Clopotul și toaca în cultul ortodox - istoric și semnificație

Extras din referat Cum descarc?

Clopotele sunt parte integranta a cultului crestin, inca din cele mai vechi timpuri. Alaturi de toaca de lemn, cu diversele ei forme, in cultul crestin se mai intrebuinteaza, ca instrument de instiintare a inceputului slujbelor sau de marcare a unor momente importante din cadrul lor, si clopotele. Clopotele bisericii dau timpului o masura liturgica, umplandu-l de rost. Tragerea clopotelor face pe om sa iasa din randuiala cotidiana, intr-o realitate mai presus de aceea care cade sub simturi.
In rugaciunile din "Canonul pentru binecuvantarea clopotelor", gasim scris: "Toti cei care pot auzi glasul lor in zi si in noapte, sa se impartaseasca de sfintenia sfintilor." 
Trasul clopotelor este o practica straveche a Bisericii Ortodoxe, prin aceasta urmarindu-se atat chemarea credinciosilor la slujbele dumnezeiesti, cat si exprimarea bucuriei triumfatoare a Bisericii si a slujbelor sale dumnezeiesti. Clopotele au fost folosite inca din cele mai vechi timpuri, atat pentru a anunta bucuria si rugaciunea, cat si necazul si primejdia. 
Cuvantul "clopot" este de provenienta slava, tragandu-se din cuvantul "klopotu". Potrivit Dictionarului Explicativ, definitia fizica a clopotului este una simpla: obiect metalic in forma de para, deschis in partea inferioara si prevazut in interior cu o limba mobila, care, lovindu-se de peretii obiectului, produce sunete melodioase prelungi, cacteristice. 
Parintele Arsenie Papacioc, vrednic purtator al dreptei credinte, aminteste crestinilor rostul uitat al clopotelor: "Trebuie sa aducem la cunostinta oamenilor invatatura crestina. N-a auzit nimeni bataia clopotelor? Clopotele nu bat niciodata pentru amuzament. Ci bat pentru ceva de natura sufleteasca, care ne atrage atentia: Cheama viii, plange mortii, imprastie viforele! Imprastie dracii si trasnetele." 
Inscriptiile intalnite pe vechile clopote crestine reamintesc rostul lor ocrotitor, de mantuire si vestire, adeverind cuvintele Scripturii, care zic: "In tot pamantul a iesit vestirea lor." Misiunea acestora se rezuma in cuvintele intalnite adeseori pe exteriorul lor: "Pe vii ii chem, pe morti ii plang, fulgerele frang." Pe ele se mai intalnesc insa si alte cuvinte, precum: "Laud pe Dumnezeu cel adevarat, chem multimea, adun clerul. Ii plang pe morti, alung fulgerele, infrumusetez sarbatorile." 
Clopotele sunt adesea decorate cu motive vegetale, geometrice, scene si inscriptii. 
Clopotele se numara printre cele mai vechi instrumente muzicale ale umanitatii, bucurandu-se de o istorie de peste 5.000 de ani. Utilizarea clopotelor nu s-a marginit numai la rolul jucat in cadrul ceremoniilor religioase, ci acestea au constituit si instrumente de informare si alarmare a populatiei in caz de pericol, au jucat un evident rol cultural, politic, dar si social de-a lungul veacurilor. Clopotele nu sunt, asadar, o inventie a crestinismului, ci acesta doar le-a adaptat scopurilor sale. 
Cele mai vechi clopote provin din China, unde au fost turnate cu 3.000 de ani i.Hr., fiind folosite atat ca instrumente muzicale, cat si pentru semnale sonore necesare cultului religios. Fabricate initial din piatra, iar mai apoi din metal, clopotele chinezesti au ajuns sa aiba aceeasi dimensiune si tonalitate in urma unor decizii imperiale de uniformizare a folosirii acestora. In culturile Asiei, clopotul a avut din vechime un rol semnificativ, fiind considerat in India instrumentul care reuneste in sine toate tonurile. Zeii indieni erau pur!tatori de clopotei pentru a respinge demonii, pagode!le si templele erau impodobite cu clopote sau clopotei tocmai pentru ca raul sa nu poata patrunde si pentru a marca armonia si intalnirea dintre cer si pamant.. Din China si Asia clopotele s-au raspandit pana in Europa, fiind cunoscute in Armenia si in Egipt in secolul al VIII-lea i.Hr. De aici au cucerit intregul spatiu al Mediteranei. In Egipt, clopotele erau folosite pentru a semnala diferite momente ale vietii civile si religioase, dar, in mod special, erau legate de cultul mortilor. Carele mortuare erau impodobite cu clopote. In Egiptul antic, copiilor le erau asezati clopotei in mormant, pentru a fi protejati in viata de dincolo si pentru a atrage atentia zeilor in favoarea lor. 
Cultura iudaica antica nu a acordat clopotelor aceeasi valoare precum religiile Asiei. Cu toate acestea, treptat, clopotei de mici dimensiuni au inceput sa fie folositi in cult. In Vechiul testament,in cartea Iesirea se spune ca Dumnezeu i-a poruncit lui Moise sa-i faca vesminte lui Aaron pentru a sluji lui Dumnezeu cu ele in cortul adunarii. Meilul (vesmant asemanator stiharului de astazi), trebuia sa aiba, la poale, ciucuri de matase violeta, stacojie, visinie si de in rasucit, iar, printre ciucuri, clopotei de aur de jur imprejur, un ciucure si un clopotel de aur: ,,Si acesta va fi pe Aaron in timpul slujbei, cand va intra in cortul sfant, inaintea Domnului, si cand va iesi, ca sa se auda sunetul clopoteilor si sa nu moara" (Iesire 28, 35). Folosirea clopoteilor la intonarea psalmilor este, de asemenea, mentionata in Vechiul Testament. 
De mentionat este faptul ca, in Noul Testament, clopotul ca instrument muzical nu este amintit in mod expres. 
In ceea ce priveste prezenta clopotelor in crestinism, trebuie spus ca la inceputurile lui nu se foloseau instrumentele muzicale de azi, clopotul si toaca. Am amintit de clopote ca au existat cu mult timp inaintea crestinismului, dar crestinii au trait in primele secole de existenta fara sa se foloseasca de clopote sau toaca. Biserica era persecutata si constituia o minoritate exclusa din viata public. Comunitatea nu avea biserici si clopotnite, asa cum vedem astazi. Multe dintre adunarile euharistice aveau loc in case private, asa cum ne arata si descoperirile arheologice din epoca moderna. Crestinilor nu le erau anuntate timpurile de rugaciune si adunare prin clopot si toaca. Teama de a fi descoperiti de autoritatile romane atunci cand se adunau in adunari liturgice i-a determinat sa fie precauti cu privire la anuntarea publica a adunarilor. Mai multe marturii crestine vechi ne informeaza ca arhidiaconul comunitatii era cel care anunta, la sfarsitul slujbelor, locul, ora si scopul urmatoarei adunari. Ele erau stiute numai de catre crestini, care nu se expuneau astfel atacurilor publice.


Fisiere in arhiva (1):

  • Clopotul si toaca in cultul ortodox - istoric si semnificatie.doc

Imagini din acest referat Cum descarc?

Bibliografie

1.*** Dictionar Explicativ al limbii romane, Editia II, Univers Enciclopedic, Bucuresti, 1996
2.*** Liturghier, Editura Institutului Biblic si de Misiune al Bisericii Ortodoxe Romane, Bucuresti, 2008
3.*** Molitfelnic Editia IV, Editura Institutului Biblic si de Misiune al Bisericii Ortodoxe Romane, Bucuresti 1984
4.*** CRISTESCU Constanta, Chemari de toaca. Repertoriu romanesc, Editura Academiei Romane, Bucuresti, 1999
5.*** Pr. Prof. dr. BENGA Daniel, Istoria si semnificatia clopotului si a toacei in Biserica Ortodoxa, Editura Cuvantul Vietii, Bucuresti, 2016


Promoție: 1+1 gratis

După plată vei primi prin email un cod de download pentru a descărca gratis oricare alt referat de pe site (vezi detalii).


Descarcă aceast referat cu doar 4 € (1+1 gratis)

Simplu și rapid în doar 2 pași: completezi adresa de email și plătești. După descărcarea primului referat vei primi prin email un cod promo pentru a descărca orice alt referat.

1. Numele, Prenumele si adresa de email:

ex. Andrei, Oana
ex. Popescu, Ionescu

Pe adresa de email specificată vei primi link-ul de descărcare și codul promo. Asigură-te că adresa este corectă și că poate primi e-mail-uri.

2. Alege modalitatea de plată preferată:


* La pretul afișat se adaugă 19% TVA.


Hopa sus!