Etapele Pregătirii Predicii

Majoritatea tratatelor omiletice vorbesc despre necesitatea unei duble pregătiri: îndepărtată (sau generală) şi apropiată (sau specială), prima care începe, propriu-zis, cu pregătirea generală pentru misiunea preoţească, a doua care se desfăşoară în zilele care preced rostirea predicii respective. Ambele etape se sprijină şi se condiţionează reciproc, fiind imposibilă o delimitare strictă în timp a lor. În ziua rostirii predicii suntem avantajaţi de tot ce am acumulat prin pregătirea noastră de până atunci, dar şi de efortul depus în ajun. Este sugestivă în acest sens mărturisirea unui profesor de teologie american, Henry Ward Beecher, făcută unui proaspăt absolvent al său. Fostul student i-a ascultat într-o dimineaţă predica şi impresionat de reuşita ei i-a spus: "Intenţionez şi eu să intru curând în pastoraţie. Una din întrebările care mă nelinişteşte este cât timp ar trebui să afectez pregătirii predicii. Mi-a plăcut în această dimineaţă atât de mult predica d-voastră, încât m-am gândit să vă întreb cât timp v-a trebuit s-o pregătiţi, ca să am pentru mine un indiciu în ceea ce intenţionez". Profesorul i-a răspuns: "Tinere, predica pe care am rostit-o azi-dimineaţă am pregătit-o chiar din ziua în care m-am născut..." Cu alte cuvinte, pentru predicatorul conştiincios pregătire înseamnă întreaga viaţă şi experienţă. Nu este nimic în viaţa unui om care să nu-i influenţeze dezvoltarea, căci fiecare carte citită, fiecare convorbire cu cineva, fiecare vizită făcută cuiva etc., contribuie într-un anume fel la experienţa personală, care se va reflecta apoi în felul de a vorbi.

1. PREGĂTIREA ÎNDEPĂRTATĂ, presupune câteva aspecte, dintre care enumerăm:

 Dezvoltarea gândirii, a discernământului, cu atenţie aparte pentru puterea de a gândi logic. Între mijloacele cele mai eficiente socotim ascultarea cu maximă receptivitate a vorbitorilor buni şi lectura atentă a cărţilor de valoare, selectate cu un riguros spirit eclectic. Ambele surse de inspiraţie implică, însă, un anumit risc, atunci când se abuzează de ele: acela de a depinde 100 % de un vorbitor care ne fascinează, născându-se în noi tendinţa de a-l imita întru totul, sau a refuza să mai gândim original, împropriindu-ne ideile care ne acaparează involuntar dintr-o carte sau alta. Bine a remarcat în acest sens Schopenhauer: "Abuzul de lectură privează spiritul de elasticitate, aşa cum o greutate anulează elasticitatea unui resort, când apasă mereu asupra lui. A-ţi băga capul în carte de îndată ce ai un moment liber, este cel mai bun mijloc de a nu ajunge să ai idei personale...". Cu toate că afirmaţia trebuie privită cu o anumită rezervă (în realitate, lectura este unul din cele mai eficiente mijloace de instruire!), cele afirmate de Schopenhauer constituie o bună atenţionare pentru cei care citesc fără discernământ;

 Cultivarea memoriei, prin învăţarea pe de rost a cât mai multe rugăciuni, versete din Sfânta Scriptură, poezii, fragmente liturgice, citate semnificative din gânditori români şi străini etc. Repetarea periodică a lor înseamnă, de fapt, întreţinerea memoriei. Trebuie avută în vedere, apoi, grija de a nu reţine date de prisos, care pot îmbâcsi mintea cu lucruri banale. Un exemplu negativ în acest sens este cazul unui cetăţean care, voind chipurile să-şi întreţină memoria, şi-a propus să înveţe Mersul Trenurilor pe de-asupra... Mecanismul cu performanţe impresionante al calculatoarelor din zilele noastre ne sugerează, chiar dacă într-o formă relativ compatibilă, una dintre soluţiile "aerisirii" memoriei. Anume, ştiindu-se că ceea ce este în plus încarcă disc-hardul şi încetineşte comenzile, fabricanţii au prevăzut butonul "delete", care elimină la nevoie datele de prisos. Aşa şi noi, trebuie să avem un control permanent asupra noutăţilor care ne invadează audio-vizual şi să ne propunem a reţine doar ceea ce este moral, plăcut şi folositor;

 Cercetarea izvoarelor predicii, "cu timp şi fără timp", din care să rezulte fişe, notiţe, rezumate etc. Puse în rânduială, ele ne vor servi la nevoie, scutindu-ne de eventuale căutări disperate din ajunul rostirii predicii;

 Cultivarea cu grijă a limbajului şi stilului omiletic, prin însuşirea corectă a limbii şi îmbogăţirea treptată cu expresii frumoase şi convingătoare. Greşelile de exprimare scad drastic valoarea unei predici, mai ales atunci când se fac dezacorduri, cacofonii, pleonasme, sau alte astfel de imprudenţe. Bine s-a spus că limbajul este cea mai bună oglindă a spiritului omenesc, dar socotim că este în acelaşi timp şi cea mai elocventă carte de vizită a predicatorului. Profesorul Fred B. Cradock propune câteva sugestii interesante pentru preîntâmpinarea pericolelor degradării limbajului, dintre care spicuim:

- conştientizarea importanţei şi puterii cuvintelor;

- strădania de a găsi expresii imaginative şi stimulative;

- a consacra măcar un sfert de oră în fiecare zi pentru a citi texte din mari autori de eseuri, poeme, romane, chiar piese de teatru şi povestiri (acestea nu în locul Scripturii şi al Părinţilor Bisericii, ci în adaos, n. n.);

- compunerea scrisorilor pentru prieteni, părinţi, rude ş. a. Dintre toate mijloacele de scriere, scrisorile personale sunt cele care se apropie cel mai mult de stilul vorbit;

- a se revedea predicile anterioare, pentru a se evita repetarea excesivă a unor expresii;

- ascultarea cu atenţie a diferiţilor vorbitori, în împrejurări diferite, nu numai în ocazii culturale elevate, ci şi în altele;

- “curăţirea” predicii, după redactare, de idei vagi şi complicate...