Consemnam faptul ca in iudaism cerurile sunt mai multe, trei sau sapte. In Noul Testament se vorbeste despre "ceruri" in Evangheliile sinoptice, la Pavel si cu un sens teologic mai special in Epistola catre Evrei. In Apocalipsa avem numai "cer". Lucrare clasica despre "ceruri", intre scrierile apocaliptice, este socotita varianta greaca a Apocalipsei lui Baruh.
Aici ne intereseaza "cerul nou". Ioan intelege prin aceasta ceva asemanator cu "pamantul nou" despre care ne ofera unele informatii in 21, 9 - 22, 5 , respectiv Petru in Epistola a II a (3,13). Oricine intelege nevoia pentru un "pamant nou".
In incercarea noastra de a evidentia cerul nou si pamantul nou ,vom pune accent pe Apocalipsa lui Ioan - deoarece ne releva unele aspecte deosebite .
De ce insa este nevoie si cerul sa devina unul "nou" mai ales dupa ce a cazut satan din cer? Cerul pe care Ioan il descrie in cap. 4-19 este frumos; nu-i micsoreaza frumusetea nici faptul ca se arata a nu exista pentru sine ci pentru tot ceea ce se intampla sau se va intampla pe pamant.
In Noul Ierusalim, in paradisul pamantesc din 21, 9 -22, 5 lumea cereasca din capitolele precedente nu joaca nici un rol. Din toate acestea putem deduce ca "cerul nou", in legatura stransa si cu "pamantul nou" indica schimbarea si trasfigurarea boltii ceresti. in asa numita "Apocalipsa a Saptamanilor" din I Enoh cap. 91, scrie ca in timpul Judecatii celei mari si vesnice, Dumnezeu va face judecata intre ingeri. Atunci cerul cel vechi va trece si va veni un cer nou "si toate puterile cerurilor vor da lumina de sapte ori mai multa". Nils Messel ("Die Einheitlichkeit der Judischen Eshatologic", Topel-mann, Giessen, 1915, pag. 34) are dreptate atunci cand in transfigurarea cerului gaseste exprimarea dorintei de abolire a idolatriei, adica a demonilor, care se leaga oricum de lumea stelelor.
In textul acesta Ioan descrie in maniera lui specifica realizarea profetiei lui Isaia despre "cer nou si pamant nou" (65, 17; 66, 22): "Iata slugile Melc vor manca..., vor bea..., se vor bucura... Pentru ca Eu voi face ceruri noi si pamant nou. Nimeni nu-si va mai aduce aminte de cele trecute" (65, 13...). Este evident de ce Ioan incepe descrierea lumii noi cu aceasta profetie din Isaia. Gandirea apocaliptica, pana la o anumita limita istorica de timp, era satisfacuta numai cu "pamantul nou", cu innoirea vietii pamantesti si a realitatii istorice. Chiar si in a doua parte a cartii lui Isaia (cap. 40-50), viziunea profetica este multumita cu innoirea vietii si a istoriei; in cap. 56-66, perspectiva apocaliptica face vadita o noua problematizare referitoare la istorie si de aceea "noul" se asteapta a veni din cer. in felul acesta Ioan vorbeste si de "cer nou", de unde asteapta sa vina, sa coboare "noua cetate sfanta Ierusalim".
Ioan aduna intr-o unitate textuala mai multe traditii despre lumea viitoare. De asemenea, sa nu uitam ca in descrierea lumii noi, in ciuda simbolismului pe care il foloseste Ioan, materialul nu este separat de spiritual, conform cu traditia biblica, nici trupul de duhul omului, in "cerul nou" si in "pamantul nou" cele materiale si cele spirituale sunt asa cum le stim, numai ca aici ele functioneaza diferit. Oricat de dezvoltata ar fi spiritualitatea profetului, el foloseste cu aceeasi plas!ticitate si cu acelasi pitoresc multe imagini vechi fie din Biblie, fie din mitologia universala pentru a reprezenta noua stare a oamenilor in noua creatie. Aici, de asemenea, trebuie sa fie atrasa atentia cititorului asupra unui foarte simplu fapt eshatologic, si anume ca temnoralitatea, efemerul, depinde de cer, si nu de pamant. In cele din urma, Dumnezeu insusi "salasluieste impreuna cu oamenii" in cetatea Noului Ierusalim in veci. Desi provenienta cetatii este cereasca, aceasta nu este ceva care in cele din urma sa urce de pe pamant la cer, ci dimpotriva, ceva care coboara din cer pe pamant. Aceasta tendinta biblica spre om si spre istorie, ca si conceptia despre mantuire ca transfigurare a lumii care are in centru omenirea, ramane una din invataturile fundamen!tale ale crestinismului, oricat de mult, mai tarziu, gandirea teologica crestina s-a aflat sub presiunea teologiei si a filozofiei grecesti, care vad mantuirea ca urcare de la cele de jos la cele de sus, in timp ce coborarea de la cele de sus la cele de jos este considerata "cadere" de gandirea greaca. Atitudinea lui Ioan in aceasta privinta este prin excelenta biblica.
Ne pare rau, pe moment serviciile de acces la documente sunt suspendate.
