La acest final de veac si de mileniu incercam cu totii o anumita "nostalgie a originilor", ca sa folosim o expresie draga lui Mircea Eliade. Nemultumiti parca de ritmul monoton al vietii pe care o traim, intre o zi de lucru si cealalta, intre o saptamana si alta, intre un week-end si celalalt, avem impresia ca cei dinaintea noastra isi inscriau existenta mult mai armonios decat noi, in timp si spatiu. De aici o anumita ispita a contemporanilor de a cauta cu insistenta "armoniile pierdute" dintre om si cosmos, dintre om si natura, dintre om si oameni. Dorinta de a cunoaste secretul "ritmurilor vitale" ce reglau existenta in timp si spatiu a comunitatilor umane de alta data, continua sa incite astazi imaginatia omului modern de pe intreg mapamondul. Aceasta "nostalgie a originilor" justifica in buna parte dimensiunile fenomenului actual al turismului cultural care a reusit sa inroleze oamenii in multiple tipuri de pelerinaj spre diverse "oaze de spiritualitate straveche". Timpul istoric pe care-l traim a facut insa ca multe forme traditionale de viata comunitara, consacrate ca semnificative pentru respectivele comunitati, sa fie tot mai rar intalnite in majoritatea civilizatiilor post-industriale ale secolului XX. In perimetrul geografic al Europei de sud-est, din care Romania face parte integranta, numeroase manifestari comunitare de tip traditional s-au pastrat in mod aproape miraculos, impreuna cu o importanta incarcatura de semnificatii arhaice. Datinile si obiceiurile practicate in relatie cu momentele fundamentale ale existentei - nastere, casatorie, moarte - dar si cu unele momente importante din derularea calendaristica a timpului - solstitii, echinoctii, mari sarbatori religioase, inceputul si sfarsitul unor activitati lucrative etc. - sunt practicate dupa aceleasi legi nescrise ale ceremonialului si ritualului mitic, chiar daca performerii sunt taranii sfarsitului de veac, din sate marcate de fenomenul modernizarii. E greu de explicat prestigiul datinilor si obiceiurilor traditionale, in Romania contemporana. Un secret al dainuirii lor poate fi si ingeniosul raspuns, oferit la mereu actuala intrebare: Cum ne armonizam realtiile noastre cu mediul, cu semenii si comunitatea, dincolo de barierele socio-economice? Cei de dinaintea noastra isi inscriau si recunosteau existenta individuala si comunitara in concordanta cu marile sarbatori religioase ale anului, cu alternata dintre perioadele de post si caslegi, cu momentele declansarii activitatilor agricole, pastorale, viticole si pomicole, cu timpii optimi ai recoltatului, ai coborarii turmelor si depozitarii rodului din vii si livezi. Aceeasi importanta o avea timpul cand rasareau, infloreau si trebuiau culese ierburile de leac si de vraja. Iata cateva secvente din calendarul traditional al obiceiurilor care reglau viata individului si a comunitatii, sincronizandu-le existenta, mult mai armonios decat o facem noi astazi, cu marile ritmuri cosmice. Fiecaruia dintre aceste momente, treptat i-a fost oferit un caracter sacru, exprimat printr-un comportament diferit de cel cotidian, o tinuta sarbatoreasca si un limbaj metaforic, menite a consacra impreuna respectivul moment in constiinta comunitatii, ca eveniment memorabil. In acest context, la solstitiu de iarna, cand soarele este tot mai slab si mai putin prezent pe bolta cereasca, iar frigul si uscaciunea incearca sa desconsolideze ordinea firii, oamenii au conceput ceremonialele menite a ajuta Soarele si Vegetatia sa depaseasca acest moment de criza temporara, pentru a renaste mai puternice. In absolut toate satele Romaniei, timp de 12 zile - din ajunul Craciunului si pana la Sf. Ion (7 ianuarie) - se succed numeroase datini si obiceiuri traditionale. Cei care deschid perioada colindatului sunt copiii cu Mos-Ajunul si Buna-Dimineata, iar in satele din Hunedoara si Mehedinti, Pitaraii. Cea mai reprezentativa datina a Craciunului este insa Colinda cetelor de feciori. In Transilvania, Banat, Maramures, dar si in Muntenia si Dobrogea, feciorii reuniti in grupuri mici sau mai ample (de la 6 la 25 de persoane) parcurg, timp de 3 zile, intreg satul, fiind asteptati cu lampile aprinse in fereastra si mesele incarcate de bucate alese; nu exista restrictii de ora sau statut social pentru colindatori. Bogatia repertoriului romanesc de colinde a fost adesea elogiata, specialistii catalogandu-le printre cele mai valoroase creatii poetice din sud-estul Europei. Un alt semnificativ prag temporal, marcat printr-o impresionanta suita de obiceiuri traditionale, este Anul Nou. Timp investit cu virtuti augurale, noaptea de 31 decembrie concentreaza jocuri cu masti, divinatii, pronosticuri, festine si chiar vraji, marcand atat timpul familial cat si pe cel al comunitatii. Practic, toate categoriile de indivizi, indiferent de varsta, sunt antrenate la marea veghe dintre ani. Uratul cu Plugusorul si Buhaiul, cu Capra, Ursul, Caiutii, Jienii, Bungherii, Arnautii, Frumosii si Uratii, Mosii si Babele, Mirii si Miresele, Caldararii, Harapii, Semanatorii etc. declanseaza in satele moldovenesti, din Vrancea la Succeava si Botosani, o adevarata cavalcada a cetelor care parcurg ulitele satelor, unele dupa altele sau reunite in grupuri ce pot ajunge pana la o suta de persoane (Malanca bucovineana). Formele de practicare a acestor obiceiuri au atins in satele Moldovei o adevarata culme a expresivitatii plastice si coregrafice, costumatiile rituale si dansurile ceremoniale conservand elemente de straveche sorginte (cultul lui Dyonisos). Paralel cu aceste manifestari comunitare, la cate o casa numai de fete si feciori stiuta, se desfasoara, in mare taina, Vergelul sau Sanvasaitul blidelor, adica acele practici divinatorii de aflarea viitorului sot; fetele Leaga parii unui gard necunoscut, cu fire de lana rosie, fara sa-i vada.
Ne pare rau, pe moment serviciile de acces la documente sunt suspendate.
