Obiceiuri și Tradiții Românești

Obiceiurile calendaristice la români sunt bogat reprezentate în folclorul literar, fiind legate de munca desfasurată în cadrul ei natural.

Obiceiurile tradiţionale care ocupă un loc aparte, prin durata şi amploarea lor, sunt cele legate de sărbătorile de iarnă, numite şi sărbătorile schimbării anului. Ele acoperă, la cumpana dintre ani, două săptămâni pline (24 decembrie-7 ianuarie) şi au ca puncte centrale Crăciunul şi Anul Nou. Acum se face cunoscut repertoriul lor bogat şi colorat, care cuprinde: colindele (de copii), pluguşorul, umblatul cu steaua şi cu sorcova. Prin aceste creaţii, sărbătorile religioase sunt, pentru întreaga creştinatate, prilejuri de manifestare a bucuriei, recunoştinţei, a credinţei în Divinitate, momente de purificare spirituală şi apropiere între oamenii de toate vârstele . Copiii însufleţesc aceste sărbători, pentru ca ei sunt ,,actorii’’ şi ,,beneficiarii’’ principali, chiar dacă sunt însoţiţi şi de maturii predispuşi să retrăiască vârsta neuitată a colindatului şi rostirii pluguşorului. Cei mici trăiesc din plin şi sincer sentimentul religios exprimat în creaţiile amintite, fiind influenţaţi în credinţa şi conduita creştinescă.

Aceste obiceiuri calendaristice sunt:

• Sfântul Andrei

• Sfântul Nicolae

• Colindele

• Pluguşorul

• Sorcova

• Paparuda şi Caloianul

• Drăgaica sau Sânzienele

SFÂNTUL ANDREI

Românii îşi sărbătoresc patronul spiritual, pe Sfântul Andrei, la 30 noiembrie. Întâmplarea a făcut ca Ziua Naţională, 1 Decembrie, momentul unirii provinciilor româneşti, să se celebreze a doua zi. Iată acum că, cele două componente, spiritualul şi istoria, se alătură pentru a fi comemorate în momentul în care postul Crăciunul este în toi , natura şi individul pregătindu-se

deopotrivă pentru naşterea Mântuitorului.

Iarna este sobră, plină de privaţiuni şi primejdioasă, dar sărbătorile acestui anotimp, cele mai spectaculoase din tradiţia românilor, prefigurează parcă clipele în care totul va reveni la viaţă.Noaptea din Ajunul Sf.Andrei este destinată unor obiceiuri, poate antecreştine, care să asigure protecţie oamenilor, animalelor şi gospodăriilor. Ţăranii români le-au pus sub oblăduirea acestui sfânt, tocmai pentru ca ele trebuie garantate de autoritatea şi puterea sa.

SFÂNTUL NICOLAE

Decembrie vine cu sărbătoarea, atât de asteptată de copii, a Sfântului Nicolae. Căţi dintre noi nu au aşteptat cu înfrigurare dimineaţa de 6 decembrie pentru a se uita dacă Moşu” a lăsat ceva în ghetele pregătite de cu seară? Este posibil să fie un împrumut din ţările catolice, unde Moş Crăciun este cel care pune daruri în ghetele sau ciorapii anume pregătiţi. Copiilor din România li se poate întâmla ca Moş Nicolae să aducă şi câte o vărguţă ( pentru cei obraznici). Rolul de ocrotitor al familiei cu care a fost investit de religia ortodoxă Sfântul Nicolae îi dă dreptul să intervină în acest fel în educaţia copiilor.

COLINDELE

Cuvântul românesc ,,colindă” derivă din latinescul ,,calendae’’, originea acestor manifestări şi cântece rituale fiind română. Este vorba de ,,Calendele lui Ianuarie”, care echivalau cu sărbătoarea Anului Nou. Pentru copii, colindatul trebuie să fie un prilej de întărire a credinţei, de purificare pe plan sufletesc, de conştientizare a faptului că un bun creştin trebuie să fie onest, bun cu aproapele, să-şi respecte părinţii şi bunicii, să nu fie răzbunător. E adevărat, în mersul la colindat (la rude, prieteni) copiii sunt mesagerii sentimentului de purificare, de incantaţie sufletească şi mai puţin a ideilor din dogma crestină, pe care nu o înţeleg încă. În acest sens educatorii trebuie să selecteze colinde scurte, cu versuri fluente şi, dacă se poate, fără forme arhaice, care îngreunează pronunţia şi necesită explicaţii pe îndelete.

PLUGUŞORUL

În timp ce colindatul se face auzit îndeosebi în sărbătoarea Crăciunului, pluguşorul domină sărbătoarea Anului Nou. Acestă creaţie populară este încadrată de folclorişti în poezia descriptivă care exprimă un ritual străvechi , moştenit de la romani. La romani, pluguşorul este răspândit în Moldova, Muntenia şi Oltenia, mai puţin în celelalte provincii, însă aici este reintrodus pe cale livrească.

Caracterul agrar al obiceiului se vede şi în mijloacele care însoţesc rostirea versurilor: plug, buhai, tălăngi, pocnetul bicelor. Actul magic este simbolizat de ,,prima brazdă’’, iar cel poetic de descierea muncilor agricole. Fiind un obicei agrar redat imagistic printr-o urare de Anul Nou, el este simbolizat printr-un plug tras de doi sau mai mulţi boi.

Pluguşorul tradiţional conţine elemente ale etnogenezei poporului român, ceea ce constituie, prin Traian şi Dochiana, pilonii de bază ai unuia din miturile fundamentale ale poporului român.