Structura activelor în cadrul întreprinderii

Argument

Pe parcursul derulării activităţii specifice, agenţii economici îşi procură capitalurile necesare funcţionării, apelând la diferite surse.

Aceste surse de provenienţă pot fi :

I. Surse interne de provenienţă a capitalurilor : amortismente, profitul realizat din activitatea agentului economic şi sume rezultate din vânzarea de mijloace fixe.

II. Surse externe de provenienţă a capitalurilor :

- surse externe cu caracter rambursabil : împrumuturi bancare pe termen lung, termen mediu şi pe termen scurt, capitalul rezultat din împrumutul obligatar , care sunt purtatoare de dobânzi;

- surse externe nerambursabile : noi emisiuni de acţiuni proprii, alocaţii de la buget, subvenţii acordate, etc.

Odată procurat, capitalul urmează să fie folosit în activitatea economică, primind destinaţii bine stabilite, în funcţie de priorităţile agentului economic.

Capitalurile, având caracterul de sursă de finanţare , se constituie ca element de pasiv, ele regăsindu-se în activ sub forma materializată.

Elementele de activ, astfel constituite, contribuie la realizarea procesului de producţie şi conduce la obţinerea de noi valori, concretizate în bunuri de consum sau servicii vândute către consumatori, iar la finele circuitului să conducă la generarea de capital propriu şi diminuarea capitalului împrumutat.

Activele imobilizate, ca formă de materializare a capitalului, trebuiesc tratate cu un interes deosebit , pentru că prin aceasta se realizează o imobilizare de resurse pe o durata lungă, în funcţie de natura imobilizărilor realizate.

Activele imobilizate corporale sunt structuri importante în cadrul patrimoniului întreprinderii, acestea având rolul de a participa direct la realizarea obiectului de activitate al întreprinderii. În actuala periaodă, în care în România s-a trecut la adaptatrea contabilităţii microeconomice şi macroeconomice la Standardele Internaţionale de Contabilitate, evidenţa contabile legată de structurile de active imobilizate corporale a căpătat valenţe sporite, deoarece se pune problema recunoaşterii iniţiale a acestora în contabilitate, a recunoaşterii ulterioare (recunoaştere determinată de deprecieri definitive şi latente, precum şi de reevaluări determinate de inflaţie), dar mai ales de modul în care acestea se reflectă în situaţiile financiare ale întreprinderii.

În urma aplicării Standardelor Internaţionale de Contabilitate, considerăm că cele mai importante modificări produse în contabilizarea structurilor patrimoniale s-au realizat în cadrul activelor imobilizate, atât a celor corporale, cât şi a celor corporale.

Capitolul I - Caracteristici privind activele fixe

1.1 Noţiuni introductive

Activele imobilizate reprezintă plasamente de capital pe termen îndelungat, mai mare de un an, concretizate în imobilizările, corporale si financiare. Ele mai sunt cunoscute şi sub denumirea de utilizări durabile care corespund în general resurselor stabile respectiv capitalurilor permanente ale întreprinderii. Fiind plasamente pe termen îndeiungat ele participă la mai multe ciduri de exploatare si ca regulă generală o parte din valoarea lor o transmit asupra utilităţilor create de întreprindere(produse, servidi, lucrări) în mod treptat pe durata lor de serviciu prin procesul de amortizare.

Constituirea şi utilizarea activelor imobilizate reprezintă prin implicaţiile pe care le produc în economia întreprinderii, unul din elementele de bază ale mecanismului financiar al acestuia. Factorul esenţial al politicii de continuitate şi creştere a activităţii întreprinderii îl reprezintă investiţia concretizată în achizitia sau constituirea de active de producţie şi comercializare. Realizare investiţiilor impune necesităti de finanţare importante conducând la afectarea resurselor pe termen lung.

Din punct de vedere contabil, investiţia este asimilată noţiunii de imobilizări necorporale, corporale sau financiare este vorba de imobilizări, obiectul sau suportul deciziei de investiţii iar din punct de vedere economic investiţia trece la crearea capitalului fix, durabil, deci acumularea de active fixe de producţie şi comerciatizare; este vorba de acumularea de capital.

Creşterea capacitaţii de producţie şi modernizarea echipamentelor productive este strâns legată de investiţii, societatea nu este obligată să investească dar pentru a ţine pasul cu celelalte unităţi cu care se află în concurenţă şi mai ales a progresului tehnic, ea este nevoită să facă investiţii în imobilizări profesionale destinate activităţii de exploatare. Aceste investiţii au drept scop reînnoirea imobilizărilor uzate fizic sau moral; ele fiind investiţii sigure.

Se poate aprecia bine randamentul lor viitor(întocuirea de regulă nu se mai realizează cu acelaş) tip de utilaj ci cu unul cu randament crescut).

Prin poziţia sa, activul evidenţiază destinaţia şi lichiditatea bunurilor economice(perioada de transformare în bani). În raport de aceste criterii se disting următoarele categorii de active:

• active imobilizate

• active circulante

O asemenea distincţie se regăseşte în plan economic prin gruparea activelor în capital fix şi capital circulant. Criteriul folosit în acest caz este cel al rotaţiei, adică modul specific în care se consumă şi se înlocuiesc.

Activele imobilizate sau fixe denumite şi imobilizări cuprind toate acele valori economice de investiţie a căror perioadă de utitizare şi lichidare este mai mare de un an. Ele alcătuiesc baza şi mijloacele de acţiune a întreprinderii. Ca bunuri economice, activele fixe se caracterizează atât prin durabilitatea lor mai îndelungată cât şi prin repetata lor participare la circuitul economic. Funcţia acestor bunuri este fixată în activitatea economică şi socială a întreprinderii fără ca prin utilizarea lor să se delimiteze ca bunuri destinate direct comercializării. In consecinţă, ele nu se consumă sau nu se înlocuiesc după prima utilizare.