SFANTUL VASILE CEL MARE, ,,Omilii la Hexaemeron", in: Scrieri I. Omilii la Hexaemeron, Omilii la Psalmi, Omilii si Cuvantari, trad. de Pr. Dumitru Fecioru, coll. Parinti si Scriitori Bisericesti, vol. 17, editura Institutului Biblic si de Misiune al Bisericii Ortodoxe Romane, Bucuresti, 1986. Teologia Ortodoxa aprofundeaza, prin scriitorii ei, sensurile duhovnicesti si morale lasate de Dumnezeu in creatie inca din primele momente ale existentei sale. Natura lucrurilor, scopul creatiei, cat si evidenta proniei divine dupa actul de creatie, sunt atent enuntate si dezvoltate de Biserica, ca marturie a Adevarului venit in lume. In timp ce alte religii sau concepte filozofice sustin conceptii ca panteismul, dualismul sau materialismul, afirmand eronat sau neagand implicatia divina, Biserica ofera raspunsuri in cheie scripturistico-patristica la cele mai mari intrebari ale umanitatii. Lumea vazuta este lumea care cade sub simturile omului, sau sub incidenta organelor de simt , iar despre aceasta lume Sfantul Vasile cel Mare scrie un tratat deosebit de important cunoscut cu numele de Hexaemeron. Capadocian la origine, crescut in Pont si scolit in marele centre culturale ale Constantinopolului si ale Atenei, Sfantul Vasile cel Mare, prin experienta sa si prin lucrare divina, devine un bastion al Bisericii din secolul IV. Nu se stiu multe despre anul nasterii sale. Unii istorici considera anul 329 o posibila data, pe cand altii inclina spre anul 330. In scoala din Atena, alaturi de prietenul sau, Sfantul Grigorie Teologul, Vasile intrecea in stiinta pe absolut toti studentii acelui moment: Cei doi (prieteni) cunosteau doar doua drumuri: cel ce duce la biserica si la pastorii ei, care era cel mai important; si cel ce ducea la dascalii cei dinafara . Dupa studii si lungi framantari, in urma cercetarilor facute, devine monah si intemeiaza o manastire in Pont, alcatuind pentru aceasta un canon de reguli monahale. Ca arhiereu, din anul 370, duce o lupta grea, plina de primejdii asupra Bisericii, alaturandu-se acestora neintelegerile cu imparatul Valens. Carturar, dascal al Bisericii si filantrop, duce o campanie insemnata de ajutorare a semenilor pastrata in amintirea Biserici cu numele de vasiliada. Se muta la Domnul in anul 379 dupa doar noua ani de pastorire, lasand in urma numeroase binefaceri si scrieri de mare pret. Continutul lucrarii este structurat in noua predici rostite in Biserica si consemnate ulterior in scris. Ele sunt impartite in noua capitole, fiecare avand mai multe subcapitole. Impartirea capitolelor s-a realizat astfel: 1) Omilia I. La inceput a facut Dumnezeu Cerul si pamantul (pp. 71-83), 2) Omilia a II-a. Despre: pamantul era netocmit si gol (pp. 84-96), 3) Omilia a III-a. Despre tarie (pp. 97-109), 4) Omilia a IV-a. Despre adunarea apelor (pp. 110-118), 5) Omilia a V-a. Despre Odraslirea pamntului (pp. 119-130), 6) Omilia a VI-a. Despre facerea luminatorilor (pp.131-146), 7) Omilia a VII-a. Despre tiritoare (pp.147-156), 8) Omilia a VIII-a. Despre cele zburatoare si despre cele din apa (pp. 156-169), 9) Omilia a IX-a. Despre cele de pe uscat (pp. 170-180). Fiecare omilie contine una sau doua din Zilele Creatiei explicate inedit, Sfantul folosindu-se de vastele sale cunostinta in filozofie, astronomie, medicina si teologie. Nu este prezentata talcuirea integrala a cartii Facerea, ci sunt talcuite doar primele Sase Zile ale Facerii, crearea omului nefiind abordata. Discursul este adaptat unei clase de oameni bine pregatiti, posesori de cunostinte generale ale stiintei, dar usor de inteles, accesibil si pentru crestinii simpli, ce nu detineau o cultura diversificata, alcatuind marea majoritate.
Ne pare rau, pe moment serviciile de acces la documente sunt suspendate.
