Tehnica operațiunilor bancare

Sistemul bancar românesc după 1990

După 1990 sistemul monobancar specific economiei cu planificare centrală a fost înlocuit, revenindu-se la sistemul organizării pe două niveluri; prin urmare Banca Naţională a României şi-a asumat responsabilitatea de a conduce politica monetară şi de a exercita şi celelalte funcţii specifice unei bănci centrale, iar băncile comerciale şi celelalte instituţii de depozit având ca principale funcţii atragerea disponibilităţilor băneşti şi acordarea de credite.

Pregătirea mediului unei economii moderne de piaţă, presupune remodelarea şi înlocuirea vechiului sistem economic, cu unul nou, bazat pe un cadru instituţional cu sisteme financiare, bancare, monetare şi valutare specifice economii de piaţă.

Primul pas al dezvoltării sistemului bancar, a fost infiinţarea la 1 decembrie 1990 a Băncii Comerciale Române, prin preluarea tuturor operaţiunilor comerciale de la Banca Naţională a României, constituindu-se astfel nucleul sistemului băncilor comerciale.

Fostele bănci de stat (Banca Româna de Comerţ Exterior, Banca pentru Agricultură şi Industrie Alimentară şi Banca de Investiţii) pe bază de hotarâre a guvernului au fost transformate în bănci comerciale .

În primii ani de după 1990 dinamica de înfiiţare a noi bănci a fost considerabilă, ca ulterior ritmul să se reducă. Sistemul bancar românesc a prezentat până la începerea procesului de privatizare bancară, un caracter preponderent etatist, deşi numărul băncilor private la depăşit pe cel al băncilor de stat.

Între anii 1990 şi 1993 sistemul bancar a constituit o sursă de subvenţionare a economiei naţionale. Rata dobânzii a fost real negativă, ceea ce a contribuit la decapitalizarea băncilor. Calitatea portofoliilor bancare a fost afectată de slaba performanţă a creditului, generate la rândul său de lipsa restructurării şi a privatizării.

După anul 1994, deşi rata dobânzii a început sa fie real pozitivă, insuficienţa susţinere a politicii monetare, simultan cu reformele struturale, a condus la agravarea problemelor sistemului bancar.

Mai mult, existenţa sectorului bancar cu capital majoritar de stat a condus la folosirea acestuia pentru acoperirea pierderilor din economie. Necorelarea activităţii de creditare cu reformele structurale şi creşterea indisciplinei financiare au condus la creşterea volumului creditelor neperformante.Din acest punct de vedere, sistemul bancar s-a confruntat cu serioase probleme, în sensul că ponderea creditelor neperformante s-a situat la nivelul de două treimi din totalul acestora în perioada 1996-1998.

Sistemul bancar românesc a înregistrat în ultimii ani o puternică dezvoltare, numărul entităţilor bancare crescând de la 12 câte existau în anul 1991 la 41 în anul 2001, dintre care 33 dintre acestea erau persoane juridice române, iar 8 reprezentau sucursale ale băncilor străine. Începând cu anul 1991 se observă o creştere constantă a numărului de instituţii bancare, acesta ajungând la un maxim de 45 în anul 1998 .

Ca urmare a procesului de consolidare a sistemului bancar, început in perioada 1998 -1999 (realiazat printr-o serie de măsuri ce au vizat asanarea acestuia şi privatizara societăţilor bancare la care statul este acţionar principal), s-a înregistrat o reducere a numărului total de entităţi bancare în general (de la 45 în 1998 la 41 în 2001) şi a numărului băncilor cu capital integral şi majoritar de stat în special (de la 7 câte existau in 1998 la 3 în 2001). În ceea ce priveşte evoluţia cotei de piaţă a băncilor in ultimii ani, s-a observat o scădere bruscă a acesteia în cazul băncilor cu capital majoritar de stat datorată în primul rând procesului de privatizare bancară. În cazul societăţilor bancare cu capital majoritar românesc la sfârşitul anului 2000 acestea deţineau o cota de doar 3%. În paralel, cota de piaţă a băncilor cu capital străin a înregistrat în 1999 o creştere a cotei de piaţă de aproximativ 120% pentru a atinge în anul următor o cotă de 50,88%.

De asemenea au fost înfiinţate bănci cu capital privat autohton şi străin precum şi sucursale ale unor bănci străine.

Principala trăsătură a sistemului bancar românesc în această perioadă a fost dezvoltarea structurală şi cantitativă a activităţii majorităţilor băncilor ca o reacţie comportamentală normală a acestora la cerinţele impuse de economia de piaţă. Băncile s-au dezvoltat, şi si-au adaptat oferta în funcţie de cerinţele impuse, de impactul factorilor exogeni asupra economiei reale, precum şi de presiunea din ce în ce mai evidentă a concurenţei pe piaţa financiar-bancară. Astfel evoluţia sistemului bancar s-a concretizat prin dezvoltarea şi diversificarea produsele şi serviciile bancare, creşterea vitezei şi diversificare instrumentelor de decontare, informatizarea sistemelor de transmitere a datelor de natură contabilă, statistică şi chiar a celor privind procesul de transfer. De asemenea eforturile de capitalizare, precum şi presiunea concurenţială, au determinat băncile să-şi creeze sau să-şi modernizeze reţeaua teritorială.