Creștinismul și impactul sau intercultural

”Nu mai este nici iudeu, nici grec; nu mai este nici rob, nici slobod; nu mai este nici parte bărbătească, nici parte femeiască, fiindcă toți sunteți una în Hristos Isus.”( Galateni 3:28, p. 1142, 2002)

Creștinismul este”religia întemeiată pe învățătura, persoana și viața lui Isus Hristos.”(Dicționarul Le Robert, 1992)” Și noi vorbim despre Hristos ne bucurăm în Hristos, profețim despre Hristos și scriem după profețiile noastre pentru ca să știe copiii noștri la ce sursă să se uite pentru iertarea păcatelor lor.”( 2 Nefi 25:26, p. 118, 1823)

Creștinismul, la fel ca toate marile religii(iudaismul, islamismul, hinduismul și budhismul), se definește ca mare religie prin ponderea influenței istorice, originalitatea și profunzimea mesajului său, precum și numărul mare al adepților săi. Marile religii au modelat și continuă să modeleze cultura universală a omenirii. Creștinismul a devenit în timp cea mai globală și universală dintre toate marile religii care au apărut în Orientul apropiat și îndepărtat, iar influența sa a crescut devenind tot mai mare.

Creștinismul este religia întrupării lui Dumnezeu în om și religia Trinitară:”Apoi Dumnezeu a zis:”Să facem om după chipul Nostru, după asemănarea Noastră ”(Geneza 1:26, p. 2, 2002).

Creștinismul, ca expresie interculturală, poate fi urmărit de la apariția, dezvoltarea, afirmarea și globalizarea sa până în prezent.

Creștinismul s-a născut în secolul I, în Imperiul Roman,conform mărturiei unor istorici latini precum Tacitus(55-120 d. Hr), Suetoniu(70-128 d. Hr) și un scriitor, guvernator al Britaniei, Pliniu cel Tânăr(61-114 d. Hr). Un istoric evreu, credincios Romei, Flavius Josephus( 37-100 d. Hr) a descris apariția și extinderea sa. În mediu în care a apărut Imperiul Roman exista un sentiment al unității omenirii sub o lege universală. Acest mediu a fost favorabil pentru primirea unei Evanghelii care proclama unitatea omenirii căreia i se oferea salvarea din păcatul originar și apartenența la Biserica Creștină, cea a trupului lui Hristos.

Contribuțiile religioase la împlinirea vremii le include atât pe cele ale grecilor și romanilor și pe cele ale iudeilor.”Creștinismul s-a dezvoltat în mediul politic al Romei și a trebuit să facă față mediului intelectual creat de gândirea greacă, dar legătura cu iudaismul a fost mult mai intimă. Iudaismul poate fi considerat ca tulpina pe care să înflorească trandafirul creștinismului.”(Cairns E., Creștinismul de-a lungul secolelor, p. 35, 1997)

Poporul evreu a oferit creștinismului Vechiul Testament, datorită căruia mulți prozeliți evrei au putut trece de la iudaism la creștinism. Cărțile Vechiului Testament și cele ale Noului Testament date sub inspirația Duhului Sfânt aveau să fie literatura Bisericii, întruchipate în Biblie, cartea sfântă a creștinismului. Sinagoga a fost instituția care a fost de mare folos pentru apariția și dezvoltarea creștinismului primar, ea făcând parte integrantă a vieții evreiești.

Întemeierea Bisericii și lucrarea apostolilor

Creștinismul ne este cunoscut de l originea sa și până în zilele noastre în primul rând datorită discipolilor lui Isus Hristos, creștinii ”nume dat celor care cred în Isus Hristos.”(Bible Dictionary p. 635, 2007). Mai multe scrieri elaborate pe vremea primelor generații de creștini constituie o referire obligatorie:

- Cele patru evanghelii de la Matei, Marcu, Luca, Ioan sunt o mărturie despre viața, vorbele și faptele, moartea și învierea lui Isus Hristos.

- Faptele Apostolilor, opera lui Luca, relatează despre începuturile Bisericii, primele sale forme de organizare și expansiunea sa misionară, predicile și activitatea celor doi mari apostoli Petru și Pavel.

- Epistolele, scrisori adresate unor Biserici locale, unui discipol sau tuturor Bisericilor de către Pavel( cele mai numeroase), Iacob, Petru, Ioan și Iuda; apostolii își expun în ele credința , dau indicații comunităților și sfaturi pentru viața creștină.

- Epistola către Evrei, al cărui autor nu este cunoscut este o sinteză care scoate în evidență Noul Testament, pecetluit de Isus Hristos, comparându-l cu Vechiul Legământ:”Un nou legământ, a mărturisit că cel dintâi este vechi; iar ce este vechi, ce a îmbătrânit, este aproape de pieire.”(Evrei 8:13, p. 1180,2002)

- Apocalipsa, atribuită lui Ioan, folosește deseori un limbaj simbolic pentru a dezvălui sensul și sfârșitul istoriei izbăvirii, conform planului lui Dumnezeu.