Diaconul Coresi - rolul tipăriturilor sale în cultura românească

Capitolul I:

INRODUCERE

Am purces la efectuarea acestei lucrări de licenţă în urma cercetării vieţii şi activităţii diaconului Coresi; şi constatând că există numai prezentări fragmentare şi foarte puţine ediţii complete cu referire la Sfinţia Sa diaconul Coredi, am hotărât că sub îndrumarea Părintelui Profesor Doctor Decan Manu Dănuţ să prezint o lucrare cât mai detaliată şi completă despre diaconul Coresi.

“După aceae, că rugămu toţi sfinţi părinţi, oare vladici, oare episcopi, în carora mană va veni acestea cărţi creştineşti, cum nainte să cetească, necitind să nu judece,nece să săduiască, că nu e într-nsele alte nemica, ce numai ce au propoveduit sfinţii apostoli şi sfinţii părinţi.”1).

Acestea ni le spune diaconul Coresi în prefaţa “Întrebări creştineşti”, explicând că operele sale au o valoare autentică deoarece prezintă învăţăturile date de Sfinţii Părinţi şi Sfinţii Apostoli.

Ceea ce a înţeles diaconul Coresi este faptul că românii simţeau nevoia unei limbi literare româneşti, pentru înţelegerea şi aprofundarea credinţei lor, şi prin inteligenţa şi talentul său artistic, el a corectat manuscrisele româneşti, înlocuindu-le cu expresii şi cuvinte ale graiului din Ţara Românească şi sud-estul Transilvaniei, regiuni în care şi-a desfăşurat activitatea.

Diaconul Coresi este un adevărat deschizător de epocă în istoria poporului român “ca unul din cei mai de seamă tipografi pe care I-a avut cultura noastră, contribuind la introducerea limbii româneşti în biserică şi la crearea unei limbi literare unitare”.2).

Capitolul II:

MANUSCRISELE ŞI TIPĂRITURILE ÎNAINTE DE CORESI.

INFLUENŢELE LOR ASUPRA TIPĂRITURILOR CORESIENE.

La începutul formării poporului român, creştinismul avea o formă română, fapt dovedit de vocabularul religios. Lipsit de ierarhie, simplu â, rural, după firea poporului, el s-a dezvoltat mai întâi, nu în zidurile de piatră ale lui Nicodim, ci în acele lăcaşuri de lemn, pe care şi astăzi le mai găsim în Maramureş, înălţându-se sprinten şi elegant spre zările senine.

Până în secolul al X-lea creştinismul poporului român purta un veşmânt bizantin.

Au urmat apoi slavii, care au cucerit poporul roman, imprimând acestuia o scriere slavonească cu litere chirilice. Al.Rosetti arăta că, “în întregimea lui alfabetul chirilic era prea bogat şi prea sărac pentru nevoile limbii române”.1).

Se ştie că Biserica Ortodoxă Română a avut un aport deosebit în promovarea scrierii şi de aceea primele opere ale poporului nostru au un caracter strict religios. Înaintea apariţiei tiparului au existat, fireşte, scrierile de mână sau manuscrisele, pentru diverse nevoi ale timpului.

În continuare vom prezenta care sunt primele manuscrise ale poporului român, pentru a arăta apoi, importanţa acestora pentru apariţia şi dezvoltarea tiparului românesc.

PRIMELE MANUSCRISE ALE POPORULUI ROMÂN:

II.1.PRIMELE TEXTE SCRISE ÎN SLAVONĂ PE

TERITORIUL ŢĂRII NOASTRE.

Primele manuscrise ale poporului român se pare că au fost scrise în slavoşte, cu litere chirilice, acestea fiind “SAVINA KINGA şi CODEX SUPRASLIENSIS.”2). Cea dintâi este o Evanghelie şi este scrisă pe la sfârşitul secolului X, iar cea de-a doua un Minei, scris la câteva decenii după Evanghelie.