I. Constantin Brancoveanu, un domn providential (1688-1714) Sarbatorirea a 300 de ani de la mucenicia ,,Sfintilor Brancoveni" reprezinta pentru noi un moment rascolitor in istoria nationala si un privilegiu de a readuce in lumina chipul maret al domnitorului Constantin Brancoveanu, una dintre cele mai stralucite figuri ale evului mediu romanesc, intemeietor de cultura si arta, ctitor de biserici si manastiri, iscusit diplomat si om politic, animat de o fierbinte dragoste de neam si tara. ,,Fire afabila, blanda (fiind) curtenitor, generos", fruntas intre dregatori, dispunand de o avere insemnata si deplin multumit cu situatia sa, a fost ales sa conduca destinele tarii, ,,nu numai pentru multa vrednicie si intelepciune ce avea, ci mai vartos pentru multele blandete si faceri de bine, care spre toti inca din boierie avea si toti de acestea ale sale bune fapte incalziti era". Inrudit cu neamul Basarabilor, dupa tata, noul domnitor, ce avea sa stapaneasca in Tara Romaneasca peste un sfert de veac, ,,l-au daruit norocul cu de tot felu[l] de bine - scria Radu Popescu vornicul - sanatos, intreg, casa intreaga, fii si fete multi, avutii multe, case, palaturi, sate, vii, helesteie, domnie indelungata si altele ca acestea, care nu i-au lipsit nimic de care ochii lui au poftit". ,,Cu daruri vrednice impodobit", a ingrijit tara, cum spune Radu Greceanu, cu ,,adanca pricepere si inalta priveghere", ,,cu blandete si rabdare", izvorate din ,,intelepciune si multa bunatate". Daca ar fi sa dam crezare unor marturii ale vremii, ar rezulta ca Brancoveanu n-a dorit niciodata functiile publice, ca nu s-a simtit nicio clipa atras de posturile adminsitrative - fiind numit si mare logofat si ispravnic al tarii -, ca el era mai degraba inclinat spre o viata tihnita si retrasa, pe care fabuloasa sa bogatie i-o putea oferi cu multa usurinta. Asa se explica de ce, poate, n-a urmarit domnia si n-a dorit jugul acesta, ,,de vreme ce ca un domn sunt la casa mea; nu-mi trebuieste sa fiu", dupa cum arata cronicarul. Dupa alegerea sa ca domn de catre marea boierime, in ciuda greutatilor intampinate, a adoptat politica negocierilor diplomatice si a stabilirii de relatii personale cu toti conducatorii lumii de atunci, evitand marile probleme ale spatiului balcanic, care avea sa se confrunte cu primejdia jugului otoman. Timp de mai bine de 25 de ani, in conditiile decaderii Imperiului turc si ale razboaielor ce angajau marile imperii din vecinatatea hotarelor tarii, el a stiut sa se mentina in scaunul domnesc si sa transforme tara nu doar intr-un important centru diplomatic, ci si intr-unul de lupta impotriva Portii otomane. Dupa cum inspirat a relatat Nicolae Iorga, Brancoveanu ,,a izbutit sa pastreze nu numai Tara Romaneasca, ci intreaga noastra natiune, ca trup politic, ca suflet romanesc, timp de mai bine de <un> sfert de veac". Astfel, intelegem de ce nu a reorganizat si nu a intarit oastea tarii, pastrand-o intr-o forma foarte redusa, numai la nevoile stricte de paza a Curtii domnesti si a hotarelor tarii. Cu un remarcabil talent diplomatic, cunoscator al moravurilor otomane, si-a implinit cu strictete obligatiile la care era tinut. Constient de primejdia pe care Turcia o reprezenta, i-a furnizat ,,zahereaua" sau proviziile de tot felul ce i se impuneau, a dat numeroase care cu boi pentru transportul lor, a ajutat la repararea sau ridicarea cetatilor Cladova, pe malul drept al Dunarii, in Serbia, Bender (1707), Giurgiu, Braila, Cetatea Alba (1710) - si a informat repede sultanul asupra imprejurarilor din tarile crestine, dispunand de diversi informatori, secretari, agenti si negustori, la Sibiu, Viena, Venetia sau Moscova, multi dintre ei straini. In acelasi timp, platea in mod regulat haraciul, dadea bacsisuri si peschesuri inaltilor dregatori turci, bogatia si ,,culanta" lui ajungand atat de vestite, incat multi se intreceau, la Istanbul, sa intre in legatura cu domnitorul Valahiei, cu ,,altan-beg", principele aurului, cum mai era numit. Gratie banilor, dar nu mai putin serviciilor aduse, isi reinnoia anual domnia, pentru ca in 1699 sa-i fie recunoscuta pe viata. ,,Om cumpatat, econom si doritor de inavutire", Constantin Brancoveanu a dispus de resurse fianciare deosebit de mari, care nu o data l-au ajutat in netezirea cailor diplomatice si care i-au creat faima de ,,Altanbei". La Viena, la Casa di Austria, avea 244.884 florini, iar la Venetia 196.498 ducati, sume care vor fi sporite prin depuneri ulterioare. Averile neobisnuit de mari pe care le detinea si despre care se vorbea uneori, in mod exagerat, ,,con esagerazione veramente turchesca" - dupa expresia bailului venetian la Poarta, Andrea Memmo -, au starnit pofte si invidii aprige, grabindu-i, dupa cum vom vedea, prabusirea. Asa cum s-a precizat in istoriografia noastra, prin politica sa externa abila, nuantata, flexibila, cu adevarat moderna, ce a cuprins un insemnat spatiu geografic, Brancoveanu s-a impus in acele timpuri ca una dintre personalitatile politice de prima mana din aceasta parte a Europei. Servind pe turci de nevoie - dar fara sa paraseasca drepturile tarii sale - cu aceeasi istetime si bogate daruri, a stiut cum sa intampine prudent si pretentiile Austriei, Poloniei si Rusiei. Dupa 1690, cand a avut loc o expeditie impotriva trupelor austriece, invinse intre Zarnesti si Tohani, cu ajutorul turcilor si al ,,curutilor" (ostasi unguri) lui Thokoly, n-a mai avut nicio lupta, ,,asigurand locuitorilor cea mai blanda, cea mai linistita si cu deosebire cea mai dreapta carmuire din cate cunoscuse tara pana atunci".
Ne pare rau, pe moment serviciile de acces la documente sunt suspendate.
