrisă între căderea şi ridicarea omului, între chemarea îndurerată a lui Dumnezeu către primii săi fii: „Unde eşti?...Ce ai făcut?”(Fac. 3, 9. 13) şi răspunsul Fiului Unul-născut, intrând în lume: „Iată vin...să fac voia Ta, Dumnezeule” (Evr. 10, 5-7). Rugăciunea este astfel legată de istoria oamenilor, ea este relaţia cu Dumnezeu în evenimentele istoriei (cf. CBC § 2568).

CAP.I. RUGĂCIUNEA ÎN ISTORIA LUI ISRAEL

VT. cunoaşte două verbe (pentru „a se ruga”), ᾱtar şi hitpallếl, şi (pentru „rugă”) substantivul tepillᾱh, derivat de la hitpallếl. Greaca foloseşte substantivul şi verbul În Biblie, noţiunea de rugăciune mai este exprimată şi prin cuvintele cu înţelesul de „a lăuda, a mări, a binecuvânta, a îngenunchea” etc.

Constanta cea mai stabilă a rugăciunilor din VT este, fără îndoială, relaţia lor directă cu evenimentele: omul se roagă pornind de la ceea ce s-a întâmplat, se întâmplă şi ca să se întâmple ceva, pentru ca mântuirea lui Dumnezeu să fie dăruită pământului. Deci conţinutul rugăciunii lui Israel o situează în istorie. La rândul ei, istoria sfântă este marcată de rugăciune: e frapant câte momente mari ale acestei istorii sunt punctate de rugăciunea mijlocitorilor şi al poporului întreg, care se sprijină pe cunoaşterea planului lui Dumnezeu pentru a obţine intervenţia lui în momentul prezent . Voi da doar câteva exemple, aşteptând ca rugăciune lui Cristos şi a Bisericii să vină să le confirme.